Cum au fost forțate 20 de minore să se prostitueze. Și cum au scăpat cei care au profitat de ele

Data:

Cum au fost forțate 20 de minore să se prostitueze. Și cum au scăpat cei care au profitat de ele. Alexandra avea doar 15 ani când a fost racolată într-o rețea de prostituție. O colegă cu doi ani mai mare, care practica boxul era cea care selecta fetele vulnerabile.

La început le amenința că le bate dacă nu merg cu ea, pe urmă le șantaja să rămână. 

Rețeaua era formată deci din Alice Nicoleta Bărăitaru, 17 ani, elevă în cadrul LPS Câmpulung, din Bughea de Sus și talentată la box, Mihai Cârstea, 50 de ani, din Bascov și Ștefan Nedelcu, 70 de ani din Câmpulung, ambii oameni de afaceri plus Ion Popescu, 51 de ani, din Câmpulung profesor la școala din Poienarii de Muscel.

Alexandra se teme încă de Alis, deși au trecut 8 ani de când a lucrat pentru această grupare: „am fost păcălită de Alis”, fiindcă  „se impunea cu pumnul”, ne-a spus Alexandra, insistând că la început i-a fost frică, dar că mai târziu a acceptat să se prostitueze.

Citește și Focar de Covid-19 la Secția Psihiatrie a Spitalului Județean Focșani

„Mă bătea, îmi spunea că o fac de râs”

„Când am început să dau de bani, sume pe care mama nu mi le putea oferi, am mers eu de bună voie. Aveam bani pentru diverse distracții, pe care eu nu mi le puteam permite”, mai spune Alexandra. 

Când a fost forțată să satisfacă mai mulți bărbați, uneori chiar la petreceri în fața altora, și-a dat seama că nu mai vrea și a început să refuze, dar practicanta de box nu a lăsat-o să scape așa ușor:

„Mă bătea, îmi spunea că o fac de râs. Când nu am mai putut, m-a bătut destul de rău, dar nu m-am dus la spital, mi-a fost foarte frică. Îmi spunea că mă omoară. Așa că, am încercat să scap. Atunci am vorbit pentru prima oară cu un domn de la Pitești”.

Adică s-a dus la poliție: „I-am spus toată povestea, și el, cred că Marius îl cheamă, m-a ajutat, a făcut totul  ca să ne scape pe toate. Îmi amintesc dimineața când au venit mascații. Am fost așa de fericită, pentru mine era o eliberare.

Ce pot să spun acum, e faptul că toți sunt liberi, fac exact ce făceau și în 2015. Dacă aș știi unde, l-aș căuta iarăși pe acel domn Marius, să îi spun că la Judecătorie nu s-a făcut nimic.

Întreaga poveste poate fi citită în Ziarul din Muscel.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.
1 COMENTARIU
  1. am mai perorat despre asa situatii, desigur ca exista violuri forcibile, prin santaj, etc., etc. ( CARE TREBUIE PEDEPSITE), insa -SA FIM REALISTI- extrem de multe „violuri” sunt facute cu mare drag( de ele, chiar daca au 12 ani!), insa cutumele sociale le preseaza mai mult decat respectul pentru adevar, asa ca atunci cand se afla( de parinti sau ” de lume”), arunca blamul pe altcineva, REALITATEA ESTE CA FETELE AJUNG LA MATURITATE SEXUALA CU MULT INAINTEA ATINGERII CELEI CORPORALE SI MENTALE, SI INSTINCTUAL, STIU CA DACA NU INCEP SA AIBA SEX, VOR SUFERI, FIE BOLI SPECIFICE FEMEIESTI, FIE BOLI MENTALE, PRACTIC NU ESTE VINA LOR SI A NIMANUL CA ajung la asa maturitate-si cerinte imposibil de evitat si amanat- la 11-10-9-8 sau 7 ani- mai degraba trebuie „umblat” la perceptia sociala( adica educatie zilnica la „prime time” si -desigur- si in scoli)-vezi modelul Japonez, extrem de sanatos-, pana la urma insasi Isus a zis ” Si lasati copilele sa vina la mine”…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Patronii stației GPL au depus plângere penală împotriva a trei comandanți ai pompierilor | Aktual24

Casa de avocatură care îi reprezintă pe patronii stației...

De ce a fost condamnat Cătălin Hideg, patronul Sanimed. Motivarea instanței

De ce a fost condamnat Cătălin Hideg, patronul Sanimed...

Clotilde Armand spune că aleșii locali PSD-PNL au încălcat legea atunci când au votat bugetul Sectorului 1

Prefectul Capitalei, Mugur- Mihai Toader, a constatat că aleșii...