Elena Lasconi, între moralitate și oportunism

Data:

spot_img

Elena Lasconi, cap de listă la USR pentru europarlamentarele din 2024, a fost nevoită să se retragă după un scandal în care a demonstrat nu doar cât de nepregătită era din punct de vedere politic.

Elena Lasconi a mai arătat și cât de mare poate fi lipsa de empatie și solidaritate cu propriul copil. Biroul Național al Uniunii Salvați România a luat act de retragerea ei după un interviu în care s-a declarat în favoarea familiei tradiționale.

De fapt, șeful USR i-a cerut să facă un pas înapoi din competiția pentru europarlamentare, sugerând că nu merge pe linia „principiilor și valorilor liberale pentru care luptă USR atât în România, cât și în Europa”. Ea va continua să fie susținută de partid „să facă performanță în administrație”.

Primărița de Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, 51 de ani, prezentatoare TV vreme de 25 de ani, a intrat în politică înaintea alegerilor din 2020 cu gândul că vrea să aducă acest oraș în secolul 21 și „să schimbe viața oamenilor în bine”.

În trei ani a reușit într-adevăr să transforme fața Câmpulungului, să aducă fonduri prin proiecte europene în sumă totală peste 100 de milioane de euro, adică taxele și impozitele locale pentru jumătate de secol, să extindă rețeaua de gaze cu peste 30 de kilometri, să facă  peste 2000 de locuri de parcare, să  igienizeze și să refacă centrul. 

Citește și Elena Lasconi a renunțat la candidatura pentru alegerile europarlamentare

Succesul ei administrativ era cât pe-aici să fie transformat în recompensă și trambulină pentru politica mare.

Totul era decis: locul 1 pe listele de europarlamentare și posibil candidatura ei pentru alegerile prezidențiale de anul viitor, după cum sugera chiar ea în interviul pentru Prima TV.

Același interviu, pentru care nu s-a pregătit suficient, duce în schimb la un recul în ascensiunea ei politică.

Aici a mărturisit că a votat „da” la referendumul pentru familia tradițională din 2018, cu argumentul că ea e „creștină, ortodoxă”, consideră că „familia este formată dintr-o femeie și un bărbat”, adăugând totuși că nu are „nicio problemă cu relaţiile lor, atât timp cât nu-i afectează pe cei din jur”.

Declarația Elenei Lasconi vine în răspăr cu valorile USR, dar mai mult decât atât sugerează că reprezentanta Uniunii Salvați România nu și-a dat seama în anii trecuți de la Referendumul din 2018 până acum că această acțiune s-a bazat, după cum spune și președintele Consiliului Național de Combatere a Discriminării, Csaba Asztalos, pe informații false, care continuă să facă parte din războiul hibrid folosit de Vladimir Putin împotriva Occidentului. Rusia a organizat în 2012 un referendum similar, cu scopul de a demonstra decadența Vestului. 

În România, Curtea Constituțională a lămurit într-o oarecare măsură chestiunea familiei tradiționale, explicând în 2016 că, prin înlocuirea sintagmei „între soţi” cu sintagma „între un bărbat şi o femeie”, „se realizează doar o precizare în privinţa exercitării dreptului fundamental al căsătoriei, în sensul stabilirii exprese a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex biologic diferit, aceasta fiind, de altfel, chiar semnificaţia originară a textului” constituțional.

Dar în aceeași Decizie (580/2016), Curtea precizează că prin legea fundamentală sunt recunoscute și alte tipuri de familii „distincte de relațiile rezultând din căsătorie”, mai ales că, în ultimii cinci ani, peste 35% din copiii născuți în România provin din afara căsătoriilor așa zis tradiționale. 

Citește și În căutarea Hertei Müller, documentarul unei absențe

Declarațiile Elenei Lasconi i-au luat prin surprindere pe colegii din USR, dar mai ales pe fiica ei, care s-a revoltat pe Instagram, spunând că mama ei „nu era pasionată de subiectul pentru drepturi egale”, că e „dezgustată și dezamăgită” și, ca membră a comunității LGBT, „nu poate descrie durerea pe care o simte”, fiindcă nu se aștepta ca mama ei pe care a susținut-o în cariera politică să fie „o homofobă”.

Aparițiile fiicei ei au avut probabil un impact mult mai mare decât mărturisirile lipsite de simț politic ale Elenei Lasconi, care cu sau fără intenție s-a înscris pe culoarul propagandei rusești promovate de AUR.

George Simion s-a grăbit să-i ia apărarea și să acuze USR că mai are puțin „și o arde pe rug pe Lasconi” pentru mărturisirile făcute. 

Lipsa de empatie și de solidaritate cu propriul copil poate fi considerată o problemă de caracter de mulți din electoratul Elenei Lasconi și chiar dintre cei care în 2018 au votat pentru familia tradițională.

Să sacrifici relația cu propriul copil de dragul unor simpatii electorale iluzorii nu are legătură doar cu logica simplă, ci și cu morala.

Politiciana USR a arătat că nu e pregătită pentru saltul în politica europeană și a scos la iveală un peisaj trist și devastat al vieții ei. Activul de partid a trimis-o înapoi în provincie, mizând pe pragmatism și pe dedicația ei pentru Câmpulung, ignorând însă oportunismul declarațiilor „homofobe”, după cum le etichetează chiar fiica ei.  

Elena Lasconi lovește în USR, dar ar putea începe să-și construiască propria platformă politică, chiar dacă face un salt în spate.

Pe de altă parte, USR a demonstrat că are criterii precare de selecție a liderilor și că, la fel ca celelalte partide autohtone, este în criză de lideri.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sabina Fati
Sabina Fati
Jurnalist la Deutsche Welle, Sabina Fati este cunoscută pentru analizele şi editorialele ei pe teme politice, diplomatice şi din sfera relaţiilor internaţionale. A urmat cursuri de ştiinţe politice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. În 2004 a obţinut titlul de doctor în istorie cu o teză despre Transilvania la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, sub îndrumarea profesorului Alexandru Zub. Din 2008 până în 2015 a fost visiting professor la Universitatea Bucureşti, Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O stafie bântuie iar Europa?

Când credeam că avem alegeri prezidențiale, am aflat (cu...

Statul de mămăligă

Modelul de stat clocit de Iohannis în ultimul deceniu...

Hoții de iluzii democratice. Copilul aruncat cu apa din copaie

Cine e de vină? Forțele străine, sau deciziile Iohannis-CCR-servicii-PSD-PNL? Întâi strania...