Ce mai face CCR: primește o delegație din China

Data:

Ce mai face CCR: o delegație chineză, în vizită la Curtea Constituțională a României. Președintele Marian Enache, a primit, marți, vizita reprezentanților Comisiei pentru Constituție și Lege a Congresului Național al Reprezentanților Poporului Chinez.

Pentru președinta delegației chineze, Xin Chunying, a fost prima întâlnire în străinătate de la alegerea sa în funcție, prilej de a se familiariza cu modul în care funcționează Curtea Constituțională, în condițiile în care în China nu există o curte distinctă așa cum este în România, arată CCR într-un comunicat de presă.

„Președintele CCR a prezentat delegației chineze evoluția constituțională din România, ca stat membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană, procedura de numire a judecătorilor constituționali, atribuțiile și efectele deciziilor Curții Constituționale.

Marian Enache a subliniat că România are o tradiție serioasă în ceea ce privește constituționalismul și cultura constituțională, și că prin revizuirea din 2003 a Constituției din 1991, s-au reglementat dispoziții noi privind integrarea euro-atlantică a țării”, menționează CCR.

Citește și: Cum a ajuns justiția din România un sistem piramidal, controlat de o mână de oameni (I)

Chinezii au venit să învețe constituționalitate de la „cei mai criticați” judecători români

CCR a transmis publicului faptul că președintele său le-a explicat chinezilor diferența între sistemul constituțional din România și cel chinez: controlul jurisdicțional exercitat printr-un organ special și specializat, situat în afara perimetrului celor trei puteri în stat (caracteristic României și modelului european) și un control de constituționalitate politic exercitat de către o comisie instituită la nivel parlamentar.

„Președintele CCR a evidențiat faptul că justiția constituțională este condiție indispensabilă a statului de drept în orice democrație și că fiecare curte constituțională este o curte de drepturi și libertăți, acestea fiind nucleul statului de drept”, a transmis CCR.

Potrivit președintei delegației chineze, Constituția în vigoare din China a fost adoptată în anul 1982 și a fost modificată de cinci ori, după modelul american, prin proiecte de amendamente, numărul acestora fiind de 52 până în prezent.

„Xin Chunying a explicat că s-a ales acest sistem cu proiecte de amendamente având în vedere că un rol important al Constituției este de a fi predictibilă și că societatea  trebuie să vadă stabilitatea acestui model al Chinei. În acest sens, a arătat că prin Constituția din 1982 s-a facilitat trecerea Chinei la economia de piață”, este menționat în comunicat.

Citește și: Cum a ajuns justiția din România un sistem piramidal, controlat de o mână de oameni (II)

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Curtea Constituțională a României / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Firea și Ciolacu au mers în vizită electorală de 1 Mai cu lideri de sindicat | Club Feroviar

Firea și Ciolacu au mers în vizită electorală, de...

Autobuzele din Cluj-Napoca, dotate cu suporți pentru biciclete

Clujenii pot utiliza, începând de miercuri, suporții de biciclete...

Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza

Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost...

A început deszăpezirea Transfăgărăşanului. Drumul va fi deschis mai repede în acest an | VIDEO

A început deszăpezirea Transfăgărăşanului, drum care este posibil să...