UE presează Marea Britanie să garanteze taxe universitare reduse pentru studenții europeni

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Mai multe state membre cer Londrei să accepte până la summitul din 20 noiembrie ca studenții din UE să plătească aceleași taxe ca britanicii. În lipsa unui acord, ar putea fi amânată înțelegerea privind comerțul cu produse alimentare și băuturi, considerată foarte importantă pentru economia britanică.

La o reuniune a ambasadorilor și diplomaților europeni de rang înalt, desfășurată miercuri, cel puțin șase state membre au cerut ca Londra să se angajeze clar, până la summit, că studenții din UE vor plăti taxele universitare aplicate britanicilor, nu tarifele mult mai mari pentru studenții internaționali, relatează The Guardian.

Despre ce vorbim, în ani, numere și bani

Programul de mobilitate pentru tineri negociat de Uniunea Europeană și Marea Britanie, numit Youth Experience Scheme (YES), ar urma să le permită tinerilor britanici și europeni să locuiască temporar în cealaltă parte a Canalului Mânecii pentru a munci, studia, călători sau face voluntariat.

Este una dintre componentele importante ale apropierii dintre Londra și Bruxelles după Brexit. Nu înseamnă însă revenirea la libera circulație de dinainte de 2021.

Potrivit unei informații Reuters din 3 noiembrie, proiectul discutat pentru summitul din 20 noiembrie prevede șederi de până la trei ani, pentru persoane cu vârste între 18 și 34 de ani. Aceste detalii provin dintr-un proiect de declarație comună, nu dintr-un acord semnat.

Tinerii britanici au știut mereu că Brexit nu le va aduce vreun avantaj, dar participarea lor la referendum a fost prea mică pentru a avea un impact real.

Datele statistice arată două lucruri: tinerii au votat în proporție covârșitoare pentru rămânerea Marii Britanii în UE, dar au participat la referendum într-o măsură mai mică decât alegătorii în vârstă; după Brexit, numărul studenților din UE înscriși la universitățile britanice a scăzut puternic, iar taxele pentru noii studenți europeni au crescut de câteva ori.

Citește și: Strategia maritimă a UE: progrese în supraveghere și protejarea infrastructurii, dar lipsă de nave și avioane

Oxford Migration Observatory a constatat că numărul studenților din UE care au început un program nou în universitățile britanice a scăzut cu 57% între 2020/21 și 2023/24.

Pentru România și Polonia, declinul numărului de studenți noi a fost de aproximativ 80% în aceeași perioadă.

Iar motivul principal este taxa universitară.

Înainte de Brexit, studenții din UE beneficiau, în general, de același statut tarifar ca studenții britanici (home students).

Taxele depindeau de regiunea din Marea Britanie, între 9.000 de lire/ anul universitar în Anglia, în timp ce în Scoția studenții eligibili din UE care urmau primul ciclu universitar beneficiau, în general, de scutirea de la plata taxelor, acestea fiind acoperite de guvernul scoțian.

În plus, în Anglia, studenții din UE puteau solicita și împrumuturi pentru plata studiilor.

După Brexit, majoritatea studenților europeni care încep un program nou, plătesc tarifele pentru studenții internaționali (overseas/international fees).

Costul mediu al taxelor de licență pentru un student internațional este estimat la aproximativ 22.000 de lire pe an, cu variații între 11.400 și 38.000 de lire.

Plafonul taxelor pentru studenții britanici eligibili din Anglia este de 9.790 de lire în 2026/27, așa că taxele internaționale pot fi de două până la patru ori mai mari, în funcție de universitate și specializare.

Această diferență explică de ce problema taxelor universitare este atât de importantă în negocierile pentru un program de mobilitate a tinerilor: accesul la universități nu înseamnă mare lucru dacă studiile devin inaccesibile financiar.

Ce se mai negociază

Negociatorii Comisiei Europene au propus să lase pentru următoarele șase luni discuția despre taxele universitare, pentru a nu pune în pericol summitul din noiembrie. La reuniune, premierul britanic Andy Burnham este așteptat să-și arate disponibilitatea pentru o relație mult mai strânsă cu UE.

Burnham se va întâlni pe 20 noiembrie, la Bruxelles, cu liderii europeni Ursula von der Leyen și António Costa. Obiectivul este semnarea a trei acorduri – privind comerțul cu produse alimentare și băuturi, piețele de carbon și schimburile pentru tineri. Cele două părți ar urma, de asemenea, să anunțe un „parteneriat de încredere” în industriile siderurgică și de apărare.

Dar disputa mai veche privind taxele universitare pentru studenții din UE nu a fost rezolvată. Ea ar putea întârzia punerea în aplicare a acordurilor privind comerțul cu produse alimentare și energie, care ar putea aduce beneficii de miliarde de lire economiei britanice.

Potrivit a patru surse europene, cel puțin șase state membre, inclusiv din Europa Centrală și de Est, vor ca problema să fie rezolvată până la summit. Mai multe cer guvernului britanic un angajament mai clar.

„Un program de schimburi pentru tineri fără un acord privind taxele universitare aduce foarte puține beneficii suplimentare”, a declarat pentru The Guardian un diplomat european. El a atras atenția că, în multe țări din UE, studiile universitare sunt mult mai ieftine, ceea ce ar putea crea un avantaj pentru studenții britanici.

(Sursa foto: Amine Kübranur Çakıroğlu / Pexels.com)

spot_imgspot_img
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu, fost redactor coordontor la Europa Liberă din 1987, când postul de radio mai avea sediul la München, în Germania. După sistarea emisiunilor pentru România, a rămas în redacția Europei Libere pentru Republica Moldova și ulterior a colaborat cu postul public Teleradio Moldova, ca editor de știri externe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related