Iași: Administratora firmei care a înşelat 130 de persoane, pusă sub control judiciar

Data:

Administratorul firmei Bismobil Kitchen, Andriana Brașoveanu, a scăpat de arestul la domiciliu. În urma deciziei de marți, 2 mai, a Curții de Apel, Andriana Brașoveanu va fi sub control judiciar până pe data de 30 iunie 2023 și i s-a interzis să comunice cu Mihail Șaran și cu alte 149 de persoane, martori sau persoane vătămate, timp de 60 de zile. Brașoveanu este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în forma participației improprii, în formă continuată (134 de acte materiale), după ce firmele din grupul Bismobil ar fi înșelat peste o sută de clienți, cărora le încasa avansul la plata mobilierului de bucătărie, dar nu le mai trimitea produsele.

Pe 24 aprilie, Tribunalul ieșean a dispus prelungirea arestului ei la domiciliu, până aproape de sfârșitul lunii mai, iar decizia a fost comunicată unităţii de poliţie în circumscripția căreia locuieşte inculpata, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul de Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Sector 1 Bucureşti, Poliţiei de Frontieră Române, Direcției Generale de Pașapoarte.

Citește și: Teatrul constănțean: Spectacole în premieră și reluări ale unor reprezentații de succes, programate pentru toată luna mai

Brașoveanu și-a folosit dreptul de contestație a deciziei Tribunalului ieșean în termen de 48 de ore de la comunicare, iar magistrații Curții de Apel au desființat hotărârea Tribunalului și au înlocuit arestul preventiv cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile. În acest timp, însă, Andriana Brașoveanu este obligată “să comunice periodic informaţii relevante privind mijloacele sale de existență organului desemnat cu supravegherea, să nu desfăşoare nicio activitate în domeniul producerii de mobilier sau al comerţului cu mobilier, să nu comunice, direct sau indirect, prin orice mijloace, cu inculpatul Mihail Șaran (…)”.

Continuare în Ziarul de Iași!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

„Veranda”, un dosar care dezvăluie caracatița imobiliară din Iași | Ziarul de Iași

„Veranda”, un dosar care dezvăluie caracatița imobiliară din Iași...

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă din Olt | Reporter24

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă...

Candidatura unui condamnat susținut de AUR a fost respinsă | Reporter24

Candidatura unui condamnat susținut de AUR a fost respinsă....

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de 487.000 de euro | Reporter de Iași

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de...