Avalanșă de musicaluri în București

Data:

Musicaluri în București. Sau, încet, dar sigur, Capitala teatrală își consolidează latura broadway-ană care îi lipsea. E de bine.

În ceea ce privește musicalul, teatru muzical, piața s-a schimbat complet față de acum câțiva ani când, pur și simplu, nu exista decât prin excepții.

Acum, nu trebuie să confundăm noțiunile. Un musical este o întreprindere grea. Mult mai complexă ca montarea unei piese. Faptul că asistăm aproape la o invazie nu înseamnă întotdeauna și calitate.

E și motivul pentru care am optat pentru o trecere în revistă a câtorva producții care „rulează” acum pe scândură. 

TNOMID – „Te iubesc, te vreau, dar te schimbi!” de (M) Jimmy Roberts și (V)Joe DiPietro – „I Love You, You’re Perfect, Now Change” (trad. Geanina Jinaru-Doboș)

4 din 5 stele

Așa cum se poate deduce imediat din titlu, este o comedie. De cea mai bună calitate. Montată așijderea.

O combinație inteligentă de umor, ironie, autoironie… multe vorbe de duh, mai exact, versuri. Nu mai țin minte de când n-am mai râs așa cu poftă. Quality entertainment în adevăratul sens al cuvântului. Rara avis. Nu există o intrigă.

Avem doar o sumă de scurte povești ce abordează relații: de dragoste, de cuplu, de familie, singurătateaa, alegând tipare umane diverse, situații variate și distribuite în timp.

Scenele sunt independente, însă, în final, este spectatorul care și le leagă și le împletește în minte și în suflet. Starea pe care o transmite spectacolul este ce numește bitter-sweet, te și distrezi, dar și pleci cu multe „lucruri” pentru tine.

Un trio simplu de acompaniament, dar cu o calitate excepțională, pian și dirijor: Marius Groza (chitară bas și contrabas), Dana Georgescu (vioară) și Geanina Meragiu conduc ritmurile de jazz, pop, gospel-rockish etc care curg frumos și plăcut.

O scenografie inteligentă prin schimbarea decorului pe turnantă pentru fiecare scenă. Costumație inspirată. Aoregrafia aș spune că a fost sub standardele mele, dar a nu se înțelege că dinamica a avut de suferit.

Citește și: Bookfest 2024 – reduceri de până la 80% și zeci de evenimente pentru copii

Avalanșă de musicaluri în București. Victor Bucur și Daniel Burcea semnează regia.

Drepturile au fost aduse prin Asociația CREAS, care, de ceva ani, încearcă să instaureze cultura musicalului de calitate și la noi.

Dar nu blockbusterurile. Astfel de francize și le permit doar bugetarii.

Pentru profesioniștii împătimiți, independenți cu resurse limitate, există însă noul val. Musicaluri de succes, care își încep drumul off-Broadway sau off-West End.

Însă, nu de puține ori, acestea devin mainstream. „Next to Normal” de (V)Brian Yorkey și (M)Tom Kitt este un exemplu care, până de curând, s-a jucat și la București, adus fiind de aceeași echipă.

De asemenea, tot ca proiect activ, la TNB au adus superbul „Mașinăria. Musicalul”, de (M) Joshua Schmidt și Jason Loewith, libret, în regia lui Alexander Hausvater.

Totuși, din motive misterioase, nu a mai fost programat stagiunea aceasta. Dar cu managementul cultural românesc nu mă mai miră nimic.

Nu l-am lăsat la urmă pentru că ar fi în ultimul rând, ci, din contră, realitatea dovedește că interpretarea poate înălța sau ruina un spectacol.

Distribuția chiar a făcut toți banii. Eu am prins o reprezentație în care și-a făcut debutul Maria Buză. Știm cu toții, când numele ei este pe afiș există o garanție, dar a fost mai mult de atât. Cel puțin în scena femeii abandonate, este absolut inegalabilă. Râzi cu lacrimi.

În aceeași notă la superlativ, mai adăugăm pe Amelia Antoniu, Anca Florescu, Letiția Vlădescu. Poate suna feminist, dar fac un quartet de voci feminine imbatabil.

Diferite timbral, într-o chimie perfectă cu multiplele personaje interpretate. Aș zice un tur de forță, pentru că cel mai greu într-un spectacol este să faci personaje diferite credibile.

În aceeași notă merg și băieții. Victor Bucur, Mihai Bisericanu, Silviu Mircescu, Daniel Burcea. Ei nu rămân doar parteneri, volens nolens, vocile feminine fură show-ul, ci, colorează fiecare scenă, punctează definitoriu întreaga construcție.

Cum am spus, este de neratat. De fapt, nici nu contează dacă ați mai fost vreodată la vreun musical. Va plăcea oricui.

Informații și bilete aici.

Circul Metropolitan de Stat București – „Chicago” – dramatizare Fred Ebb și Bob Fosse, muzica John Kander, versuri Fred Ebb (trad. George Costin și Andrei Huțuleac)

Aproape 3 din 5 stele

Un clasic și, în opinia mea, unul dintre cele mai ofertante musicaluri dintotdeauna. Anunțul montării la Circul de Stat, pe care îl cunoaștem cu toții din copilărie, mi-a trezit curiozitatea. Exact pentru acest musical mi se părea, probabil, cel mai potrivit loc.

Un „Chicago” in the round. Regia, anunțată cu surle și trâmbițe: George Costin. Acest minunat actor care brusc, sau poate nu așa de brusc, a virat-o în regie, aruncându-se într-un proiect infernal. Dintr-o altă ligă.

Aproape, mi s-a părut o insultă la adresa lui Bob Fosse, de exemplu. Dar, mi-am zis, poate mi-a scăpat mie ceva!

Despre montare nu prea am ce să vorbesc. Practic, nu există. O confuzie totală între mișcare scenică și coregrafii. Rarefiate și confuze, doar câțiva pași, când ar fi trebuit să tremure scena cu dansatori. O reducție sinistră în câteva mișcări clișee și un singur număr în care s-au utilizat facilitățile sălii de mișcare în aer.

Light designul mai mult absent, iar proiecțiile păreau imagini de ecran ale telefonului sau PC-ului, scoase dintr-o bibliotecă foto. Costumele încercau, din greșeală sau așa și-au propus, să fie semi cabaret/semicirc. Nu le-a ieșit niciuna, nici alta. Fără styling. Nu se trece de nivelul Tănase.

Orchestra s-a străduit, dar sonorizarea n-a ajutat-o deloc. Din contră. Atât de proastă a fost sonorizarea că, deși cântat în românește (bună traducerea și adaptarea), uneori, nu se înțelegea ce spuneau actorii.

Distribuția, în schimb, a salvat aparențele. Eu am fost, cum se spune, la distribuția a doua pentru principalele 5 roluri feminine. Restul este identic. Foarte buni, într-un fel, chiar ei meritau mai mult.

Iar această a doua distribuție a avut și cadoul meritat. În rolul lui Mary Sunshine a fost Theodor Andrei, un cunoscut al telespectatorilor, evident, cu performanță de falsetto.

Ce trebuie să știți dacă veți avea bani să cumpărați bilete: spațiul dintre scaune este foarte mic, mă gândesc că a fost proiectat pentru copii.

Prețurile biletelor sunt mai mari ca afară. De exemplu, la Berlin puteți vedea „Chicago” cu bilete începând de la 14 euro, iar cel mai scump este 99 de euro.

Biletele la București sunt între 17 de euro, cel mai ieftin, și 117 de euro cel mai scump. Comparația între venitul mediu la ei și la noi n-o mai fac, că m-am plictisit să tot repet. Și oricum, cei care au ajuns cu cititul până aici fac socotelile singuri. La Berlin însă n-o să stați cu genunchii în gură.

Informații și bilete aici.

Citește și: PRESShub este la Bookfest 2024, cu stand propriu și trei dezbateri despre minciună în UE, presă și presa culturală

Avalanșă de musicaluri în București: #Excelsior – „Punk Rock”  de Simon Stephens (tr. Bogdan Budeș)

3 ½ din 5 stele

Vlad Cristache este unul dintre tinerii mei regizori preferați. Și directorul teatrului Excelsior, unde încearcă să îndeplinească misiunea acestuia de teatru de copii și tineret, adică, pentru și cu. Sigur, nu știu numirea sa cât ne privează de creațiile sale, cât mai ales îl privează pe el. Teoretic.

Una este un directorat artistic și alta este un management administrativ. Este dilema în care se zbate cultura românească în artele spectacolului, indiscutabil, sclava propriei legislații.

Între timp, copiii au fost mai uitați, dar trebuie să menționăm că în București sunt mai multe teatre de copii decât în orice altă capitală, ca să nu mai punem la socoteală programele specializate pentru copii, ale celorlalte teatre.

Dacă ar fi să facem socoteala pe număr de scaune, s-ar putea să constatăm că nici nu sunt atâția copii în București.

„Punk Rock” este o dramă contemporană despre copii privilegiați, neocoliți de instinctele primare, ca orice alți tineri, într-o lume pe care o percep ca nemaifiind construită pentru ei. De ce să urmezi regulile societății când aceasta eșuează și se destramă? Cum spunea chiar Cristache – Punk și Anti-Punk.

Acum, „din cauza vârstei”, mi-e greu să apreciez cât de relevantă mai este noțiunea de punk pentru tinerii din ziua de astăzi. Și nici cu rock-ul nu cred că stau ei prea bine. Autorul știe sigur. Dar spectatorul?

Undeva în zona Manchester, Stephens imaginează un grup de teenagers după toate tiparele. Bătăușul, Tocilarul, Visătorul, Arătosul, Iubita trofeu, Prietena, Străina.

O piesă construită pe duritate, poate nu atât de șocant pentru că, să zicem așa, viața bate teatrul, dar dramaturgul nu uită de poezia vârstei.

Scenografia susține desfășurarea evenimentelor cu un loc comun, central, în jurul căruia sunt fragmente deconstruite și reasamblate ale locurilor pe unde trece viața acestor tineri, chiar și toaletele, dacă vreți.

Nimic parnasian sau măcar atrăgător, până la urmă, școala pentru cine a fost un loc feeric?

În acest „paradis” distopic, 7 tineri furioși, pregătindu-se de examene, nu numai că interacționează, chiar poetic uneori, ci, și cântă.

Bănuiesc că a fost o experiență pentru ei. Nu și pentru mine. Nu s-a trecut de nivelul show off. Or fi văzut ei pe niște DVD-uri cum stă treaba. Nu mi-au transmis nimic.

Nu mă refer la vreo emoție anume, nici măcar groază, panică, nici vreun imbold anarhic. Cumva, ratează priza.  

Efortul actorilor este uriaș. Merită apreciat. Portretizarea, în sine, este reușită. Cu visceralitățile de rigoare. Din impredictibilitatea personajelor reiese și frumusețea, veridicitatea lor. Spectacolul are suspans și ritm. Textul este dens, bazându-se pe limbajul firesc al tinerilor.

Însă, pe undeva, se rupe echilibru, se pierde tempoul, apare o tensiune care nu aparține piesei, spectacolului. Probabil, născută și din lungimea nefiresc de mare.

Venind pe filiera tematică din „Deșteptarea primăverii” de Frank Wedekind, poem teatral rock montat la Mic, cu această producție Cristache este departe.

Ok, nu foarte departe, dar dat fiind faptul că singur a setat niște standarde, nu putem să nu ne raportăm la ele. 

Poate că e necesară și o recalibrare sonoră. Ce nu se înțelege la noi este că tare face mai mult rău decât bine dacă n-ai echipamentul potrivit, inginerul de sunet talentat.

Informații și bilete  aici.

Metropolis- „Thrill Me: Povestea lui Leopold și a lui Loeb” de Stephen Dolginoff, texte și muzică (tr. Ionuț Grama)  

3 ½ din 5 stele

Un musical de cameră care te ia prin surprindere. Având ca temă centrală explorarea contrariilor comportamentale ale aceluiași individ, un fel de Dr Jekyll and Mr Hyde, autorul pornește de la un caz de omor real din 1924, care a zguduit Chicago-ul.

Este vorba de doi tineri, bogați, oricum, aparținând elitei educate, între care intervine un pact faustian, ce are la bază admirația bolnăvicioasă a unuia dintre ei pentru celălalt.

Tiparul intrigii cu crime în înalta societate e recurent în dramaturgie și cinematografie, dar poate printre cele mai faimoase exemple care are aceeași temă în centrul intrigii este „Murders by Numbers” (Sandra Bullock, Ryan Gosling, Michael Pitt).

Vorbim de un musical noir. Dar nu asta e important. Absolut sublim este ce a reușit Dolginoff să creeze, să contureze și să ne ofere o piesă palpitantă prin frumusețe. Poate suna aiuritor. Dar este adevărat. Partitura muzicală este antitetică în sound cu oribilitatea subiectului.

Se adaugă un narativ bine construit, cu bogăție semantică. Totul însumat reușește să zugrăvească personajele și să psihanalizeze crima. Și, de aici, fiecare e liber să-și imagineze ce vrea, însă, un lucru e cert, nu rămâne indiferent. 

În cadrul restrâns al sălii mici de la Metropolis, un decor încărcat, dar plin de ”evidențe”, dovezile unei existențe care, din afară, pare normală. Fotografii, desene, presa vremii, jucării, scări, sfori, „bucăți” din tot ce ne definește parcursul în viață.

Întreaga piesă este construită din flash-back-uri. Un design de lumini foarte bun. Iar costumele, pun personajele în clasa socială și epoca cărora le aparțin.

Pe scenă, un pianist foarte bun, Mihai Murariu, și doi actori. Dragoș Ioniță este Leopold și Andrei Mărcuță este Loeb. Misiune grea pentru amândoi. Să facă niște monștri să pară umani. Dar o fac bine. Sunt trecerile muzicale care îi trag ușor înapoi.

Se vede că se concentrează, poate să nu falseze, sau să nu iasă din măsură, dar, trecând peste acest neajuns care poate fi îndepărtat, interpretările sînt puternice.

Cei doi regizori, Ionuț Grama & Dragoș Muscalu, pot fi mândri. Iar cine va merge să vadă, va pleca fericit că a primit aproape tot ce îți dorești de la un spectacol de teatru.

TNB – „Opera de trei parale” de Berthold Brecht, muzica Kurt Weill (tr. Isaiia Răcăciuni, Ion Cantacuzino și Gelu Colceag)

2 din 5 stele

Opera de trei parale X 2 !? 

Când la mai puțin de un kilometru, 10 minute de mers pe jos, ai pe afișe „Opera de trei parale” jucată în ambele teatre cu casa închisă !?! ai putea crede că „România educată” a reușit. Nu, nu este așa.

E mai simplu. Și mai trist. E vorba de programarea spectacolelor sau, și mai exact, de neprogramarea lor. La TNB spectacolul a avut atâta succes că în luna mai nu l-au mai pus în calendar deloc. La Excelsior s-a programat doar de două ori. Parcă sînt medicamente. Se dau cu lingurița.

Dar despre management am mai tot vorbit, vom mai vorbi.

E din ce în ce mai greu de înțeles managementul TNB. Scot „Mașinăria. Musicalul” (premieră 2022, citește cronica aici), dar vin cu acest musical. Sigur, „Opera…” e „Opera…”, nu se compară cu nimic.

Sau, ok, poți și, și. Mă gândesc că celor din „cap”, de-acolo de sus, nu li s-a spus că spectacolul este proaspăt și la Excelsior, 2022. Dar acolo este pus în scenă de Răzvan Mazilu. Și ce dacă? Ar zice mulți. După ce le vedeți pe amândouă putem discuta.

Deocamdată, din dreptul meu se vede cam așa. Spectacolul de la Excelsior face dovada că cel care l-a pus în scenă are cunoștințe temeinice de musical, pricepe semantica dansului, mișcării, are respect pentru autor, are respect pentru actori. Mai pe scurt. Spectacolul de la Excelsior e chiar teatru. Arta a fost servită.

Spectacolul de la TNB pare mai mult o încropeală. Nici teatru, nici musical, că nu poți să ai pretenții când îți rage Manole pe scenă, Biriș cântă fals sau i s-a dat partitura greșită, mai ales că știm că poate mai mult, că acela e musical. Parcă i-a distribuit special să-i facă de râs.

Iar Manole care, îmi place să cred, realizează că face ceva ce nu știe/poate, în stilul șușanist, umflă grețos și inutil personajul – Mackie Șiș, mizând, probabil, pe adulatorii săi care asta servesc.

Doar cu Emilia Popescu și Medeea Marinescu nu se face musical.

În rest, parcă fiecare scenă a fost dată unui colectiv care trebuia să o prezinte în flux. Personaje fade, mai mult conturate și colorate de personalitatea actorilor și nu de intențiile lui Brecht. De text nici nu mai amintesc.

Mișcarea scenică proiectată să fie de anvergura tragediei antice, că doar ai ditamai scena, a ieșit o gălăgie și o bulibășeală. Nicio legătură între scenografie și subiect, doar o schelă metalică de la 23 August/Faur care se învârte. Nu e nimic care să zici că excelează.  

Am văzut „Opera de trei parale” în numeroase variante, nu mi s-a părut niciuna mai departe de Brecht ca asta, să fiu elegantă. Când stau să mă gândesc că Gelu Colceag, regizorul, e și profesor, mă ia cu fiori pe șira spinării.  

Informații și bilete aici.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

[td_block_11 custom_title="Related Article" limit="1" post_ids="328426"]
spot_imgspot_img
Dana Cristescu
Dana Cristescu
Dana Cristescu este specialist în Management. și Marketing, cu o experiență de peste 25 de ani în media, publishing și în industria tipăriturilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

„Festival fără granițe”, Zilele Sfântului Ladislau | Bihoreanul

„Festival fără granițe”, Zilele Sfântului Ladislau sunt sărbătorite la...

Peste 600 de cavaleri, luptători şi personaje arhaice din nouă ţări, la Festivalul Medieval Oradea

Festivalul Medieval Oradea, unul dintre cele mai mari festivaluri...

Psihiatrul și scriitorul Ion Vianu a murit la vârsta de 90 de ani

Psihiatrul și scriitorul Ion Vianu a murit joi, la...

FITS: Corul Madrigal, într-o expoziţie inedită la Muzeul Brukenthal din Sibiu

Vizitatorii Muzeului Naţional Brukenthal au ocazia, începând de vineri,...