Deputatul Iosif Florin Jianu a anunţat miercuri că îşi dă demisia din grupul parlamentar al PSD şi îşi continuă ca parlamentar afiliat grupului PNL.
„Astăzi am decis afilierea mea la Grupul Parlamentar al Partidului Național Liberal din Camera Deputaților.
Este o decizie asumată, într-un context politic în care consider că România are nevoie de stabilitate, seriozitate și de o voce clară în favoarea parcursului european și euroatlantic al țării noastre.
Cred într-o Românie modernă, respectată în Uniunea Europeană, capabilă să își apere interesele naționale prin dialog, investiții, dezvoltare și parteneriate solide cu aliații noștri occidentali.
Precizez faptul că nu am fost membru al PSD, ci deputat afiliat acelui grup parlamentar, iar colaborarea avută până acum a fost una instituțională, bazată pe proiecte și pe responsabilitatea față de cetățeni.
Voi continua să susțin proiectele importante pentru oameni, cu aceeași seriozitate și consecvență, convins că România are nevoie de mai puțină tensiune și mai multă construcție”, a transmis parlamentarul pe pagina sa de Facebook.
Iosif Florin Jianu a fost ales deputat de Galați pe listele electorale ale SOS România, iar din iunie 2025 s-a afiliat grupului PSD.
Citește și: Blocaj politic, inflație în creștere. Tehnocrația nu poate salva România
(Sursa foto: Camera Deputaților)



