Uniunea Europeană ar putea reduce o parte din dependența sa strategică de China și de alți furnizori externi prin valorificarea zăcămintelor de litiu, grafit, titan, cupru și alte minerale critice din Ucraina și Balcanii de Vest.
Însă un studiu al Institutului Uniunii Europene pentru Studii de Securitate (EUISS) avertizează că simpla deschidere de noi mine nu este suficientă. Fără investiții în rafinare, procesare și industrie locală, dar și fără respectarea standardelor de mediu și a intereselor comunităților, Europa riscă să înlocuiască o dependență cu alta și să transforme extinderea UE într-o sursă de tensiuni sociale și politice, nu într-un avantaj strategic.
Tehnologiile folosite pentru tranziția energetică, digitalizare și reînarmare depind de un grup restrâns de materii prime a căror extracție sau procesare este concentrată în câteva țări. Aproximativ 98% din necesarul de borați al UE provine din Turcia, iar peste 90% dintre pământurile rare folosite la nivel mondial pentru magneți permanenți sunt rafinate în China, potrivit datelor reunite în studiul publicat de Institutul Uniunii Europene pentru Studii de Securitate.
Bateriile, turbinele eoliene, semiconductorii și sistemele avansate de armament folosesc minerale pentru care substituirea rapidă sau diversificarea furnizorilor este dificilă. Actul european privind materiile prime critice, adoptat în 2024, urmărește să reducă aceste vulnerabilități prin extinderea surselor de aprovizionare, consolidarea lanțurilor valorice și dezvoltarea parteneriatelor strategice.
Încă un argument pentru extinderea UE
Autorii studiului, analistul principal al EUISS Ondrej Ditrych și analista Bojana Zorić, consideră că statele candidate și ceilalți parteneri ai procesului de extindere pot avea un rol important în această strategie. Ei avertizează însă că existența unui zăcământ nu înseamnă automat că acesta poate fi exploatat profitabil, rapid sau cu acceptarea comunităților locale.
Ucraina deține resurse de grafit, titan și mangan descrise în studiu drept cele mai mari zăcăminte europene pentru aceste trei materii prime. Teritoriul său include și litiu, cobalt, nichel, magneziu, barită și pământuri rare, iar în total sunt prezente 26 dintre cele 34 de materii prime incluse pe lista critică a UE.
Ce valoare au zăcămintele ucrainene
O parte dintre evaluări europene sunt incomplete. Informațiile disponibile nu stabilesc întotdeauna cu suficientă precizie adâncimea zăcămintelor, concentrația mineralului în minereu, produsele secundare care pot fi recuperate și costurile necesare pentru exploatare. Războiul declanșat de Rusia și ocuparea unor teritorii ucrainene limitează accesul la unele dintre cele mai importante resurse.
Zăcământul de grafit Balakhivka din Ucraina a fost recunoscut drept proiect strategic în cadrul Actului privind materiile prime critice. Acest statut poate facilita coordonarea sprijinului pentru finanțare și parteneriate comerciale, deoarece grafitul este folosit în lanțurile de producție pentru baterii și alte tehnologii curate.
În Balcanii de Vest, Serbia dispune de rezerve importante de cupru și borați, precum și de litiu. Bosnia și Herțegovina și Macedonia de Nord dețin zăcăminte de bauxită, aluminiu, cobalt, cupru, mangan, nichel și antimoniu, iar Albania are resurse suplimentare de cupru, cobalt, feldspat și nichel.
Proiectul Jadar din Serbia, dezvoltat de Rio Tinto, este conceput pentru o producție anuală de aproximativ 58.000 de tone de carbonat de litiu pentru baterii, pe lângă borați. Dimensiunea sa îl plasează printre cele mai mari proiecte europene de litiu, iar UE i-a acordat statutul de proiect strategic.
Citește și: De la Rovina la Jadar: ce ne arată ancheta BIRN/Der Spiegel despre prețul real al «materiilor prime critice»
Dezvoltarea proiectului s-a confruntat cu opoziție publică. Sondajele realizate între 2024 și 2025 au indicat că proporția persoanelor care se opun exploatării litiului a crescut de la 55,5% la 63,5%. Printre preocupările menționate se află impactul asupra resurselor de apă, terenurilor agricole și biodiversității.
Controversa nu privește exclusiv consecințele de mediu. Organizațiile societății civile și o parte a populației contestă transparența deciziilor, relația dintre autorități și investitor și influența actorilor externi asupra politicilor naționale. Unele organizații au avertizat că avansarea proiectului poate reduce încrederea populației în procesul de integrare europeană.
Rio Tinto a plasat pentru moment proiectul Jadar într-o fază de conservare și întreținere. Această decizie nu înseamnă închiderea definitivă a proiectului, dar limitează activitatea până când compania sau autoritățile vor decide asupra reluării dezvoltării.
Rezistența față de proiectele miniere este prezentă și în Bosnia și Herțegovina. În regiunea Majevica din jurul localității Lopare, autorități locale, locuitori și organizații de mediu se opun din 2023 lucrărilor de prospectare a litiului. În zonele Vareš, Olovo și Zavidovići au fost formulate cereri pentru încetarea unor concesiuni privind explorarea și exploatarea cromului.
Organizațiile de mediu din Cantonul Tuzla contestă planuri care ar putea permite în viitor extracția litiului, nichelului, cobaltului și a altor minerale.
Aceste conflicte arată că asocierea unui proiect cu obiectivele europene de securitate economică nu este suficientă pentru a obține acceptarea comunităților afectate.
Cum să eviți „capcana extracției”
Studiul avertizează asupra unei „capcane a extracției”, în care UE ar putea urmări accesul la resurse fără să creeze suficientă valoare economică în țările partenere. O asemenea abordare poate alimenta percepția că extinderea este folosită pentru obținerea materiilor prime, în timp ce costurile sociale și de mediu rămân în comunitățile locale.
Riscul este mai mare în statele cu instituții slabe, capacitate administrativă limitată și nivel scăzut de încredere publică. Reglementările și angajamentele formale privind protecția mediului pot exista, dar aplicarea lor poate fi afectată de lipsa resurselor, influența politică sau supravegherea insuficientă.
Strategia ucraineană pentru mineralele critice, publicată în iunie 2026, include o abordare bazată pe standarde. Autorii EUISS observă însă că protecția mediului și a comunităților este prezentată în mare măsură ca o condiție pentru atragerea investițiilor și accesul la piețele externe, mai degrabă decât ca obiectiv separat al politicii publice.
Competiția internațională
În Ucraina, UE riscă să intre în concureță directă cu administrați Trump, care în 2025 a semat un acord de cooperare cu Kievul, prin care s-a creat așa-numitul Fond comun americano-ucrainean pentru reconstrucție (United States–Ukraine Reconstruction Investment Fund).
Acesta va finanța reconstrucția Ucrainei, dar va acorda prioritate (nu exclusivitate) firmelor americane la dezvoltarea unor noi proiecte privind litiul; grafitul; titanul; uraniul; manganul; și alte materii prime critice.
Autorii studiului europeană avertizează că lipsa coordonării dintre UE și Statele Unite în reconstrucția Ucrainei poate afecta predictibilitatea mediului investițional.
Competiția pentru proiecte ar putea exercita presiune asupra Uniunii să reducă standardele sociale, de mediu sau de guvernanță pentru a-și asigura accesul la resurse.
China are deja o prezență importantă în mineritul din Balcanii de Vest. Compania Zijin Mining controlează mina Čukaru Peki și complexul minier Bor din Serbia, care include unele dintre cele mai importante zăcăminte de cupru ale țării. Statele Unite își extind la rândul lor implicarea în Ucraina, inclusiv prin concesiunea acordată pentru proiectul de litiu Dobra.
În acest context, renunțarea la standarde nu ar oferi neapărat UE un avantaj competitiv. Autorii susțin că normele privind protecția mediului, drepturile comunităților, transparența și conduita întreprinderilor pot reprezenta un avantaj strategic atunci când alternativele sunt modele de exploatare concentrate asupra câștigurilor pe termen scurt.
Dezvoltarea locală, cheia unui succes de durată
Recomandarea centrală este dezvoltarea lanțurilor valorice în țările partenere. Investițiile nu ar trebui să se limiteze la extragerea minereului și exportul său către fabrici din alte regiuni, ci să includă rafinarea, procesarea, fabricarea de componente și reciclarea.
În Ucraina, acest model ar putea sprijini producția de baterii, industria de apărare și procesarea produselor chimice sau a materialelor secundare. În Balcanii de Vest, aceeași abordare ar transforma proiectele miniere din furnizori de materie brută în componente ale unei dezvoltări industriale mai ample.
Parteneriatul strategic UE–Ucraina privind materiile prime, inițiat în 2021, prevedea deja dezvoltarea unor lanțuri valorice integrate. Studiul recomandă ca Uniunea să acorde o importanță mai mare localizării etapelor cu valoare adăugată, pentru ca statele partenere și comunitățile să obțină beneficii economice mai mari.
Un proiect pe termen lung
Procesarea este esențială și pentru reducerea dependențelor reale. Creșterea extracției în Europa sau în vecinătatea sa nu elimină vulnerabilitatea dacă minereurile trebuie trimise în continuare către țări care controlează rafinarea și fabricarea componentelor.
Finanțarea publică europeană va fi necesară pentru o parte dintre proiecte, potrivit autorilor. Investițiile ar trebui însoțite de reforme privind statul de drept, capacitatea de reglementare, transparența, participarea democratică și aplicarea standardelor de mediu la nivel național și local.
Extinderea nu poate oferi o soluție imediată pentru aprovizionarea cu materii prime critice. La nivel mondial, dezvoltarea unei mine noi durează în medie peste 16 ani de la identificarea proiectului până la începerea producției. Efectele asupra securității economice europene trebuie evaluate pe termen lung.
Institutul Uniunii Europene pentru Studii de Securitate este agenția UE care furnizează analize privind politica externă, securitatea și apărarea. Studiul semnat de Ondrej Ditrych și Bojana Zorić formulează recomandări de politică și nu reprezintă o decizie a Consiliului, a Comisiei Europene sau a guvernelor statelor partenere.
Actul european privind materiile prime critice stabilește obiective pentru diversificarea aprovizionării, consolidarea capacităților interne și reducerea dependenței excesive de un singur furnizor. Recunoașterea unui proiect drept strategic poate facilita coordonarea administrativă, finanțarea și atragerea partenerilor, fără să înlocuiască autorizațiile de mediu și celelalte proceduri necesare.
Statele candidate nu sunt membre ale UE și includerea resurselor lor în lanțurile europene depinde de acorduri, investiții și decizii naționale.
Materiile prime aparțin statelor și titularilor de drepturi în condițiile legislației aplicabile, iar procesul de extindere nu transferă automat controlul asupra zăcămintelor către Uniune.
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului 2eu.brussels, o inițiativă a Euronium.Brussels, în parteneriat cu PRESShub, dedicată explicării modului în care legislația europeană influențează economia, companiile, societatea și cetățenii.)
(Sursa foto: EC – Audiovisual Service)
