Dorinel Munteanu, în continuare ambițios: calificarea în play-off rămâne obiectivul Oțelului Galați

Data:

Dorinel Munteanu, în continuare ambițios: calificarea în play-off rămâne obiectivul Oțelului Galați. După ce a trecut prin focul unui program extrem de dificil în primele patru etape, antrenorul Dorinel Munteanu a rămas optimist în privința șanselor echipei sale de a se califica în play-off – obiectivul stabilit imediat după promovare.

Oțelul are doar trei puncte după patru etape, fără să fi câștigat vreun meci, dar optimismul a rămas lipit de tehnicianul gălățenilor, care a declarat și după partida de la Sepsi că o vede pe echipa sa în play-off. Asta în condițiile în care jocul Oțelului a arătat bine doar parțial până acum, în special în meciul de la Sf. Gheorghe, când ar fi meritat să câștige. La Craiova a fost un egal norocos, cu FCSB se putea, cu noroc, scoate un punct, dar a fost un meci pierdut, iar cu UTA s-a ratat șansa unei prețioase victorii de debut printr-un penalti ratat.

În fața unei zone de program mai accesibil, în care Oțelul are de jucat cu ”U” Cluj, Botoșani, Voluntari și Petrolul, Dorinel Munteanu a declarat că obiectivul echipei sale a rămas neschimbat.

Citește și Cutremur în Turcia – cel puțin 23 de persoane rănite după ce au sărit pe geam

“Eu cred foarte mult în play-off. Sigur, sunt echipe foarte bine cotate înaintea noastră. Totuși, fotbalul se joacă pe teren, așa cum am demonstrat-o în primele cinci etape. Eu cred că drumul este foarte lung. Nu cred că este un obiectiv foarte greu de atins. Dacă voi avea o stabilitate financiară pe plan local, voi atinge acest obiectiv. Deocamdată n-a intrat niciun jucător în vizorul selecționerului, nici nu a fost acest obiectiv al meu. Obiectivul meu a fost să fac o echipă puternică, o echipă solidă și cu o disciplină tactică foarte bună. După aceea, oamenii din conducerea echipei naționale vor decide dacă vor selecta un jucător de la echipa noastră“, a spus Munti.

Etapă scurtată de Superliga

Runda a cincea din Superligă este redusă cu trei partide, întrucât au fost reprogramate meciurile în care sunt implicate echipele reprezentante din Cupele Europene: Sepsi, FCSB și Farul. Astfel, programul se prezintă astfel: FCU 1948 Craiova – FC Voluntari (vineri, ora 20,30), OȚELUL – ”U” Cluj (sâmbătă, ora 18,30), Poli Iași – CSU Craiova (sâmbătă, ora 21,30), Rapid – Petrolul (duminică, ora 21,30) și Dinamo – FC Botoșani (luni, ora 20,30).

Înaintea acestei etape, Oțelul se află pe locul 12, cu trei puncte, golaveraj 2-4. Gălățenii au cel mai slab atac din campionat, alături de Dinamo, cu doar câte două goluri înscrise de fiecare. Singurul marcator al roș-alb-albaștrilor de până acum este Alexandru Pop, cel care a punctat la meciurile cu UTA și Sepsi Sf. Gheorghe. Acesta are și cel mai bun indice conform datelor InStat, cu nota 7,7 primită pentru cele două meciuri în care a și marcat, titrează Viața Liberă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Viața Liberă
Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Patronii stației GPL au depus plângere penală împotriva a trei comandanți ai pompierilor | Aktual24

Patronii stației GPL au depus plângere penală împotriva a...

Clotilde Armand spune că aleșii locali PSD-PNL au încălcat legea atunci când au votat bugetul Sectorului 1

Prefectul Capitalei, Mugur- Mihai Toader, a constatat că aleșii...

Iohannis va fi primit la Casa Albă de președintele american Joe Biden

Klaus Iohannis se află într-o vizită de lucru la...