Cum arată președintele dorit de români. Pentru prima dată din 2000 încoace, forțele de dreapta ar putea pierde președinția la alegerile de anul viitor, dacă nu vor avea un candidat convingător comun.
Niciunul dintre partidele mari nu și-a decis prezidențiabilul, pentru că liderii lor sunt slabi, lipsiți de carismă și nepregătiți pentru o astfel de cursă. Așa că fiecare așteaptă mișcarea adversarului pentru a decide cum mută mai departe.
După un președinte tăcut, lipsit de mari inițiative, convențional până în măduva oaselor, probabil că românii vor prefera pe cineva spumos, cu umor, care știe să vorbească, dar mai ales care știe ce vrea și poate pune în aplicare un program.
(1) PSD, partidul cel mai mare, dar care a pierdut toate prezidențialele după 2004, odată cu ieșirea lui Ion Iliescu din scenă, înțelege că are acum posibilitatea de a reveni. Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, reapare un candidat radical care poate înlătura un prezidențiabil de dreapta. Social-democrații au însă nevoie de cineva care să nu devină inamicul public numărul 1, de aceea Marcel Ciolacu, cu toate că-și face o campanie de imagine excesivă, a vorbit când a fost întrebat despre o posibilă candidatură, despre eventualitatea unui prezidențiabil din afara partidului, aducând în discuție obsesia mai veche a partidului: nevoia unui intelectual de stânga – și l-a dat exemplu pe Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, cu care „e o încântare să vorbești”. Mai înainte, consilierul onorific al premierului, Victor Ponta, l-a numit și el tot pe șeful Academiei, explicând că i-a plăcut felul în care acesta vede rolul președintelui.
Citește și: Vlad Viski: Vor fi patru runde de alegeri, iar agenda electoratului progresist nu va fi reprezentată de partidele mari
Ion Aurel Pop i-a spus Eugeniei Vodă, într-o discuție la TVR că, poate, ar fi tentat să candideze, „dacă funcția de președinte ar fi decorativă, ca în alte țări”. În acest caz i-ar place să reprezinte statul. Apoi a spus, totuși, că și în România „președintele poate fi arbitrul vieții politice”, că acest lucru „e interesant” și că ar putea deveni prezidențiabil „dacă se schimbă ceva în societate”, însă șansele unei candidaturi din punctul lui de vedere ar fi de 1% și că oricum nu e dispus să intre în niciun partid, fiindcă a fost în Partidul Comunist și „i-a ajuns”.
Ioan Aurel Pop nu a primit însă o ofertă clară de la niciun partid, cu toate că a fost pomenit și de AUR, și de PSD. Anul trecut, a respins abrupt ideea de a candida pentru AUR, dar a continuat să apară în spațiul public vorbind despre cum sunt persecutați suveraniștii în UE și cum funcția de comisar european ar aminti de comisarii bolșevici. Ioan Aurel Pop ar strânge voturi din bazinul PSD, din cel al AUR și, poate, chiar și din zona liberală. Se autocompară cu Robespierre, simbolul Revoluției Franceze, căruia i se spunea și Incoruptibilul, dar spune că, pentru el, „e mai importantă iubirea decât justiția”. Spre deosebire de ceilalți prezidențiabili, Pop are o formă de atracție pentru mase, știe cum să le vorbească și nu se teme să fie naționalist.
(2) PSD are cele mai multe variante pe masă în acest moment. Marcel Ciolacu își dorește să candideze la președinție, dar e nepregătit, iar partidul înțelege că nu e cel mai potrivit pentru rolul de la Cotroceni: nu știe limbi străine, sunt o serie de controverse legate de studiile lui și în presă au început să apară complicațiile cu afacerile pe care le face în jurul său o apropiată, Sorina Stan-Docuz. Primul ministru va putea defila însă cu Legea pensiilor, tocmai votată, care promite creșteri ale pensiilor de până la 40%.
Articolul integral, în Deutsche Welle!
Citește și: Cei mai săraci români se află în fiefurile PSD
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
