Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, cu majoritate de voturi, că prevederea privind încetarea de drept a funcției sau demnității publice la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii este constituțională. Decizia vizează direct situația primarului Timișoarei, Dominic Fritz, președinte al USR.
Este vorba despre amendamentul introdus de PSD în Legea integrității (Legea ANI), poreclit în presă „amendamentul Fritz”, care prevede că persoanele față de care s-a constatat definitiv, înainte de intrarea în vigoare a legii, o stare de incompatibilitate sau conflict de interese își pierd automat funcția, demnitatea publică sau mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ — dacă interdicția legală de 3 ani nu a expirat deja.
Prevederea a fost contestată la CCR atât de un grup de 27 de senatori USR și PNL, cât și, separat, de președintele Nicușor Dan, care au invocat încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut de articolul 15 din Constituție. Contestatarii au susținut că legea nu poate adăuga o sancțiune nouă unor fapte deja judecate definitiv sub legislația veche.
Conflict de interese
Cazul lui Dominic Fritz a fost în centrul disputei încă din perioada dezbaterilor parlamentare: pe 18 iunie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul edilului timișorean, menținând decizia ANI potrivit căreia acesta s-a aflat în conflict de interese, printr-o decizie luată în 2020 în beneficiul unui arhitect care îl finanțase în campania electorală.
Legea integrității reprezintă un jalon asumat de România prin PNRR, cu termen de promulgare până la 31 august, de care depinde atragerea a aproximativ 770 -771 de milioane de euro din fonduri europene.
Reacția primarului
Primarul Timișoarei a reacționat imediat și a susținut că se va adresa CEDO „În loc să oprească un brutal abuz de putere, majoritatea PSD din Curtea Constituțională tocmai l-a validat”.
„Dacă președintele va promulga legea ANI, mandatul meu de primar va înceta în 30 zile, ca o sancțiune retroactivă pentru lucruri care s-au întâmplat înainte să intre în vigoare legea. Nevoia mafiei privilegiaților de a scăpa de mine îi face să acționeze disperat până într-acolo încât demolează bazele democrației. Un stat de drept care există doar atunci când PSD își dorește, nu mai este stat de drept.
Art. 15 din Constituție “legea dispune numai pentru viitor” a fost suspendat azi pentru mine. Mâine poate fi suspendat pentru oricine. De azi înainte, orice majoritate parlamentară poate inventa pedepse pentru trecut, croite pe numele unui adversar politic, iar CCR-ul controlat politic le va parafa.
În fața Comisiei Europene, PSD va trebui să explice cum o lege-jalon de 770 de milioane de euro a fost transformată într-o armă împotriva unui primar ales de două ori. În fața investitorilor, va fi mai greu de explicat de ce să creeze locuri de muncă la noi dacă tot statul e la cheremul unui singur partid corupt.
Ziua de azi spulberă orice iluzie că există un PSD “curat, pro-european” cu care s-ar putea coabita. PSD vrea puterea totală în stat, pentru că doar așa poate fura nestingherit. Din păcate, au reușit să controleze instituții precum ANI, părți din justiție și din televiziuni și chiar Curtea Constituțională. Ce nu poate controla PSD sunt milioanele de români corecți care s-au săturat de prețuri crescute doar ca să li se umple lor cutiile de pantofi.
Drumul meu continuă la CEDO, unde nu ajung telefoanele din Kiseleff. Nu mă voi lupta pentru mine, ci pentru votul liber dat de timișoreni.
PS: Vă amintesc că “fapta” mea a fost să semnez o dublură a unui referat deja semnat de fostul primar, în a doua zi de primărie în 2020, pentru un PUZ elaborat în integralitate înainte să ajung primar. Ca să vă dați seama de perversitatea cu care au acționat: după noua lege, actele normative, adică cele destinate tuturor, cum e un PUZ, nu mai pot fi încadrate la conflict de interese. Deci ANI, dacă ar analiza azi semnătura mea din 2020, n-ar mai putea nici cu cea mai răutăcioasă și abuzivă interpretare să constate un conflict de interese. O lege care elimină fapta în viitor dar inventează o nouă sancțiune pentru cei care presupus au comis-o în trecut: bine ați venit în dictatura PSD”, a scris primarul Dominic Fritz pe Facebook.



