Armata ucraineană a început să vâneze petrolierele și cargourile rusești din Marea Azov și Marea Neagră și își intensifică loviturile asupra unor ținte aflate adânc în teritoriul Rusiei. După atacurile asupra rafinăriilor și depozitelor de petrol, Kievul a lansat raiduri de amploare și împotriva centrelor logistice rusești.
La rândul său, armata rusă și-a intensificat atacurile asupra zonelor din spatele frontului din Ucraina. Forțele Moscovei lovesc nave civile în regiunea Odesa, atacă marile orașe ucrainene cu rachete și drone și continuă bombardamentele asupra localităților aflate în apropierea liniei frontului, relatează BBC.
Atacurile Rusiei asupra navelor comerciale au paralizat coridorul maritim al Ucrainei din Marea Neagră.
Miercuri, 22 iulie, pentru prima dată de la crearea acestui coridor în 2023, niciun vas nu a intrat în cele trei porturi din regiunea Odesa.
„Rusia ține ostatică securitatea alimentară globală. Astăzi, niciun vas nu a traversat coridorul maritim ucrainean din Marea Neagră, chiar în plin sezon al recoltării. Este un act deliberat de terorism economic și umanitar”, a declarat miercuri seară ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, citat de Politico.
„Așa cum Iranul a vizat rutele energetice din Strâmtoarea Ormuz, Rusia atacă acum piețele mondiale ale alimentelor în Marea Neagră. Milioane de familii din Africa, Asia, Orientul Mijlociu și America Latină s-ar putea confrunta cu scumpiri și foamete dacă aceste atacuri continuă”, a adăugat oficialul ucrainean.
Citește și: Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România?
Escaladarea atacurilor a determinat gigantul danez al transportului maritim Maersk să își suspende operațiunile în portul pescăresc Ciornomorsk, din regiunea Odesa, redirecționând mărfurile către Portul Constanța din România.
Autoritățile ucrainene susțin că pot continua să asigure securitatea navigației, însă proprietarii navelor au decis să suspende cursele din cauza riscurilor tot mai mari.
„Au mai existat numeroase lovituri asupra navelor, însă cele mai multe au vizat vase deja acostate în porturi”, a explicat Andrii Klymenko, directorul Grupului de Monitorizare pentru Cercetare Strategică în Marea Neagră și Marea Baltică.
Potrivit acestuia, armatorii preferă să aștepte pentru a vedea cum evoluează situația și ce soluții va găsi Ucraina pentru protejarea coridorului maritim.
În urma atacurilor, Ucraina a solicitat convocarea de urgență, pe 27 iulie, a Consiliului de Securitate al ONU și cere comunității internaționale să solicite Moscovei încetarea imediată a atacurilor împotriva libertății de navigație în Marea Neagră.
Bombardamentele rusești s-au intensificat după ce Ucraina a reușit, la începutul acestei luni, să lovească mai multe petroliere ale „flotei fantomă” ruse în Marea Azov și Marea Neagră, obligând Rusia să suspende temporar exporturile de petrol.
Totuși, Klymenko respinge ideea că actualele atacuri reprezintă o simplă represalie.
„Ar fi greșit să spunem că este un răspuns al Rusiei. Moscova nu a încetat niciodată să atace porturile și navele comerciale ucrainene. O astfel de interpretare nu ar face decât să ajute Kremlinul să impună un armistițiu naval care i-ar servi exclusiv propriilor interese, pentru că Rusia are nevoie să își poată exporta petrolul”, a spus expertul.
Citește și: Zelenski cedează protestelor și îl demite pe comandantul-șef al armatei ucrainene
Purtătorul de cuvânt al Marinei ucrainene, Dmytro Pletenchuk, a subliniat diferența dintre acțiunile celor două părți.
„Rusia atacă nave care operează în deplină legalitate, în timp ce Ucraina lovește vase care încalcă dreptul maritim prin transportul ilegal de petrol supus sancțiunilor sau prin accesarea porturilor din teritoriile ucrainene ocupate”, a declarat acesta.
Potrivit lui Pletenchuk, războiul din Marea Neagră nu s-a întrerupt niciodată.
„Am mai trecut prin situații similare. Presiunea a crescut, iar companiile de transport maritim își reduc activitatea din cauza riscurilor. Cu toate acestea, vom continua să lucrăm pentru a readuce coridorul maritim la capacitate maximă”, a afirmat oficialul ucrainean.
Blocada impusă de Rusia porturilor ucrainene în 2022 a paralizat exporturile agricole ale Ucrainei și a contribuit la creșterea cu peste 60% a prețurilor mondiale la alimente până în martie 2022.
După ce marina ucraineană a reușit să creeze un coridor maritim protejat în Marea Neagră, Ucraina a exportat prin această rută peste 168,9 milioane de tone de mărfuri, dintre care mai mult de 100 de milioane de tone de cereale, o mare parte fiind destinată țărilor din Sudul Global, în pofida atacurilor repetate ale Rusiei asupra porturilor din Odesa.
(Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei / Facebook)



