Criminal evadat din București, prins în Oradea, după ce a fost recunoscut de un cetățean

Data:

Un criminal încarcerat la Penitenciarul Rahova din București, care a evadat marți, în timp ce se afla sub escortă, a fost prins la Oradea, după ce un cetățean l-a recunoscut și a sunat la 112.

S-a întâmplat în zorii zilei de miercuri, în jurul orei 4.50, pe șoseaua de centură a Oradiei, strada Ogorului.

Bărbatul, urmărit național, a fost prins de polițiștii Biroului de Ordine Publică și cei ai Biroului Rutier Oradea din cadrul Poliției Municipiului Oradea, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Poliția Bihor, după cum a anunțat purtătoarea de cuvânt a Poliției Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.

Individul în vârstă de 33 de ani, din Satu Mare, fusese încarcerat în Penitenciarul București Rahova, după ce și-a ucis cu bestialitate iubita.

Citește și: „Fură” Cîrstoiu voturi de la Nicușor Dan sau îl încurcă pe Piedone? Explicații de la experți

În cursul zilei de marți, 9 aprilie, „în timp ce se afla sub escortă, la o clinică din București, în vederea unui consult medical, a deschis ușa ambulanței, care se afla staționată în apropierea clinicii și a fugit”.

În prezent, el se află în custodia polițiștilor din Bihor, urmând a fi încarcerat în Penitenciarul Oradea.

Un cetățean l-a recunoscut pe evadat și a sunat la 112

Prinderea lui s-a făcut cu ajutorul unui cetățean cu spirit civic, care l-a recunoscut după ce l-a văzut în presă.

„Menționăm că, la depistarea persoanei urmărite și-a adus aportul un cetățean, care a recunoscut-o după semnalmentele prezentate în mass-media și a apelat S.N.U.A.U. 112, oferind indicii utile, care au fost exploatate cu eficiență de polițiștii din Bihor, bărbatul fiind identificat și prins la scurt timp. Poliția din Bihor îi mulțumește pe această cale cetățeanului, pentru spiritul civic demonstrat”, a mai transmis Alina Fărcuța.

Evadatul se numește Meszaros Zsombor.

Meszaros Zsombor era condamnat la 18 ani de închisoare după o crimă care a îngrozit întreaga comunitate din Satu Mare, în iulie 2017.

Tânărul, pe atunci de 26 de ani, și-a omorât iubita (46 de ani, cetățean german), prin lovituri repetate cu pumnul şi cu un corp dur în zona capului, pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare, chiar în maşina femeii.

Apoi, a abandonat autoturismul, cu cadavrul în portbagaj, în fața Inspectoratului pentru Situații de Urgență Satu Mare.

„După ce au administrat toate probele, anchetatorii au ajuns la concluzia că a fost o crimă pasională, comisă pe fondul geloziei, iar inculpatul era Meszaros Zsombor”, notează presasm.ro.

Observator News scrie că „timp de cinci zile, nimeni n-a descoperit cadavrul, deşi scena a fost filmată de o cameră de supraveghere. Poliţiştii români au descoperit ororile abia după ce autorităţile din Germania au sesizat dispariţia femeii”.

Articolul integral, în BIHOREANUL

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.
1 COMENTARIU
  1. „…Poitia… ii multumeste…”___–__in primul rand nu este suficient, si -mai important- NU este productiv, Politiile trebuie sa aiba un fond de premieri, in acest caz as zice zece mii lei( caz grav-omor) si astfel populatia ar fi mult mai cooperanta in asa cazuri, chiar si pentru 2-3 mii lei, nu mai trebuie mers pe „spirit civic”, etc., ci pe lucruri practice, care dau rezultate…Iar cand este vorba de crime economice, premierea trebuie sa fie proportionala cu suma RECUPERATA, pana la max. 10 la suta din suma recuperata, gradual, invers proportional…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

„Veranda”, un dosar care dezvăluie caracatița imobiliară din Iași | Ziarul de Iași

„Veranda”, un dosar care dezvăluie caracatița imobiliară din Iași...

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă din Olt | Reporter24

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă...

Candidatura unui condamnat susținut de AUR a fost respinsă | Reporter24

Candidatura unui condamnat susținut de AUR a fost respinsă....

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de 487.000 de euro | Reporter de Iași

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de...