Avocații amenință că nu vor mai intra în procese, din cauza dublării sarcinilor fiscale

Data:

Avocații amenință că nu vor mai intra în procese, din cauza dublării sarcinilor fiscale. Dreptul la apărare al justițiabililor este periclitat de noile măsuri fiscale propuse de Guvern. Avocații sunt speriați de faptul că dublarea sarcinilor fiscale îi va aduce la sapă de lemn și îi va pune în situația de a nu-și mai putea continua activitatea. Apărătorii amenință cu proteste, cel mai grav fiind refuzul de a mai acorda asistență juridică, esențial, de exemplu, în cauzele penale, lucru care va afecta actul de justiție.

Aproape 4.000 de avocați din Iași, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț, Botoșani și Suceava și-au manifestat public îngrijorarea față de perspectiva dublării sarcinilor fiscale pe care ar trebui să le achite, în cazul în care intenția Guvernului de a impune  o cotă la CASS în sistem real neplafonat asupra veniturilor ar deveni obligatorie. Reprezentanții barourilor din zona Moldovei, la fel ca și cei din întreaga țară, au reacționat și au apreciat măsura ca fiind „un atac fără precedent asupra profesiei de avocat și implicit asupra sistemului judiciar în ansamblu”.

„Dublarea sarcinii fiscale, prin impunerea unui CASS în sistem real neplafonat, ar crea o presiune financiară insuportabilă pentru avocați și s-ar răsfrânge inevitabil asupra exercitării în bune condiții a profesiei”, au arătat reprezentanții barourilor, prin intermediul unui comunicat comun, dat publicității zilele trecute.

Citește și Cine sunt părinții criminalului din 2 Mai. Au afaceri imobiliare de milioane de euro în Capitală

Îngrijorarea avocaților pare cu atât mai justificată cu cât, în condițiile legii actuale, una dintre cauzele de suspendare a exercitării profesiei o constituie „neplata totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale către barou, către UNBR şi către sistemul propriu de asigurări sociale timp de trei luni de la scadenţa acestora”.

Pe cale de consecință, avocații intenționează să recurgă la o măsură extremă, și anume boicotarea actului de justiție, care, într-o proporție foarte mare, ar putea aduce atingere inclusiv ordinii și siguranței publice.

„Având în vedere îngrijorarea, hotărârea și solidaritatea exprimate de către colegii noștri, decanii barourilor noastre, în acord cu Consiliile acestora, anunță intenția organizării unor acțiuni de protest, inclusiv suspendarea totală a activității serviciilor de asistență judiciară, în semn de opoziție fermă față de această măsură absurdă și discriminatorie”, au avertizat șefii barourilor din Moldova.

La momentul actual, în Baroul Galați, își desfășoară activitatea circa 400 de avocați, titrează Viața LIberă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Viața Liberă
Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Dosarele penale ale președintelui CJ Iași, tergiversate 10 luni | Reporter de Iași

Dosarele penale ale președintelui CJ Iași sunt tergiversări la...

Fost director al Agenției Naționale de îmbunătățiri Funciare (ANIF), trimis în judecată de DNA | Viața Liberă

Fost director al Agenției Naționale de îmbunătățiri Funciare (ANIF)...

Stadion de 100 de milioane de euro la Constanța | Info Sud-Est

Stadion de 100 de milioane de euro la Constanța....