Festivalul „Oltenii și Restul Lumii” a debutat într-o atmosferă tensionată. Primăria Slatina nu va mai susține festivalul | Reporter24

Data:

spot_img

Festivalul „Oltenii și Restul Lumii” a debutat într-o atmosferă tensionată, marcată de scandaluri recente și lipsa suportului din partea Primăriei Slatina, care a decis ca în viitor să nu se mai implice în organizarea acestui eveniment.

În această săptămână mai multe scandaluri au învăluit festivalul: Primăria Slatina a fragmentat suma alocată evenimentului pentru a o atribui direct, după ce licitația inițială a fost anulată, iar miercuri comercianții locali au protestat din cauza respingerii nejustificate a cererilor de participare. Unii dintre aceştia ar fi făcut şi plângeri penale.

Festivalul a debutat, vineri, la Muzeul Judeţean Olt, unde actorul Romică Ţociu şi coregraful Marin Barbu – Nea Mărin au fost primiţi de autorităţile locale. Cu această ocazie, primarul Slatinei, învestit în funcţie chiar în dimineaţa zilei, a anunţat că aceasta este ultima ediţie a Festivalului „Oltenii şi Restul Lumii” în care Primăria Slatina se implică.

Citește și: Festivalul „Oltenii și Restu’ Lumii”, la Slatina. Scandaluri legate de licitații și proteste ale comercianților | Reporter24

Edilul vrea un alt concept

„Primăria Municipului Slatina finanțează acest festival încă de la începutul lui. Vă spun eu că acum 22 de ani mă ocupam de organizarea acestui festival ca angajat al Serviciului de Cultură, Tineret și Sport din cadrul Primăriei Municipului Slatina. Anul acesta Primăria Municipului Slatina susține acest festival cu o sumă istorică doar de șase ori mai mare decât cea a Consiliului Judeţean. (…)

Evaluez foarte serios posibilitatea să fie ultima ediție finanțată de Primăria Municipului Slatina și să gândim un alt concept, anul viitor, dar vom vedea”, a spus el.

Festivalul a continuat, conform tradiţiei de aproape trei decenii, cu Vama Oltenească de la Podul Olt.

A urmat deschiderea Târgului Meşterilor Populari din Parcul Tineretului, unde mai multe formaţii de căluşari din judeţ au oferit momente de virtuozitate artistică.

Continuarea, în Reporter24.ro

Citește și: Au fost protejați frații Tate de instanțele din România?

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Reporter24.ro)

spot_imgspot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care am acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care am văzut tot ce se putea vedea. Am bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentez ce înseamnă realizarea de emisiuni TV, la un post local şi pe site-ul reporter24.info

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Sediul PSD Prahova a fost vandalizat: Mesaje obscene și un panou distrus cu un topor

Sediul PSD Prahova a fost vandalizat, vineri după-amiază, fiind...

Fame Up, legături neclarificate în campania lui Călin Georgescu | Ziarul de Iași

Fame Up, o platformă destinată promovării prin micro-influenceri, apare...