Compania de Teatru Concordia anunţă spectacolele lunii mai

Data:

Pentru artiştii Companiei Concordia, luna Florar aduce multe aniversări, dar şi bucuria de a le împărtăşi cu voi, publicul din Bucureşti şi din ţară.

Aşadar, vă propunem următoarele spectacole, cele mai multe fiind programate începând din 22 mai – aproape zilnic:

* 8 mai 2023 – comedia lui Caragiale „O noapte furtunoasă” este deja sold out

(Spectacol găzduit de sala Studio a Teatrului Naţional Bucureşti, ora 19.30. Doritorii din București pot veni la spectacol pe 5 iunie și 19 iunie, tot la Teatrul Național).

La 19 ani distanţă, această montare inspirată de atmosfera „Peaky Blinders” îi aduce în faţa publicului pe unii dintre cei mai iubiţi artişti, spectacolul dorind să realizeze o punte între generaţii.

Distribuţia: Aurelian Temişan, Ovidiu Cuncea, Adrian Nartea, Cosmin Vîjeu, Radu Ştefan Bănică, Monica Odagiu Monica Davidescu; regia Alexandru Nagy.

* 22 mai 2023   „Eu te cred, da’… tu mă minţi!” , la sala Studio a Teatrului Naţional Bucureşti, ora 19.30. 

O comedie savuroasă, care are ca muză fată care e obişnuită să „ajusteze” adevărul şi mereu ţese poveşti pe care le adaptează la realitate. Ea îl iubeşte pe El, care încearcă să rezolve problemele, dar reuşeşte să le încurce mult mai rău.

Pe scurt: o iubire, o posibilă căsătorie, una sau mai multe posibile femei însărcinate, toate „asortate” cu minciuni, invenţii şi situaţii limită. Dar totul se termină cu bine când acest „carusel” al întâmplărilor reale sau inventate se finalizează cu… un botez!

Distribuţia: Aurelian Temişan, Monica Davidescu, Cosmin Vîjeu, Letiţia Vlădescu şi Alexandra Sălceanu; regia Liviu Lucaci.

Biletele se se pot procura de la casieria TNB sau de pe platforma Bilet.ro.

* 23 mai 2023 – „Divorţul anului ” – sala Dalles, ora 19.30.

Piesa adaptată de marele actor Ion Lucian, după o idee a unui film celebru în perioada anilor ’70, este o comedie pentru cupluri şi nu numai, putând constitui, în acelaşi timp, o… terapie de cuplu, cu hohote de râs şi multă muzică.

Distribuţia: Aurelian Temişan, Ovidiu Cuncea, Monica Davidescu; regia Ovidiu Cuncea.

Biletele se pot cumpăra pe platformele Mystage şi Ticketstore.ro sau la casa de bilete a sălii Dalles.

* 24 mai 2023Nae Ipingescu (Ovidiu Cuncea) îşi aniversează ziua de naştere la Râmnicu Vâlcea. E adevărat, nu-i duce pe spectatori la Union, ci la Casa de cultură din municipiul vâlcean, unde la ora 19.30 începe spectacolul „O noapte furtunoasă„.

Demistificată şi interpretată într-o cheie modernă, la graniţa dintre teatru şi film, dar păstrând intact textul lui Nenea Iancu, această variantă ne permite să intrăm adânc în iţele amoroase atât de încâlcite din spatele poveştii pe care toţi o ştim. Da, dar cât de bine o ştim? Biletele se pot cumpăra pe Ticketstore.ro.

* 25 mai 2023 – „Divorţul anului ” – Casa de Cultură din Hunedoara, ora 19.30.

În societatea noastră, în piese de teatru, în seriale de televiziune, în emisiuni, se vorbeşte tot mai mult despre căsătoria modernă şi despre libertatea de a avea parteneri în afara căsătoriei, rămânând în continuare în relaţia de soţ/soţie sau chiar despre salvarea cuplului de la despărţire, prin întreţinerea unor relaţii fugitive extraconjugale ale ambilor soţi.

„Toate cuplurile care au încercat au eşuat lamentabil”. Până la urmă se dovedeşte că nu e o soluţie pentru salvarea căsniciei, ci un drum către pierderea cuplului. 

Distribuţia: Aurelian Temişan, Ovidiu Cuncea, Monica Davidescu; regia Ovidiu Cuncea.

Biletele se pot cumpăra pe Ticketstore.ro.

* 26 mai 2023 – „Divorţul anului ” – Casa de Cultură din Lugoj, ora 19.30.

Piesa tratează în mod comic şi ironic, cu accente dramatice, relaţia soţ- soţie, a unor oameni ce se îndreaptă spre „a treia tinereţe” şi care se află prinşi în vârtejul „ipocriziei convenienţelor moderne”. 

Distribuţia: Aurelian Temişan, Ovidiu Cuncea, Monica Davidescu; regia Ovidiu Cuncea.

Biletele se pot cumpăra pe Ticketstore.ro

* 27 mai 2023 – „O noapte furtunoasă” – la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, ora 19.30.

Cât de gelos e Jupân Dumitrache? Ce legături există între Nenea Nae şi Veta? Răspunsurile le veţi descoperi numai abandonându-vă complet în această propunere, petrecând cu noi o noapte într-adevăr furtunoasă în care sigur, totul se termină cu bine.

Biletele se pot cumpăra pe Ticketstore.ro sau la casa de bilete a Centrului Cultural din Deva.

* 31 mai 2023 – Concert aniversar Aurelian Temişan – sala Dalles, ora 19.30.

Artistul şi-a obişnuit deja publicul cu întâlniri muzicale de calitate, concerte de mare clasă, în care este acompaniat pe scenă de  muzicieni celebri. Şi de această dată, concertul de primăvară premergător aniversării zilei de naştere a lui Aurelian – 3 iunie – reuneşte melodii care celebrează iubirea, făcând un periplu muzical în timp într-un spectacol în care, la final, vom sărbători, în avans, şi Ziua Copilului. Biletele se pot cumpăra  de pe platforma Ticketstore.ro.

Vă aşteptăm cu nerăbdare la spectacolele Companiei Concordia, pentru a petrece clipe minunate în seri de primăvară, alături de artişti talentaţi.

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related