IMAGINI DEZOLANTE Gunoaiele de pe Dunăre îngreunează circulația bacului

Data:

spot_img

Foarte mulți gălățeni care au vrut să profite de ultima zi liberă din cele de sărbătoare și de vremea frumoasă de afară au ieșit la plimbare pe faleză.

Din păcate însă, la punctul de trecere cu bacul, imaginea era una dezolantă. Sute de sticle și gunoaie, precum și ramuri de copaci au fost aduse de Siret și s-au oprit chiar în dreptul pontonului care permite accesul pietonilor și al mașinilor pe bac. 

Citește și Pelerinajul de Florii de la Galați, printre cele mai impresionante din țară

”Păcat de vremea frumoasă de afară și de ziua asta de sărbătoare”

Pentru a vedea exact care este situația în zonă, ne-am deplasat la fața locului și am stat de vorbă cu gălățenii ieșiți la plimbare în zona respectivă. Aceștia erau profund nemulțumiți de starea de mizerie în care se află orașul. „Păcat de zona asta… Din punctul meu de vedere este cea mai frumoasă parte a falezei. Din păcate, astăzi regret că am venit aici să mă plimb. Am vrut să profit de ziua liberă și de vremea frumoasă de afară, dar mizeria care s-a adunat aici, la ponton, îmi dă senzația că locuiesc într-un oraș părăsit, fără nimeni care să ne asigure curățenia, mai ales în zile de sărbătoare”, ne-a declarat o locuitoare a Galațiului. Unul dintre angajații Navrom, care se afla marți la muncă, ne-a spus că gunoaiele au ajuns în dreptul pontonului de vreo trei zile, aduse de Siret. Acesta susține că ramurile plutitoare au pus în dificultate circulația bacului, care a fost nevoit să își schimbe direcția de deplasare, evitând astfel să se agațe în crengi, scrie Viața Liberă, unde puteți urmări și o galerie foto dezolantă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Viața Liberă
Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related