Tolontan dat afară de la Libertatea, alături de alte două ziariste din poziții cheie

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Tolontan dat afară de la Libertatea. Coordonator editorial al ziarului, Cătălin Tolontan a fost anunţat miercuri că îşi încheie colaborarea cu Ringier, la o zi după ce i s-a încheiat preavizului și la Gazeta sporturilor, potrivit surselor Paginademedia.ro.

Cătălin Tolontan nu este singurul care a fost concediat. În aceeaşi situaţie sunt şi ziaristele Iulia Roşu, redactor-şef adjunct Libertatea şi Camelia Stan, tot redactor-şef adjunct, care au fost şi ele date afară, potrivit informaţiilor Paginademedia.ro. 

Compania a anunţat printr-un comunicat de presă că Libertatea urmează să treacă printr-o serie de schimbări, iar ziarul se va orienta mai mult către zona de digital, în contextul în care vânzările au scăzut drastic în ultimii ani, cu 64% faţă de anul 2018.

Citește și Primarul Slatinei ascunde o vilă imensă pe proprietatea socrului, director la o companie a Primăriei

Totodată, ca parte a acestei transformări, secţiunea de sport va fi asigurată de redacţia GSP, mai spune comunicatul Ringier. 

„Între timp, veniturile provenite din monetizarea conţinutului digital au ajuns să depăşească veniturile obtinute din print, şi se află pe o traiectorie de creştere.

În consecinţă, conducerea Ringier România, de comun acord cu Ringier AG, principalul acţionar, au decis să se angajeze într-o etapă de redefinire a priorităţilor, mutând accentul in zona digitala.”

În acelaşi comunicat remis Paginademedia.ro, Ringier vorbeşte de „trei angajaţi din cadrul organizaţiei vor fi afectaţi de această schimbare de strategie”, însă fără să-i numească.

Marți, a fost anunţat noul şef al redacţiei GSP, sârbul Predrag Mihailovic (cel trimis de Ringier să reorganizeze GSP).

Ieri (5 decembrie) a fost ultima zi a lui Cătălin Tolontan în calitate de coordonator editorial al Gazetei Sporturilor (poziţie din care a fost înlăturat în urmă cu câteva săptămâni), iar astăzi a fost demis şi de la conducerea ziarului Libertatea.

Citește și Efectul Ciutacu – Vodafone și alți clienți ai România TV și-au retras publicitatea de pe post

Cătălin Tolontan dat afară de la Libertatea. Ce invocă Ringier

„Conducerea Ringier România anunţă că Libertatea, brand media renumit şi respectat inclusiv dincolo de graniţele ţării, cu o istorie de peste 30 de ani, îşi va îmbogăţi si diversifica oferta de continut digital, în perioada următoare.

Acestui demers îi sunt asociate măsuri interne de reducere a costurilor, de natura sa contribuie la securizarea unui viitor sustenabil pentru companie, în contextul unei scăderi drastice a vânzărilor editiei tipărite a Libertatea, respectiv cu 64%, comparativ cu anul 2018.

Între timp, veniturile provenite din monetizarea conţinutului digital au ajuns să depăşească veniturile obtinute din print, şi se află pe o traiectorie de creştere. În consecinţă, conducerea Ringier România, de comun acord cu Ringier AG, principalul acţionar, au decis să se angajeze într-o etapă de redefinire a priorităţilor, mutând accentul in zona digitala.

Mai multe aflați din Pagina de media.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related