Drumul expres din Vestul țării care va fi gata anul acesta

Data:

Lucrările la o conexiune rutieră de mare viteză în vestul țării au debutat în 2022, iar anul acesta spre final sunt șanse să fie deschis traficul pe o mare parte din proiect. Este vorba despre legătura rutieră dintre Centura Oradea și Autostrada A3 și, practic, de primii kilometri veritabili de drum expres din Ardeal.

Primii kilometri de drum expres din Ardeal

Deși lucrările sunt avansate pe mare parte din proiect, iar antreprenorul Strabag este mobilizat pe șantier, doar o parte din drum ar putea fi deschis la finalul anului: este vorba de circa 13 kilometri de drum expres veritabil (DEx11) dintre Autostrada A3 și DN1 (Calea Borșului), cu câteva luni înainte de termenul contractual actual, martie 2024.

Citește și: Bătrânii din Hunedoara, ”negociați pe piața neagră”. Cine dă mai mult, rămâne cu ”bagajul de mână”

Pe restul de circa 6km ai drumului, dintre Calea Borșului și girația Sântandrei a Centurii Oradea, lucrările au fost mult timp într-un blocaj după ce autoritățile locale au insistat cu modificarea soluției tehnice licitate și contractate.

Continuare în Hotnews.ro!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: captură video Youtube Indrastructure Romania)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Executivul a aprobat acordul cu guvernul Ucrainei pentru construcția podului rutier de frontieră peste râul Tisa| Curierul Național

Guvernul a adoptat, la propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii,...

Gara de Nord are de acum un sistem digital de informare extins

Sistemul digital de informare pentru călători a fost extins...

Liderul chinez Xi Jinping a a fost primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée

Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită...

Ce rute recomandă poliția șoferilor pentru a evita aglomerația

Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în...