Bulandra: „Vânătoarea”, cât de repede poți ajunge din vânător vânat

Data:

Bulandra: „Vânătoarea”: 3 ½ din 5 stele

După ce, în 1998, luase lumea cinemaului cu asalt cu „Festen-Sărbătoarea (Aniversarea)”, devenit film cult peste noapte, Thomas Vinterberg, regizor și scenarist, a rămas în atenția cinefililor și în radarul criticii. A fost repede „cumpărat” în dramaturgie, cu montări de excepție.

Tot acest film stă și la baza premierei de operă omonime de la Royal Opera House, în februarie anul viitor.

Însă, în cinema, al doilea succes răsunător a venit de-abia în 2012. „Jagten – Vânătoarea”, realizat împreună cu Tobias Lindholm.

Este un film despre rădăcinile răului, numeroase, fie că sunt de natură socială, educațională, religioasă etc. Evident, și scenariul filmului a fost dramatizat și pus în scenă.

Pentru că avem de-a face cu un corp literar cărnos (să rămânem în domeniul vânătorii), bine articulat, o construcție a intrigii perfectă. Ce să mai vorbim despre mesaj.

Cine a văzut filmul, probabil că, vizavi de tematică, și-a adus aminte și de „Împăratul muștelor”, al lui Hook, dacă nu cumva a citit cartea lui William Golding, de „Îndoiala” lui John Patrick Shanley sau de „Panglica albă” lui Michael Haneke. Și exemplele pot continua.

Venind înapoi în teatru, mi-aduc aminte de o superbă montare la Mic a piesei „Martiri”, de Marius von Mayenburg, pe care, nu știu din ce motiv, tot urmăresc să o mai văd, dar nu se mai reia sau n-am fost eu norocoasă.

Citește și: #CoffeeBach, faimosul brand de… muzică. For the best coffee in town, call 0-800-BACH!

Bulandra: „Vânătoarea”

David Farr este autorul dramatizării. Tot așa, mai cunoscut iubitorilor de film, dacă ne gândim la „Hanna”. Nu știu dacă a mai fost montată la noi sau acum e prima dată. Puțin confuză la început, că nu știam de ce te trimit să cumperi bilete de la Bulandra, când regizorul este angajat Nottara și ca manager!?! De ce n-a pus-o în scenă la Nottara?

Poate între timp s-a și transferat!? Asta este aiureala banilor de la stat. Întotdeauna poți să sugi de la mai multe țâțe. Scuzați-mi limbajul, dar vă asigur că față de ce auziți pe scenă la acest spectacol, astea sunt vorbe de alint. De duh sunt oricum (sic!).

Ne întoarcem la locul faptei. Creatorul și inspiratorul, Vinterberg, și dramaturgul sunt chiar leat. Doar că primul e danez, celălalt englez.

Danezul Tobias Lindholm, coautorul filmului, este mai tânăr. Acțiunea este plasată într-o comunitate miniurbană (de fapt, greu de clasificat), nordică, izolată (deși nimic nu mai este izolat în ziua de astăzi) care trăiește în comuniune cu natura, esențele lemnoase, animalele sălbatice.

Își urmează liniștit viața, tradițiile… ritualuri. Subtil.

Că una sunt tradițiile, alta sunt ritualurile.

Unde copiii par a fi singura preocupare, speranța și visul comunității. Curată serenitate, nu? Dar totul dispare când începe vânătoarea.

Nu voi insista cu povestea, poate fi vizionat filmul, deși piesa are modificări față de scenariul inițial. În bine, zic eu. Concluziv, ce naște din minciună, nu mai contează contextul, poate distruge vieți.

Alexandru Mâzgăreanu, regizorul nostru, împreună cu Maria Miu, scenografa, bănuiesc că și costume, au poziționat acțiunea în aceleași coordonate. Nimic destructurat sau artificial.

În fundal, o construcție de tip lemnos (Norwegian wood style), care la prima vedere mi-a sugerat mai mult o saună, devine interesantă abia în partea a doua, unde prin deschiderea unor uși sugerează foarte bine o biserică.

Restul scenei este ocupat de scaune echivalentul locurilor din mintea omului, un fel de brain map.

Persoanele pe care le cunoaștem ocupă fiecare un loc în mintea noastră. Fără să vrem, ne „vorbesc” de acolo, noi „comunicăm”, ne raportăm la ele.

Accederea în realitatea intervine când personajele se ridică de pe scaune și își rostesc replicile. Spectacolul chiar așa și începe, cu toate personajele venind pe scenă și ocupându-și un loc în mental și realitate.

Naturalism + Suprarealism.

Laitmotivul scaunelor este des întâlnit în artele spectacolului. Cu tot felul de conotații. Avem o cunoștință comună (sic!) care a și scris o piesă cu titlul „Scaunele”.  

Nici costumele nu au scăpat de „rigoarea” nordică, celebrul model de pulover motiv scandinav, bocanci, blănuri ținând cont de context.

Foarte creativ mi s-a părut conceptul luminilor de scenă. A reușit să creeze și atmosferă și să dea accentele prin spoturi led albe.

Mișcarea scenică este intensă și calibrată pe încorporarea publicului ca parte a hapenningului. Poate prea obositoare. Muzica este o combinație vocal instrumentală, cu pasaje amintind de șuieratul vântului printre copaci, veselia de petrecere, mugetul animalului hăituit și împușcat.

Și corurile de copii. Întotdeauna emoționante.

Scoasă total din context, „necitită”, pentru mine a fost scena cu Clara ”Walk the Line”.

Surpriza și suspansul nu vin neapărat din intrigă, ci din gestionarea modului prin care un eveniment, o minciună lansată în spațiul public de un copil de grădiniță, zdruncină din temelii cursul vieții, aruncă măștile (cum se exprimă chiar unul din personaje) și spulberă tot ceea ce odată părea solid, de la relațiile de prietenie, vecinătate până la ceea ce înseamnă umanitate.

Cu personaje atât de bine construite, greutatea cade pe umerii actorilor. Totul se bazează pe interpretare. Aici, nu totul merge foarte bine. Există pasaje pe care actorii le-au condus bine, dar și exagerări care în final s-ar putea să nu distribuie corect sentimentele spectatorului.

Deschiderea cu sărbătoarea recoltei, un angelic cor de copii, din care nu prea se înțelege ce spun, sugerează că, totuși, comunitatea este tributară unor ceremonialuri, obiceiuri ancestrale.

Chiar plasarea în timp a acțiunii, ne aflăm în preajma sărbătorilor de Crăciun. Și mișcarea scenică are o componentă de repetitivitate ritualică. Urmează episodul „bărbăției” de la cabana de vânătoare, cu băutură, dansuri „sălbatice”, inițieri etc.

Este o scenă scăpată de sub control, cu mult prea multe trivialități gratuite, inutile sunt clar, simțindu-se, aproape și disconfortul actorilor. Chiar și al spectatorilor, unii dintre ei plecând la pauză. Cam așa s-a desfășurat și restul spectacolului, din păcate.

Cel puțin pentru gustul meu, poate și pentru ce m-aș fi așteptat, totul a balansat între isterie și o acalmie forțată. Puține nuanțe. Și mai puțină construcție de personaje.  

Hilde (Mirela Gorea), educatoarea, aduce mai mult a tovarășa educatoare țeapănă de pe vremea comuniștilor. Nimic din celebrul educator scandinav.

Theo (Cătălin Babliuc), tatăl Clarei, este prezentat doar ca un coleric, bețiv, pentru care tandrețea este un corp străin, iar prietenia cu fostul coleg total falsă.

Mikala (Ioana Anastasia Anton), mama Clarei, n-a reușit să moduleze nicio stare de spirit, prin urmare nu mi-am dat seama dacă își adoră fiica sau îl urăște pe Lucas.

Marcus (Ștefan Radu), copilul lui Lucas, este, probabil, cel mai solid personaj.

În prima parte, rol mut, dar cu o expresivitate captivantă, aș spune. Dacă ne-am gândi că actorul este apropiat de vârsta personajului și îl înțelege, este o pistă greșită. Pe de-o parte, deoarece toți actorii sunt apropiați de vârsta personajelor, iar la teatru se construiește adevărul personajului, nu se joacă vârstele.

Prietenii din gașcă, creionați. Dar nimic care să te lege. Deși ei erau acele tușe fine care subtil definesc personajul principal.

Citește și: Opera din București a scumpit biletele cu până la 400%, bucurați-vă de cultură!

Desigur, pe cineva care umblă cu tunică de blană și ține un șoim pe mână îl ții minte. Mai adaugi și toată hilaritatea provocată de mișcarea scenică și antagonismul simbolistic, un mălău cu comportament de curcă beată, dar cu pretenții de șoim, simbolul înțelepciunii și capacității de a vedea dincolo de realitatea fizică.

Ei vor rămâne prietenii de șpriț care pentru puțin te vor ridica în slăvi și pentru și mai puțin te vor pune la pământ.

Lucas, personajul principal, educatorul iubit de copii, a fost interpretat de Andi Vasluianu. Mama versatilității, inclusiv vocale. Rolul are atâtea fațete încât e sufocant de urmărit și în film, darămite în teatru.

Străduința lui Vasluianu este remarcabilă, dar îl trădează ambitusul vocal, o oarecare șablonizare a interpretărilor, acea tendință de a trage personajul pe conformația și stilul său și nu invers. Este credibil până la un punct, dar nu memorabil.

Desigur, mulți vor crede că mă raportez prea mult la film, ceea ce nu li se întâmplă celor care vin să vadă spectacolul. Nu neg. Dar și în film nu am avut încredere în Mads Mikkelsen, din ce îl știam, dar m-a convins.

Mai mult, cu filmul în cap m-am dus să văd și „Ținutul din miezul verii” („August: Osage County”) la Mic, dar, ce să vezi? Oamenii au reușit să-mi schimbe percepția. Între timp, am devenit și dependentă de acel spectacol.

Adică, pe bune. L-am văzut de 15 ori și, dacă aș ști din timp programarea, l-aș mai vedea tot pe-atâtea. Că despre asta este vorba în cultură. Nici nu cred că a lucra cu premisa că cei care vin nu știu e sănătos sau benefic cuiva.

Indubitabil, este un spectacol de văzut, deși, dacă în continuare, managementurile sau cum își zic ele, continuă să-și chinuie publicul cu programările și afișarea calendarului, chiar nu merită să pierzi vremea. Vezi filmul, iar dacă ieși pe-afară vezi montarea la Londra, acum și la New York, sau citești cartea și, gata, nu mai e nevoie să te umilești. 

Informații și bilete aici.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

[td_block_11 custom_title="Related Article" limit="1" post_ids="328426"]
spot_imgspot_img
Dana Cristescu
Dana Cristescu
Dana Cristescu este specialist în Management. și Marketing, cu o experiență de peste 25 de ani în media, publishing și în industria tipăriturilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Peste 3.500 de spectatori, la Gala de Deschidere a TIFF | Monitorul de Cluj

Peste 3.500 de spectatori au fost prezenți în Piața...

Cea de-a patra ediţie a The Jazz Cave Festival. Peste 18 formaţii din Europa şi SUA

Cea de-a patra ediţie a The Jazz Cave Festival...

Zilele Sfântului Ladislau la Oradea, sub genericul ‘Festival fără graniţe’

Zilele Sfântului Ladislau de la Oradea se vor desfăşura...

Revizorul lui Nikolai Gogol, în adaptarea lui Alexandru Dabija, la Teatrul Mic | TEATRU

Revizorul lui Nikolai Gogol. 5 din 5 stele (i-aș...