După ce democrații au câștigat ambele camere ale Congresului, înclinația pro-MAGA a președinției române va fi poate relativizată, deși Donald Trump va continua să decidă politica externă până în 2029.
La Washington se schimbă raportul de forțe, dar cadrul relației româno-americane rămâne pe loc. Ceea ce se modifică e cine controlează banii, trupele și anchetele.
Deocamdată, Donald Trump nu și-a asumat eșecul, dar a spus că poate lucra cu opoziția pe mai multe teme. Practic, Trump intră în ultimii doi ani de mandat cu un congres majoritar democrat care poate deschide anchete, comisii, audieri și poate recurge inclusiv la impeachement (suspendarea președintelui).
Parteneriatul strategic, în plină evoluție
Parteneriatul strategic are patru piloni:
i) Pilonul militar aflat în plină negociere se află între retrageri de trupe americane și evaluări. Ruptura a început anul trecut, când Pentagonul a anunțat că Brigada a 2-a a Diviziei 101 Aeropurtate pleacă din România fără să fie înlocuită. Între timp, Bucureștiul s-a oferit să plătească o parte din costurile staționării, pe fondul ridicării tensiunii în Marea Neagră, unde războiul se apropie tot mai mult de litoralul românesc.
Deocamdată, Pentagonul derulează o evaluare de șase luni a trupelor din Europa, care ar trebui să producă variante operaționale până la sfârșitul acestui an. Între timp, au fost investiți deja 2,5 miliarde de euro în Baza Militară de la Kogălniceanu, care se va lărgi până în 2040, cu o investiție totală de 4 miliarde de euro. Alegerile de ieri din SUA sunt în avantajul României în privința menținerii trupelor. Încă din 2025, Congresul s-a opus deciziei Administrației de retragere parțială a trupelor
ii) Pilonul energetic. Proiectul reactoarelor mici de la Doicești e cel mai expus. România a continuat să finanțeze proiectul minireactoarelor nucleare americane care a eșuat în Statele Unite, dar în spatele afacerii se află grupuri de interese locale, naționale și transatlantice.
În schimb, proiectul retehnologizării reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă se află în grafic, iar noul ministru al Energiei Dumitru Chisăliță a discutat despre toate aceste investiții cu ambasadorul american la București.
iii) Pilonul Visa Waiver. România fusese inclusă oficial în program în ianuarie 2025, dar administrația Trump a suspendat aplicarea în martie, iar în mai 2025 Washingtonul a decis reconsiderarea includerii.
iv) Pilonul pământuri rare include cartografierea acestor zăcăminte, urmând ca ulterior americanii să investească în industria extractivă și de procesare din România.
[…]
Analiza integrală în Deutsche Welle:



