Cine scoate tinerii la vot. Interviu cu influencerul Silviu Faiăr

Data:

spot_img

Cine scoate tinerii la vot. Prezența la alegerile europarlamentare din 9 iunie din acest an a depășit-o pe cea din 2019. Un rol esențial l-au avut tinerii din categoria de vârstă 18-24 de ani, care pare că s-au mobilizat mai bine ca niciodată.

O campanie electorală axată pe tineret a avut-o europarlamentarul Nicu Ștefănuță care a reușit să obțină un nou mandat, în ciuda faptului că nu a fost sprijinit de niciun partid politic.

Într-un interviu pentru PRESShub, Nicu Ștefănuță a explicat că influencerii de pe rețelele de socializare l-au ajutat în mobilizarea acestui segment de vârstă.

„Nu știu cum ne-a ieșit, dar ne-a ieșit. Au ajutat și influencerii de tineret care au ieșit din zona lor digitală și au zis hai să facem toți treabă”, a declarat europarlamentarul independent.

Citește și: Premieră în politica românească. Independentul Nicu Ștefănuță intră singur în Parlamentul European

Cu ce idei a rezonat Silviu Faiăr

PRESShub a vrut să afle care a fost motorul care i-a stimulat pe influenceri, dar și pe comunitățile acestora să iasă la votul din 9 iunie.

Citește și: Cutremur politic în toată Europa după alegerile europarlamentare

Silviu Faiăr a declarat pentru PRESShub că a ales să-l susțină pe Nicu Ștefănuță pentru că a rezonat cu ideile sale de comunicare, dar și cu ideologia grupului politic european din care europarlamentarul face parte.

„Am rezonat cu toată ideea de comunicare cu tinerii, de comunicare pe probleme care sunt de interes pentru tineri, pentru noi practic, pentru oamenii sub 30-40 de ani.

Am rezonat cu tot ce înseamnă valori progresiste de apărare a drepturilor minorităților, pe tot ce înseamnă dreptul la avort.

Rezonez și cu ideologia, dacă dorești, a grupului verzilor din Parlamentul European. Știu că acolo o să meargă, știu că o să voteze cot la cot cu ei.

Este și un calcul strategic, dacă vrei. Adică erau deja predicțiile pentru ce se va întâmpla în următorul Parlament European și am vrut foarte tare să trimitem un om în direcția celor care nu vor vota alături de extrema dreaptă”.

„Sunt oameni cărora le pasă”

Silviu Faiăr crede că și membri din comunitatea sa au reacționat, în principiu, cu același gen de mesaje ca și el.

„Pe canalele mele n-am dat prea multe mesaje să zic așa despre Nicu Ștefănuță. Cred că au fost două-trei în care am zis cu subiect și predicat că-l susțin.

Nu știu ce să zic că a funcționat cel mai bine, dar e clar că în comunitatea mea sunt oameni cărora le pasă foarte mult de încălzirea globală și de toată ramura de ecologie.

Sunt oameni cărora le pasă mai mult de partea socială, de drepturile minorităților, de criza de locuințe despre care am mai vorbit Nicu. Cu siguranță și în comunitate există mini-comunități care au rezonat mai bine cu fiecare dintre mesaje”.

Tinerii au arătat că pot face o schimbare

PRESShub l-a întrebat pe influencer dacă crede că noua generație, tinerii cu vârsta între 18 și 24 de ani, pot schimba ceva în contextul politic actual.

„Păi, am arătat-o deja cu acest vot. Să trimiți totuși un europarlamentar independent, nesusținut de niciun partid este, cum ați zis și voi, o premieră.

Îi văd pe acești tineri, vorbesc cu ei. Sunt mult mai educați decât eram noi, generația mea. Sunt mult mai la curent cu tot ce se întâmplă, sunt mult mai interesați să se implice”.

Am încercat să rămân imparțial

Silviu Faiăr simte, încă de dinainte de alegeri, că are o responsabilitate față de comunitatea sa și că de aceea, deși a rezonat cu mai mulți oameni politici, a încercat să păstreze unele limite.

„Cumva am simțit această responsabilitate încă de dinainte să vorbim atât de des despre politică și despre alegeri. Este o responsabilitate pe care mi-o asum. Încerc din toate puterile să păstrez o limită de bun simț în absolut orice fac.

Adică asta ziceam și cu campania pentru Nicu și pentru Ana-Maria Ciceală, și pentru alți politicieni de care am mai vorbit pozitiv. Am încercat să păstrez o igienă, să zic așa, asemănătoare dacă vrei, cu o televiziune.

Am zis de la începutul campaniei că nu voi chema politicieni pe stream, indiferent dacă îmi place de ei, nu-i voi chema pe stream. Cumva, de asta am încercat să fiu și puțin mai imparțial la adresa lor, chiar dacă i-am susținut”.

Citește și: Cine este de vină, poporul sau politicienii?

Tinerii trebuie să iasă la vot

Silviu Faiăr spune că este imperios necesar ca tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani să iasă la vot și a criticat modul de organizare a alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie.

„Este absolut crucial să iasă la vot și cred că este crucial tocmai din cauza faptului că politicienilor le este frică de ei. Am putut să vedem asta din toate punctele de vedere.

Doar din organizarea acestor alegeri, este evident cât de frică le este de generația tânără.

Mă refer la faptul că au pus alegerile locale fix la începutul sesiunii sau în timpul sesiunii pentru unii. S-au bazat că studenții sunt în sesiune.

Astfel, nu pot să voteze la locale în localitățile din care vin. Nu există comunicare cu ei, ba chiar sunt, cum să zic, demonificați”.

Influencerul explică faptul că se încearcă o denigrare a noii generații și tocmai de aceea trebuie să continue să se mobilizeze și pentru alegerile următoare, așa cum au făcut în cazul celor de duminică.

„Tinerii sunt transformați în aceste sperietori de ciori pentru alegătorul mai în vârstă. Vedem toate știrile de pe anumite canale main stream finanțate de partide care susțin că tinerii nu mai vor să mai muncească sau că tinerii se droghează încă de la 11 ani și tot felul de alte discuții de genul.

Se încearcă să se convingă părinții că această generație are nevoie să votați stabilitate ș.a.m.d. Prin urmare, da, tinerii trebuie să se mobilizeze. S-au mobilizat la aceste alegeri și sunt un foarte mândru de dumnealor și trebuie să se ne mobilizăm în continuare”.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.
2 COMENTARII
  1. „Prezenta la …”___–___atata timp cat coalitia pesede-penele a devenit si mai puternica, simpla prezenta echivaleaza cu „cantitate” si nu cu „calitate” este clar ca multi dintre acesti tineri”progresisti” au votat cu cine le-au spus parintii sau chiar interesele lor imediate…”…///Andreea Pora:” Romania,rosie cu picatele galbene…”___–__… si prezinta umflaturi! Pentru ca -in final- asta inseamna „stabilitate”, consolidarea pesede-penele, avangarda castigarii si a prezidentialelor*, indiferent cine si cat de slab este candidatul lor, Fritz sau N.Dan AR putea castiga, insa -din nou- pe persoana, adica daca au un cate un as pe fiecare maneca….(* „Victorios intre victoriosi este insa PSD…”)

  2. Pana la urma , adevaratul turnesol este cel economic, iar in Romania acesta s-a inrosit : NUMĂRUL FIRMELOR DIZOLVATE ÎN ROMÂNIA, DUPĂ PRIMELE PATRU LUNI DIN 2024, A ATINS UN RECORD AL ULTIMILOR 12 ANI – (CRONICA .ro)- 11/06/2024 – „… a atins un record…”___–-___era inevitabil, avand in vedere imensa clasa parazitara , care suge tot profitul acestor firme, prin taxe , etc. De acea esre o si mai acuta nevoie de o reforma administrativa si teritoriala(Raluca Alexandrescu)Coalitia de guvernare si imposibilele reforme::” iar când a făcut-o, rezultatul a proiectat publicul in deruta___–___ in primul rand trebuie facut public ce inseamna -pentru ei- reforma administrativa si teritoriala, pentru ca daca acestea nu se fac „strict”, rezultatele vor fi chiar mai mult decat deruta, adica talharia generalizata, va continua , poate chiar si mai intens….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Eurobarometrul corupției 2024. România stă cel mai prost dintre statele UE | Aktual24

Comisia Europeană a dat publicității Eurobarometrul corupției pe 2024....

Lituania pregătește planuri de evacuare în cazul unui conflict armat

Autoritățile din Lituania își pregătesc planurile pentru evacuări în...

Cum urmărea spionul Caraman criticii comunismului și de ce a fost declarat colaborator al Securității

Mihail Caraman, cu numele de serviciu „Mihai Neagu” și...

Incendiu la Oltchim Râmnicu Vâlcea. A fost emis mesaj RO-ALERT

Incendiu la Oltchim Râmnicu Vâlcea. Un incendiu a izbucnit...