O lucrare a artistului Camilian Demetrescu, de la Vatican, expusă pentru prima dată în România

Data:

spot_img

O lucrare a artistului Camilian Demetrescu, care se află în Palatul din Vatican, va fi expusă pentru prima dată în România, la finalul lunii iunie, în Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal.

„Camilian Demetrescu. Întoarcere / Ritorno” este cea mai importantă expoziție dedicată artistului, prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la nașterea acestuia.

Expoziția este organizată de Muzeul Național Brukenthal în parteneriat cu Civita Mostre E Musei S.P.A. din cadrul Parlamentului italian, Ambasada României în Italia și familia Demetrescu.

Cu acest prilej vor putea fi admirate în expoziție mai multe lucrări de sculptură, pictură, desen, documente dar și tapiserii, una dintre acestea fiind adusă din Palatul Apostolic din Vatican, unde în sala de audiență și de întâlniri diplomatice ale Papei există expuse mai multe lucrări semnate de Camilian Demetrescu.

Citește și: DNA: Coldea și Dumbravă sunt interesați de consiliere în dosarele lui Alexander Adamescu și Emil Tufan

Cine este Camilian Demetrescu

Artistul s-a născut în 1924, în România, unde a desfășurat activitatea sa de scriitor și istoric de artă în presă și la radiourile și televiziunile de stat. S-a mutat în Occident în 1969, solicitând azil politic în Italia.

După fuga din țară în 1969, zece ani face artă abstractă, încercând să se vindece de „realismul socialist”. Este considerat de marele critic de artă Giulio Carlo Argan al cincilea mare nume în arta italiană.

În timp înțelege ce trebuie făcut. Se convertește de la abstracționism la arta simbolistică sacră. Întoarcerea spre simbol începe în anul 1977, în timp ce restaurează împreună cu familia, la Gallese (la nord de Roma), o biserică romanică din secolul al XII-lea („Sfinții Filip şi Iacob”), devenită apoi monument istoric.

Locul îl marchează profund, îi schimbă viața şi arta. Se reapropie de creştinism. Doi ani mai târziu, la Paris, îl cunoaşte pe Mircea Eliade. Lui îi datorează în cea mai mare parte hotărârea de a renunța la arta abstractă.

Descoperă şi înțelege tezaurul artei creștine medievale şi se dedică unei arte cu caracter spiritual.

Citește și: Diplomat al Ambasadei Rusiei la București, declarat persona non grata

A scris mult despre exil

Organizează expoziții în mai toate orașele mari din Italia, dar şi în Franța. Lucrările sale sunt prezente în mai multe biserici.

În 1986, este invitat de Comisia Pontificală pentru Artă din Vatican, împreună cu 33 de artişti europeni, pentru a ilustra Divina comedie.

La editura “Il Cerchio” din Rimini îi apar cărțile: In Patul lui Procust. Aforisme și desene despre paradoxurile secolului XX, Exil (1995), precum şi volumele dedicate Simbolului în arta romanică: Solstițiul etern, dedicat bazilicilor din Italia centrală, şi Proverbe de piatră, dedicată domurilor din Piacenza şi Ferrara).

Îi apare la București, la Editura Albatros, volumul memorialistic Exil. Încercările labirintului (1997) şi apoi Exil. 1995-2009. Întoarcerea la simbol, publicat de Muzeul Literaturii Române (2009).

În urma Revoluției din 1989, constituie în Italia „Comitetul Pro România”, prin care organizează transporturi cu ajutoare și publică în două ediții Biblia tradusă de Gala Galaction, pe care o difuzează în țară.

Ține conferinţe la Şcoala de la Sighet şi la Facultatea de Arhitectură din București. Artistul se stinge din viață la Gallese, în 6 mai 2012.

Citește și: Un ploieștean radicalizat, arestat pentru trădare după ce a colaborat cu Rusia

O lucrare a artistului Camilian Demetrescu se află la Vatican

„Este o bucurie să organizăm această expoziție. Au fost mai multe persoane care au contribuit ca opera și artistul Camilian Demetrescu să se întoarcă în țară…cu ajutorul operei sale.

Mulțumesc familiei Demetrescu, soției Mihaela și fiului Emanuel, mulțumesc doamnei ministru Raluca Turcan pentru sprijin, doamnei  Gabriela Dancău ambasadorul României la Roma, domnului Federico Mollicone, președintele Comisiei de Cultură din cadrul Parlamentului italian, cu care am avut onoarea să mă întâlnesc în acest an la Roma și să discutăm organizarea acestei expoziții dar și a altor evenimente, și tuturor celor implicați.

Este o restituire a unui artist important ce s-a născut în România și a activat în Italia. Cu o operă extraordinară, Camilian Demestrescu este unul dintre cei mai interesanți artiști. Este un privilegiu ca în aceatsă expoziție, cu acordul Vaticanului, o lucrare de tapiserie din Palatul Apostolic din Vatican, acolo unde Sanctitatea Sa Papa primește vizitele să avem împrumutată o superbă tapiserie.

De asemenea familia și-a exprimat bucuria ca o lucrare a artistului să fie donată și să rămână în colecția Muzeului nostru”, a declarat managerul Muzeului Naţional Brukenthal, Alexandru Chituță.

„Arta actuală a lui Demetrescu” scria despre el Mircea Eliade, marele său prieten „pare să se ofere unui om contemporan amenințat să-și piardă treptat toate libertățile… Demetrescu crede că, redescoperind aceste semne simbolice și descifrându-le sensul ascuns, omul de astăzi ar putea coborî la sursele arhetipale ale experienței umane, pentru a-și înțelege mai bine destinul”.

„A-l considera pe Camilian doar un artist plastic”, subliniază soția sa Mihaela Demetrescu, „este un eufemism. Ca mulți alții, s-a exprimat cu toate darurile pe care i le-a dat Dumnezeu: scrisul, cultivat continuu cu ironie și cultură; desenul cu vârful fin al inteligenței, culoarea ca și cum ar fi propriul sânge folosit ca plâns sau mângâiere, mâinile ambidextre; curiozitatea ca foame niciodată satisfăcută; conștiința, cea mai incomodă dintre toate, care îi ardea măruntaiele, îndrăgostită de țara lui. Am trăit aproape de acest om timp de 48 de ani și am învățat totul de la el, de parcă aș fi urmat multe universități”.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Muzeul Național Brukenthal)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Festivalul Sighişoara Medievală. Detalii inedite despre vizita Reginei Maria în urmă cu 100 de ani

Festivalul Sighişoara Medievală. Participanţii la ediţia a 29-a a...

Via Transilvanica a apărut în lista anuală „World’s Greatest Places”

Via Transilvanica a apărut în lista anuală „World’s Greatest...

Filmul și cartea se întâlnesc la Boovie

Filmul și cartea se întâlnesc la Boovie, un festival...

Expoziția de pictură „La început a fost cuvântul”

Expoziția de pictură „La început a fost cuvântul” este deschisă...