Lecția Leonină

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

(despre o cu totul altfel de autoritate)

Imaginile de ieri-seară (vineri – n. red.) de pe Stade de France reprezintă, fără exagerare și fără entuziasm gratuit, o lecție pentru oricine ar dori să o învețe spre propriul folos. De la ierarhii noștri, mulți autoîmpăiați în veșminte și gesturi pretins hieratice ori băgând capul în fotografia cu lanul de rapiță, la preoții de parohie care îi oferă, chipurile deschiși la minte fiind, „azil” lui Alex Stamate – da, ați uitat deja de ăsta, ceea ce este firesc și sanitar -, de la influențării chitiți pe vizualizări și monetizare la închipuiții athoniți care practică rugăciunea neîncetată a Domnului lor Georgescu.

Ca mai toate chestiile esențiale, în viață, cărți sau monumente, muzică sau film, artă și bucătărie, lecția este simplă. Ireal de simplă. Credința autentică, purtată fără morgă, întrupată de un om firesc și moral, logodită strâns cu rațiunea, simțul măsurii și realismul, cucerește. Nu, nu declanșează extazul în fața soluțiilor simple, nici isteria atingerii veșmântului cuvintelor care promit marea cu sarea. Nu, nu este nici poza cu transcendența, făcută bine și distribuită la timp.

Este ceva pe cât de sobru, pe atât de cald, pe cât de bine gândit și chiar înscenat, în sensul unei regii care nu este același lucru cu organizarea falsului, pe atât de spontan. Asta se vede greu tocmai pentru că nu țipă. Autoritatea nu vine aici din distanță, din costum, din gestul calculat al inaccesibilității și nici din inflația de adjective sacre. Vine din firesc, din coerență, din măsură și dintr-un fel de a fi prezent care nu mai are nevoie să-și strige prezența.

În fine, lucruri la înțelegerea cărora noi nu am ajuns și, mai grav, nici măcar nu ne-am propus să ajungem. Preferăm încă solemnitatea fără gravitate, gestul fără conținut, „mărturisirea” fără discernământ și autoritatea confundată cu decorul ei. Noi încă suntem la faza cu mitinguri liturgice și bătăi cu jandarmii, moaca lui Ștefan cel Mare tradusă în vizual rusesc și alte asemenea porcării automăgulitoare.

Ereticii ăștia de occidentali!

DOXA!

Sursa: Facebook/@Radu Preda

Citește și: Decontul

Citește și: Cristela Georgescu – despre biodelirul și puterea totală, holistică

spot_imgspot_img
Radu Preda
Radu Preda
Radu Preda (n. 1972) este teolog ortodox, profesor universitar, eseist și publicist, specializat în teologie socială și în problematica memoriei comunismului. Cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a studiat și la Heidelberg și Salonic. Între 2014 și 2020 a condus Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), implicându-se în cercetarea represiunii comuniste, recuperarea memoriei victimelor și dezvoltarea proiectelor memoriale și educaționale dedicate perioadei totalitare. Este autor de volume și studii despre relația dintre creștinism, societate, etică și memoria comunismului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Războiul cultural româno-român

Am ajuns azi, ca națiune, într-un moment de ruptură...

Decontul

(despre nesfânta alianță) Este o evidență că Biserica a decontat...