Iașul pierde prin neprezentare 40 milioane de euro din PNRR. Chirica – daună totală, alte orașe îi dau lecții la modernizarea sistemului de termoficare

Data:

Iașul pierde prin neprezentare 40 milioane de euro din PNRR. Chirica – daună totală, alte orașe îi dau lecții. Iașul a pierdut o oportunitate uriașă pentru modernizarea sistemului centralizat de termoficare. În ultimele luni, au fost semnate mai multe contracte pe fonduri europene pentru trecerea centralelor electrice și de termoficare de pe cărbune pe gaz.

Electrocentrale Craiova a anunțat o investiție de 1,2 miliarde de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Constanța a scos la licitație, în iunie anul acesta, un contract de 588 milioane lei, Combinatul chimic Chimcomplex Borzeşti va derula pentru Râmnicu Vâlcea un proiect de 689 mililoane lei, în timp ce la Arad, tot prin PNRR, a fost aprobată construcția unei noi surse de producere a electricității și apei calde care va funcționa în sistem de cogenerare de înaltă eficiență, cu o valoare de 400 milioane lei.

Iașul, cu un sistem de termoficare în colaps, nu se află pe această listă. Cu 40-50 milioane de euro, deci jumătate din suma de la Arad, la Iași s-ar fi pus la punct un sistem performant, nepoluant, pe bază de gaz metan, pentru producerea energiei electrice și a celei termice.

Citește și Cruci funerare furate de la pompe funebre. Poliţiştii au făcut percheziţii şi au reţinut hoţul

Au fost 400 milioane de euro în PNRR. Iașul n-a avut proiect

Una dintre soluțiile pentru salvarea termoficării la Iași ar fi achiziționarea și montarea unei turbine pe gaz metan. Care, împreună cu cele două cazane de apă fierbinte (CAF-uri) și cu motorul termic existent în CET 1, ar reuși să țină întreg sistemul folosind drept combustibil doar gazul metan.
CET-ul din Holboca ar putea fi închis definitiv. Mișcarea s-ar fi putut face în contextul în care, la nivel național, au fost disponibile aproximativ 400 milioane de euro prin PNRR pentru producerea de energie electrică și termică în cogenerare de înaltă eficiență în termoficarea urbană. Proiectul trebuia să vizeze acțiuni pentru construirea/modernizarea de unități de producție prin folosirea gazului natural, pregătite pentru amestec cu gazele regenerabile/cu emisii reduse, inclusiv hidrogen verde. Adică, s-ar fi pliat fix pe nevoile Iașului.

Însă, Primăria n-a avut nicio inițiativă în acest sens. Citiți mai multe în Reporter de Iași.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

„România regală, un răstimp de progres”, conferință dedicată Reginei Maria a României | Bihoreanul

„România regală, un răstimp de progres", conferință dedicată Reginei...

Un crâmpei din trecut: satul și Noaptea de Înviere | Ziarul de Iași

Un crâmpei din trecut: satul și Noaptea de Înviere....

Impresionanta poveste a lui Alex Craiu: în scaun cu rotile, voluntar în Ucraina | Info sud-est

Impresionanta poveste a lui Alex Craiu: în scaun cu...