Cine este obligat să deszăpezească. Răspunderea primarului și obligațiile cetățenilor

Data:

Cine este obligat să deszăpezească. Prima zăpadă mai serioasă din aceeastă iarnă a făcut ca din nou drumurile naționale și județene să fie blocate, trotuarele din orașe să fie pline de zăpadă, iar copacii să cadă peste mașini. Și în acest an, televiziunile de știri au vorbit despre „autoritățile care au fost luate pe nepregătite”.

Ca de obicei în astfel de situații, vina este pasată. În Vrancea, de exemplu, unul dintre dintre cele mai afectate județe de viscolul și ninsorile de la sfârșitul acestui ianuare, prefectul și președintele Consiliului Județean acuză firmele de deszăpezire că nu și-au făcut treaba așa cum prevăd contractele și, prin urmare, deconturile vor fi substantial reduse.

Citește și: Firmele de deszăpezire din Vrancea, amenințate de șefii județului

În condiții de iarnă, au apărut și situațiile complicate, mai ales în mediul rural. Un echipaj medical de pe o autospecială a Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, rămasă blocată, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Ghergheleu, comuna Codăeşti, a fost ajutat de un grup de tineri aflaţi la o petrecere în zonă, informează Agerpres.

Cine este responsabil pentru deszăpezire, potrivit legilor din România. Un răspuns l-a oferit Alexandra Pavelescu, jurist.

Cine este obligat să deszăpezească. Primarul poate fi amendat

Ordonanţa nr. 21/2002 prevede următoarele: „Consiliile locale, precum şi primarii au obligaţia să asigure curăţenia străzilor, pieţelor şi a celorlalte locuri publice, îndepărtarea zăpezii, a gheţii de pe străzi şi trotuare, colectarea şi depozitarea reziduurilor menajere şi stradale, sortarea şi valorificarea resurselor materiale refolosibile.”

Există și sancțiuni pentru nerespectarea acestei prevederi. „Constituie contravenţie următoarele fapte săvârşite de primar: neorganizarea acţiunilor de control asupra obligaţiilor privitoare la păstrarea curăţeniei în pieţe, oboare, târguri şi în celelalte locuri publice, precum şi la îndepărtarea zăpezii şi a gheţii de pe trotuare”, potrivit aceleiași ordonanțe.

Amenda pentru primarii care nu-și fac treaba este de la 500 lei la 1.500 lei și este suportată chiar de acesta, din buzunarul lui. 

Citește și: Declarația ministrului de Externe german care a enervat Rusia. Moscova cere clarificări

Pregătirea, obligatorie prin lege

Dacă ar respecta legea, autoritățile nu ar trebuie să fie luate din nou prin surprindere.

Regulamentul-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor din 2015 stabilește că „operatorii serviciului de salubrizare trebuie să încheie convenţii încheiate cu Administraţia Naţională de Meteorologie, pentru a cunoaşte zilnic prognoza pentru următoarele 3 zile privind evoluţia temperaturii nocturne şi diurne şi a cantităţilor de precipitaţii sub formă de zăpadă.”

În funcţie de prognoza meteorologică primită, operatorul va acţiona preventiv”, precizează regulamentul. Desigur, la prevenție stăm noi prost în mult prea multe domenii, arată Alexandra Pavelescu.

Citește și: Stalinism în acțiune. Paranoia „agentului străin” în Rusia

Cine este obligat să deszăpezească. Ce trebuie să facă cetățenii

Dacă ninge sau se formează gheață, actele normative prevăd că „arterele de circulaţie a mijloacelor de transport în comun, spaţiile destinate traversării pietonale a străzilor, trotuarele din dreptul staţiilor mijloacelor de transport în comun, căile de acces la instituţiile publice şi unităţile de alimentaţie publică trebuie să fie practicabile în termen de maximum 4 ore de la încetarea ninsorii.”

Însă, nu doar autoritățile publice locale au obligații stabilite conform legii. Acestea se aplică, potrivit Ordonanței nr. 21/2002, și instituțiilor publice, dar și persoanelor fizice.

Acestea trebuie să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor pe care le au în proprietate şi de pe locurile de parcare pe care le folosesc.

Dacă nu fac acest lucru, primarul poate aproba executarea de către administraţia publică a acţiunilor de curăţare şi igienizare, dar pe banii proprietarilor.

„Așadar, fiecare dintre noi are responsabilitatea sa. Dacă ne facem fiecare treaba, totul va fi bine. Dacă doar ne certăm pe Facebook, lucrurile nu se vor rezolva de la sine”, avertizează jurista Alexandra Pavelescu.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
2 COMENTARII
  1. […] Ca de obicei în astfel de situații, vina este pasată. În Vrancea, de exemplu, unul dintre dintre cele mai afectate județe de viscolul și ninsorile de la sfârșitul acestui ianuare, prefectul și președintele Consiliului Județean acuză firmele de deszăpezire că nu și-au făcut treaba așa cum prevăd contractele și, prin urmare, deconturile vor fi substantial reduse, scrie PressHub […]

  2. […] Ca de obicei în astfel de situații, vina este pasată. În Vrancea, de exemplu, unul dintre dintre cele mai afectate județe de viscolul și ninsorile de la sfârșitul acestui ianuare, prefectul și președintele Consiliului Județean acuză firmele de deszăpezire că nu și-au făcut treaba așa cum prevăd contractele și, prin urmare, deconturile vor fi substantial reduse, scrie PressHub. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum a fost schimbată judecătoarea din dosarul „2 Mai”

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)...

Recidivist depistat în timp ce încerca să vândă 456 de punguțe cu heroină

Depistat în timp ce încerca să vândă 456 de...

24 de percheziții într-un dosar cu trafic de droguri și operațiuni ilegale cu substanțe psihoactive VIDEO

Marți, 21 mai, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității...