România reacționează doar post-factum și cu asupra de măsură. Aceeași clasă politică, care dezinformează adesea, se arată scandalizată și gata să ia măsuri extreme după incidentul de la Recea-Cristur.
„Nu aș susține introducerea în România a unei infracțiuni formulate simplu: «Cine răspândește informații false se pedepsește». Ar fi o normă prea largă și periculoasă pentru libertatea de exprimare. Instituțiile există. Ceea ce mi se pare insuficient de clar este protocolul operațional comun pentru momentul în care o dezinformare online devine risc fizic local”, spune Cristi Danileț, în interviul pe care l-a acordat PRESShub după cazul Recea-Cristur, în care o ambulanță a fost atacată de sătenii panicați de un zvon care circula pe TiK-Tok.
Citește și: Legenda care poate ucide: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă
Cristi Danileț este jurist și fost judecător. A devenit una dintre vocile cunoscute în România în domeniul educației juridice pentru copii și tineri. A inițiat proiectul EduIuris și este fondator al asociației VeDem Just, prin care a susținut introducerea educației juridice în școli și a participat la sute de întâlniri cu elevii. Este autorul unor manuale de educație juridică, printre care „Elevul și legea”, și a pregătit profesori pentru predarea acestei materii. Prin cursuri și întâlniri în școli, le explică elevilor, pe înțelesul lor, care le sunt drepturile și responsabilitățile și ce consecințe pot avea faptele lor.
În interviul pe care ni l-a acordat el explică ce înseamnă responsabilitatea juridică în cazul unor fake news-uri care produc panică, riscurile pe care dezinformarea online le poate produce în lumea reală și cum stă România din punctul de vedre al legislației și al aplicării ei.
Câteva idei din interviul cu Cristi Danileț:
- Frica nu justifică violența – fiecare persoană răspunde pentru propriile acțiuni, chiar dacă a fost influențată de un zvon.
- România are o zonă legislativă insuficient acoperită în privința informațiilor false care provoacă panică, dar nu constituie explicit instigare la violență.
- Alte țări au introdus măsuri specifice, iar România ar putea analiza astfel de modele, fără a limita excesiv libertatea de exprimare
PRESSHUB: Domnule Danileț, dacă v-ați afla în fața copiilor sau tinerilor din comunitate care au văzut, au crezut ori au transmis zvonul despre „ambulanța care fură copii”, ce le-ați spune? Ce trebuie să-i învățăm concret pe copii despre fake news? Este suficient să le spunem „verificați informația”?
Cristi Danileț: Pentru un copil, „Verifică informația” este corect, dar prea abstract. Eu aș preda o regulă în patru pași: Oprește-te. Verifică. Anunță. Nu fi violent.
Dacă primești o informație care spune că cineva răpește copii, pune bombe, otrăvește apa sau umblă înarmat prin localitate, nu o redistribui imediat „ca să afle toată lumea”, pentru că asta produce panica. Trebuie căutat o sursă oficială, spus unui părinte, unui profesor sau unui polițist. Dacă pericolul este imediat, sună la 112.
Și mai ales: nu încerca să verifici acuzația confruntând persoana despre care internetul spune că ar fi infractor.
Educația media trebuie unită cu educația juridică.
Copilul nu trebuie doar să știe că o informație poate fi falsă. Trebuie să știe ce are voie să facă atunci când se teme că este adevărată.
Prin urmare, dacă vezi pe internet că o ambulanță fură copii, nu trebuie nici să crezi imediat, nici să pornești pe urmele ei. Verifici, întrebi un adult responsabil, cauți o sursă oficială. Copiii trebuie învățați să folosească online, nu online-ul să îi conducă pe copii. Dacă există într-adevăr un pericol imediat, suni la 112. Dar nu blochezi o mașină, nu formezi un grup, nu ameninți și, cu atât mai puțin, nu folosești violența.
PRESSHUB: Am văzut în cazul Recea-Cristur că adulții au fost informați de copii că circulă pe TikTok informația cu ambulanța care răpește copii. Nu există riscul ca, vorbind despre „copiii care au declanșat panica”, să transferăm asupra lor responsabilitatea unor adulți care au ales violența?
Cristi Danileț: Copiii nu au ce căuta pe TikTok mai înainte de a împlini 13 ani. Sunt reguli clare ale rețelelor de socializare, din păcate părinții și profesorii nu insistă pentru respectarea lor.
Mult prea devreme copiii își deschid conturi (apropo – ei înșiși produc primele informații false când își modifică data nașterii pentru a li se permite accesul). Psihologii au stabilit fără dubiu că petrecerea a multor ore pe net și odihna insuficientă a copiilor împiedică dezvoltarea lor, și asta deja se vede la o generație întreagă de copii – uitați-vă atenți la elevii care azi sunt în clasele 6-7, ei au cele mai mari probleme de comportament și nu întâmplător: sunt cei care au început școala în timpul pandemiei. Îmi e greu să mă gândesc cum va fi atmosfera când vor ajunge la liceu. Măsurile trebuie luate acum!
Revin la întrebare: un copil poate vedea o filmare și se poate speria. Poate veni acasă și spune: „Am văzut ambulanța despre care se spune că fură copii”. Aceasta este o reacție pe care trebuie să o corectăm prin educație. Dar, între propoziția unui copil speriat și un adult care ia un topor, urcă într-o mașină, blochează o ambulanță aflată în misiune și o lovește există o succesiune de decizii umane autonome.
Dreptul penal este construit tocmai pe această idee a răspunderii personale.
De aceea, nu aș vrea ca lecția cazului Recea-Cristur să fie: „Uite ce au provocat copiii cu TikTok-ul”. Lecția trebuie să fie și: Ce fac adulții cu frica propriilor copii? O verifică sau o transformă în violență?
PRESSHUB: Poate frica provocată de o informație falsă să conteze juridic în aprecierea faptei, fără să devină o scuză pentru violență? Și cum răspunde autorul mesajului?
Cristi Danileț: Judecătorul trebuie să înțeleagă ce a perceput omul, ce a crezut că se întâmplă și cu ce intenție a acționat. Însă „am lovit pentru că mi-a fost frică” nu e o formulă magică care te scapă de răspunderea pentru ceea ce ai făcut.
Faptul că ai văzut ceva pe net care ți-a produs teamă sau că alții sunt cuprinși de panică nu sunt scuze pentru violență asupra bunurilor sau oamenilor, nici în online, nici în offline.
Din păcate, în România nu avem o legislație specială cu privire la răspândirea deliberată de fake news. Avem un articol în Codul penal numai pentru răspândirea cu știință a informației false care pune în pericol securitatea națională, ceea ce nu e cazul aici.
Pe actuala legislație, dacă cineva postează deliberat: „Aceasta este ambulanța care fură copii; opriți-o, puneți mâna pe ea, scoateți-i afară”, iar mesajul determină atacul, atunci este o faptă numită de Codul penal „îndemnarea publicului la săvârșirea de infracțiuni”.
Dacă însă persoana postează doar informația falsă „această ambulanță fură copii”, poate fi o glumă, poate fi o păcăleală. Faptul că violența era previzibilă nu este singur suficient pentru a transforma autorul mesajului în instigator la distrugere sau lovire.
PRESSHUB: Există o diferență juridică între cel care inventează zvonul, cel care îl distribuie știind că este fals și cel care îl redistribuie crezând că este adevărat? Și ce se schimbă dacă vorbim despre copii?
Cristi Danileț: Legea nu sancționează simpla poziție ocupată într-un lanț de distribuire. Contează ce știa fiecare și ce urmărea fiecare.
Cel care inventează deliberat povestea pentru a provoca panică se află într-o situație diferită de cel care o distribuie cunoscând că este falsă. Iar amândoi se află într-o situație diferită de omul care o crede sincer și o trimite mai departe.
Dar chiar dacă tu crezi că există un pericol asta nu îți dă dreptul să instigi la violență. Una este să trimiți mesajul „Am văzut asta, știe cineva dacă este adevărat?”, alta este să spui „Veniți cu bâtele și opriți ambulanța!”.
PRESSHUB: Legislația românească oferă suficiente instrumente atunci când dezinformarea online produce un pericol fizic imediat? Sau există un spațiu neacoperit între libertatea de exprimare și infracțiunile clasice?
Cristi Danileț: Există instrumente, dar există și o zonă dificilă.
Dacă minciuna se transformă în violență, dreptul penal are instrumente foarte clare pentru violență: lovire, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și, după circumstanțe, alte infracțiuni. În cazul Recea-Cristur, cercetările au vizat tocmai distrugerea, lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Există și instigarea publică, dacă mesajul constituie un îndemn la săvârșirea unor infracțiuni.
În plus, mai este ceva ce încă nu am văzut în spațiul public: începând cu anul 2012 avem un regim penal special pentru amenințarea ori agresarea medicilor, asistenților, șoferilor de ambulanță, ambulanțierilor și altor categorii de personal sanitar aflate în exercitarea funcțiunii – ceea ce în limbaj curent este numit uneori „ultraj medical”.
Zona mai puțin acoperită este alta: minciuna deliberată, foarte periculoasă social, care produce panică, dar care nu conține un îndemn suficient pentru instigare.
Citește și: CNA va cere TikTok eliminarea a 90 de videoclipuri referitoare la subiectul „Ambulanța Neagră”
PRESSHUB: În alte state există legi care pedepsesc răspândirea de informații false? Ar putea România să se inspire din asemenea modele?
Cristi Danileț: Da, există, dar soluțiile sunt foarte diferite și trebuie privite cu prudență. În democrațiile moderne, tendința sănătoasă nu este de a pedepsi orice informație falsă, ci numai minciuna difuzată cu anumite condiții suplimentare: autorul să știe că este falsă, să existe un pericol social serios sau chiar intenția de a produce teamă, panică ori tulburarea ordinii publice.
De exemplu, Turcia a introdus în 2022 art. 217/A în Codul penal. Este sancționată răspândirea publică a unor informații false privind, între altele, ordinea ori sănătatea publică, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de text, inclusiv scopul de a crea îngrijorare, teamă sau panică în rândul populației. Este un model foarte apropiat de problema pe care o ridică legenda „ambulanței negre”.
Grecia are, la rândul său, în art. 191 Cod penal o infracțiune privind răspândirea știrilor false. Interesant este că legea a fost restrânsă în 2022: nu este suficientă pur și simplu existența unei informații false: aceasta trebuie să producă teamă unui număr nedeterminat de persoane și să le determine la comportamente susceptibile să creeze riscuri pentru valori precum sănătatea publică, apărarea sau economia.
Un alt model este Singapore, unde Protection from Online Falsehoods and Manipulation Act – POFMA – permite intervenția împotriva unor afirmații factuale false care afectează interesul public. Legea prevede inclusiv răspundere penală în anumite situații, dar folosește foarte mult și un mecanism interesant de rectificare: autorului i se poate cere să atașeze postării o notificare care trimite cititorul la versiunea oficială a faptelor, fără ca postarea să fie neapărat eliminată.
Eu nu aș susține însă introducerea în România a unei infracțiuni formulate simplu: „Cine răspândește informații false se pedepsește”. Ar fi o normă prea largă și periculoasă pentru libertatea de exprimare.
Dacă s-ar discuta vreodată o asemenea incriminare, ea ar trebui construită foarte restrictiv: informația să fie una factuală, autorul să știe că este falsă, difuzarea să fie publică, iar aceasta să creeze un pericol concret și grav pentru viață, integritate, sănătate ori ordinea publică sau să urmărească provocarea unei stări de panică.
Cazul „ambulanței negre” arată tocmai problema: nu orice minciună de pe internet trebuie să intereseze dreptul penal. Dar atunci când cineva inventează deliberat o informație de natură să transforme sute de oameni speriați într-o mulțime gata să atace persoane nevinovate, nu mai discutăm doar despre calitatea informației din spațiul public. Discutăm despre protejarea oamenilor împotriva consecințelor fizice ale unei minciuni.
PRESSHUB: Ce obligații are o platformă precum TikTok atunci când un asemenea conținut devine viral și poate produce violență?
Cristi Danileț: Aici cadrul european este deja mult mai dezvoltat decât pare. TikTok este desemnată în Uniunea Europeană drept Very Large Online Platform – VLOP, ceea ce atrage obligațiile speciale din Digital Services Act (DSA).
DSA obligă platformele să aibă mecanisme prin care conținutul ilegal să poată fi notificat și tratat. Pentru platformele foarte mari există, în plus, obligații de evaluare a riscurilor sistemice și de adoptare a unor măsuri rezonabile de diminuare a acestora.
Există chiar o prevedere foarte relevantă pentru un caz precum acesta: art. 18 DSA prevede că, atunci când furnizorul află informații care dau naștere suspiciunii că a avut loc, are loc sau este probabil să aibă loc o infracțiune care implică o amenințare la viața ori siguranța unei persoane, trebuie să informeze prompt autoritățile competente.
Citește și: Bruxelles sancționează X și obține concesii de la TikTok: primele decizii majore sub noul DSA
Dar trebuie să evităm o altă confuzie: DSA nu transformă platforma într-un Minister al Adevărului. „Fals” și „ilegal” nu sunt sinonime.
PRESSHUB: Este legitim ca Poliția să intervină public înainte de producerea unei infracțiuni atunci când observă răspândirea masivă a unui asemenea zvon?
Cristi Danileț: Nu numai că este legitim. Prevenirea este una dintre funcțiile Poliției.
Poliția Română nu a fost creată doar pentru a ajunge după ce s-a spart parbrizul și a fost rănit omul. Legea îi atribuie explicit funcții privind apărarea vieții și integrității persoanelor, prevenirea infracțiunilor și menținerea ordinii publice.
Dacă poliția constată că într-o comunitate circulă masiv mesajul „o ambulanță răpește copii”, poate și trebuie să spună public: nu există niciun asemenea caz confirmat; nu urmăriți vehiculele; nu blocați ambulanțele; nu interveniți; dacă observați ceva suspect, sunați la 112.
Intervenția trebuie, desigur, făcută cu respectarea legii: una este observarea spațiului public și comunicarea preventivă, alta ar fi supravegherea fără temei legal a comunicațiilor private.
De altfel, după incident, autoritățile au transmis public că Poliția nu avea niciun caz care să confirme legenda „ambulanței care fură copii”.
Întrebarea utilă este de ce asemenea dezmințiri nu ajung uneori la comunitate înainte ca minciuna să devină acțiune. Cred că trebuie lucrat în egală măsură atât la educația populației, cât și la intervenția promptă a autorităților.
PRESSHUB: Cine ar trebui să monitorizeze și să gestioneze asemenea riscuri? Avem astăzi un mecanism instituțional suficient de clar?
Cristi Danileț: Poliția Română trebuie să fie actorul principal atunci când zvonul începe să genereze mobilizare, amenințări, urmărirea unor persoane sau riscuri pentru ordinea publică. Poliția locală poate sprijini acțiunea în limitele atribuțiilor sale, dar nu ea trebuie să conducă o asemenea operațiune.
DSU, IGSU și serviciile de ambulanță trebuie să poată verifica imediat informația operațională și să comunice: „Vehiculul este al nostru, este în misiune, informația privind răpirea este falsă”.
Primăria și liderii comunității sunt esențiali pentru ca informația să ajungă rapid la oamenii care nu urmăresc comunicatele ministerelor.
În ceea ce privește platforma, există mecanismul DSA: ANCOM este coordonatorul român, în timp ce TikTok, ca VLOP, se află în arhitectura europeană de supraveghere în care Comisia Europeană are un rol direct.
Citește și: Alin Mituță a depus plângere împotriva TikTok la ANCOM după cazul ambulanței atacate în Cluj
Așadar, instituțiile există. Ceea ce mi se pare insuficient de clar este protocolul operațional comun pentru momentul în care o dezinformare online devine risc fizic local.
Nu ne trebuie neapărat o instituție nouă. Ne trebuie un mecanism prin care cele existente să vorbească între ele în minute, nu în zile.
PRESSHUB: Dacă mâine același zvon începe să circule viral într-o altă comună, cine ar trebui să facă ce în primele 24 de ore pentru ca Recea-Cristur să nu se repete?
Cristi Danileț: Informația falsă se propagă cu viteza rețelelor sociale, astfel că răspunsul instituțiilor nu își mai poate permite viteza birocratică. Eu aș avea un protocol foarte simplu de reacție.
În prima fază, Poliția, DSU și serviciul de ambulanță trebuie să verifice informația și să stabilească dacă există un risc concret. Dacă vehiculul identificat este unul real, acest lucru trebuie comunicat imediat. Dacă există persoane care încearcă să îl urmărească sau să îl blocheze, poliția trebuie să protejeze echipajul.
În același timp, trebuie conservate probele online: postarea inițială, conturile, transmisiunile live, mesajele publice prin care oamenii sunt chemați să se mobilizeze. Nu pentru a pedepsi opinii, ci pentru că, dacă se comite o infracțiune, acestea pot deveni probe.
În a doua fază, IPJ, DSU/ISU, serviciul de ambulanță și autoritatea locală trebuie să transmită același mesaj, în aceeași formulare, inclusiv prin canalele folosite efectiv în comunitatea respectivă.
Dacă mesajul online conține amenințări sau îndemnuri la violență, trebuie sesizată rapid platforma și folosite mecanismele legale disponibile, inclusiv cele prevăzute de DSA.
Până în 24 de ore, trebuie identificat nucleul de mobilizare offline, asigurată protecția echipajelor medicale și repetată dezmințirea. O minciună virală nu este oprită printr-un singur comunicat pus pe site-ul unei instituții.
PRESSHUB: Care vi se pare lecția cea mai gravă a cazului Recea-Cristur?
Cristi Danileț: Că o minciună digitală poate produce o victimă reală.
Pe internet lucrurile par adesea fără consecințe: dai share, scrii un comentariu, intri într-un live, spui „am auzit că…”. Dar aici, între telefon și lumea fizică, distanța s-a redus la câteva minute. O legendă urbană despre copii răpiți (care exista și pe vremea mea – o spuneau băieții mai mari din cartier ca să ne înfricoșeze pe noi, ăștia mai mici) a întâlnit o ambulanță reală, cu un medic, un șofer și un pacient real. Ambulanța a fost atacată, iar șoferul a fost rănit.
Aceasta este lecția pe care aș duce-o în fiecare clasă: Libertatea de exprimare înseamnă că ai dreptul să vorbești, dar asta nu înseamnă că vorbele tale sunt fără consecințe.
Și aș adăuga ceva ce ține de educația juridică elementară: într-un stat de drept, chiar dacă ești convins că în fața ta se află un infractor, nu tu ești polițistul, procurorul, judecătorul și executorul pedepsei în aceeași persoană. Dacă suspectezi o infracțiune, chemi autoritățile, nu formezi o poteră sau o miliție locală.
