Fost poliţist din cadrul Corpului de control al MAI, trimis în judecată de DNA

Data:

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui DAMIAN DANIEL CIPRIAN ASANACHE, ofițer de poliție în cadrul M.A.I. – Corpul de control al ministrului, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență.

În perioada aprilie – 2 august 2022, în calitate de ofițer de poliție angajat la Corpul de control al ministrului, inculpatul ar fi pretins, în mod repetat, de la o persoană, martor, diferite sume de bani, inclusiv plata unei facturi de telefon de 3.700 lei, precum și suma de 15.000 lei.

„În schimbul banilor, a lăsat să se creadă că, prin influența pe care o are asupra unor ofițeri de poliție, îi va determina să rezolve problemele judiciare, precum și ridicarea în grad a cuiva din familia respectivei persoane.

La data de 3 august 2022, inculpatul a primit de la persoana respectivă suma de 15.000 lei, pentru scopul menționat, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, precizează DNA.

Comunicatul DNA:

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 724/VIII/3 din 4 august 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului ASANACHE-DAMIAN DANIEL CIPRIAN, la data faptelor ofițer de poliție în cadrul M.A.I. – Corpul de control al ministrului, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie – 2 august 2022, în calitate de ofițer de poliție angajat la Corpul de control al ministrului, inculpatul Asanache-Damian Daniel Ciprian ar fi pretins, în mod repetat, de la o persoană, martor, diferite sume de bani, inclusiv plata unei facturi de telefon de 3.700 lei, precum și suma de 15.000 lei.
În schimbul banilor, a lăsat să se creadă că, prin influența pe care o are asupra unor ofițeri de poliție, îi va determina să rezolve problemele judiciare, precum și ridicarea în grad a cuiva din familia respectivei persoane.

La data de 3 august 2022, inculpatul a primit de la persoana respectivă suma de 15.000 lei, pentru scopul menționat, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

Facem precizarea că această soluție procesuală reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și sesizarea instanței de judecată, nefiind de natură să înfrângă, în nicio situație, principiul prezumției de nevinovăție.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Marş în memoria celor doi tineri ucişi în accidentul de la 2 Mai

Zeci de tineri au participat joi după-amiază la un...

Firea și Ciolacu au mers în vizită electorală de 1 Mai cu lideri de sindicat | Club Feroviar

Firea și Ciolacu au mers în vizită electorală, de...

Autobuzele din Cluj-Napoca, dotate cu suporți pentru biciclete

Clujenii pot utiliza, începând de miercuri, suporții de biciclete...

Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza

Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost...