Arabii care au ucis 17 români cu otravă în loc de spirt, condamnați definitiv

Data:

Arabii care au ucis 17 români cu otravă în loc de spirt, condamnați definitiv. Pedepsele dictate de judecători în cazul celor trei cumulează peste 65 de ani de detenție.

Astfel, Dawoud Abdul Satar, zis „Abed”, s-a ales cu o pedeapsă rezultantă de 22 (douăzecişidoi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare cu interzicerea unor drepturi.

La rândul său, Dawoud Zuhair Abdel Nabi Ali, zis „Zaher”, a primit 22 (douăzecişidoi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. Cel de-al treilea individ, Ahmmed Fuad, zis „Abu Ali”, a primit o rezultantă de 20 (douăzeci) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

Toți s-au ales și cu interzicerea unor drepturi. Totodată, ei au fost obligați să plătească daune de 1.305.871,96 lei la care se adaugă şi suma de 600 euro, dar și cheltuieli de judecată însemnând câte 150.000 de lei de fiecare.

Citește și Prima stație inteligentă de biciclete din Focșani, investiție ruginită și inutilă

Peste 5.000 de sticle de „spirt” vândute

Fuad Ahmed, Zuhair Abdel Nabi Ali Dawoud şi fiul acestuia, Abdul Satar Dawoud au fost trimişi în judecată în octombrie 2020 pentru omor calificat, înşelăciune, falsificarea de alimente, fals în înscrisuri sub semnătură privată, dar şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Această ultimă infracţiune a fost reţinută doar în sarcina lui Zuhair Dawoud, care nu declarase un pistol şi trei cartuşe găsite la percheziţie.

Cei trei au fost acuzaţi că, profitând de starea de urgenţă şi de lipsa spirtului de pe piaţă, au preparat şi vândut în martie-aprilie 2020 un amestec de alcool metilic, apă şi vopsea de ouă pe care l-au vândut en-gros ca alcool sanitar. Inculpaţii au vândut în total aproximativ 5.300 de sticle de „spirt”, la 7 lei bucata.

Citește și Ce fac brăilenii când se ceartă în stradă? Scot grenadele și pistoalele

Spirtul medicinal este folosit în mod curent, mai ales în mediul rural, ca băutură alcoolică, ceea ce a provocat un val de decese. În proces s-au constituit ca părţi civile 66 de ieşeni, supravieţuitori, rude ale victimelor, dar şi proprietarul magazinului din Stolniceni-Prăjescu care pusese spirtul în vânzare.

Arabii care au ucis 17 români au ajuns și în Botoșani

Printre victime s-au aflat și doi botoșăneni, Spătăreanu Marcel Viorel și Malancă Aurel Cristian, ambii din sat Oneaga, comuna Cristești.

Cei doi bărbați erau angajați ai unei firme de exploatare a lemnului din județul Sibiu și au fost găsiți morți în dimineața zilei de 5 mai 2020, pe un drum forestier din localitatea Boian (județul Sibiu).

Mai multe aflați din Monitorul de Botoșani.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related