Chimistul francez Henri Kagan și chimistul japonez Kensō Soai au primit Premiul Nobel pentru chimie 2026 „pentru descoperirea efectelor neliniare și a autocatalizei în sinteza organică asimetrică”.
Potrivit Academiei suedeze de Științe:
Henri Kagan a descoperit o nouă modalitate de manipulare a reacțiilor chimice, care permite obținerea unui exces mai mare al uneia dintre imaginile în oglindă decât se considera anterior posibil.
Descoperirea sa a revoluționat activitatea chimiștilor care dezvoltă reacții pentru fabricarea medicamentelor, aromelor, parfumurilor și a unor materiale noi.
Kensō Soai a conceput prima reacție chimică în care se forma doar una dintre imaginile în oglindă posibile.
În afară de procesele care au loc în organismele vii, nimeni nu reușise până atunci să obțină acest rezultat. Reacția Soai este considerată unul dintre cele mai spectaculoase experimente din istoria chimiei.
Premiul Nobel pentru fizică, acordat pentru studiul neutrinilor
Fizicianul belgian Francis Halzen a primit marți Premiul Nobel pentru fizică pentru contribuțiile sale decisive la observatorul de neutrini IceCube și pentru descoperirea neutrinilor de înaltă energie de origine astrofizică. Cercetările sale, realizate cu ajutorul gheții din Antarctica, au permis detectarea unor particule provenite din regiunile îndepărtate ale Universului.
„Premiul din acest an este despre mesagerii fantomatici din spațiu”, a declarat Ellen Moons, secretarul general al Academiei Regale Suedeze de Științe, la o conferință de presă.
Halzen este primul laureat al Premiului Nobel pentru fizică din 1992 încoace care primește singur această distincție.
Academia Regală Suedeză de Științe a precizat că activitatea lui Halzen a fost fundamentală pentru observatorul IceCube, care ocupă un volum de un kilometru cub de gheață dotat cu senzori de lumină și care a „deschis calea către un nou tip de astronomie”.
Cu ajutorul observatorului, cercetătorii pot detecta neutrini – particule subatomice rare – proveniți din „procese extrem de energetice din Universul îndepărtat”.
Halzen, în vârstă de 82 de ani, s-a născut în orașul belgian Tienen și este profesor la Universitatea Wisconsin-Madison din Statele Unite.
Citește și: Premiul Nobel pentru Fizică îi revine cercetătorului în neutrini Francis Halzen
„A fost o mare surpriză și, evident, nu mă așteptam”, a declarat el telefonic la conferința de presă, la scurt timp după anunțarea premiului.
Laureatul pentru literatură va fi anunțat joi. Unul dintre cele mai așteptate premii, cel pentru pace, va fi acordat vineri.
Premiul pentru economie va încheia sezonul Nobel pe 12 octombrie.
(Ilustrație: Niklas Elmehed © Nobel Prize Outreach)



