Comună cu niciun proiect depus pe Fondul local din PNRR

Data:

O comună limitrofă orașului Galați nu a depus niciun proiect pe Fondul local din PNRR.

Este vorba despre Primăria Șendreni, care nu a depus niciun proiect cu finanțare prin Programul Național de Reziliență și Redresare (PNRR), Componenta C 10 – Fondul local, în cadrul căruia fiecare unitate administrativ-teritorială avea o sumă prealocată de aproape 325 mii de euro.

Valoarea acestei sume este exact cam cât a cheltuit Primăria Șendreni în anul 2021 pentru salubrizarea întregii comune. Bani buni pentru dezvoltare!!! Este drept, nu puteau fi cheltuiți pentru gaze sau pentru asfalt, dar puteau înlocui alte cheltuieli care se fac din bugetul local, lăsând disponibili mai mulți bani la buget pentru… asfalt și gaze”, a scris consilierul local George Ștefanache, pe pagina sa de Facebook.

De altfel, în ultima ședință a Consiliului Local, primarul Zamfira Burlacu a motivat neaccesarea acestor fonduri europene prin faptul că în localitate nu este nevoie de creșe, ci de asfaltări, canalizare și gaze.
Ședința a avut loc în data de 29 iunie, cu o zi înainte de expirarea termenului-limită de depunere a proiectelor PNRR privind Fondul local.

Continuarea în Viața Liberă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Viața Liberă
Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related