Investigația și jurnalismul de date

Data:

Investigația și jurnalismul de date. Practicat de câteva decenii în SUA și în Europa occidentală, jurnalismul de date este considerat un sprijin important în investigația de presă.

Acest gen a evoluat odată cu creșterea transparenței instituțiilor publice, fiindcă jurnaliștii au început să aibă acces la tot mai multe baze statistice.

Jurnalismul de date nu este despre tabele și cifre oarbe, ci despre informații relevante găsite, care se transformă în investigații jurnalistice și în story-uri captivante.

Acesta este mesajul central al trainingului oferit jurnaliștilor din rețeaua PRESShub, în organizarea Freedom House, de către Crina Boroș, Ruxandra Hurezean și Robert Gebeloff de la New York Times.

În România sunt necesare instructaje, fiindcă a descoperi în structura complexă a unei baze de date subiecte de presă presupune analize atente, capacitatea de sinteză și de a compara, operarea cu anumite aplicații etc.

Există și capcane în practica jurnalismului de date

Investigația și jurnalismul de date: subiectele rezultate din analiza unor date sunt considerate imbatabile, fiindcă cifrele nu mint.

Rob Gebeloff a dat ca exemplu o investigație de mare audiență la New York Times care răspundea la întrebarea dacă judecătorii numiți de președintele Donald Trump au fost sau nu favorabili în deciziile lor republicanilor.

Ancheta a avut în vedere sute de sentințe din bazele sistemului de justiție american și a durat nouă luni.

Citește și: Cristi Danileț a câștigat la CEDO procesul pe libertatea de exprimare

Există și capcane în practica jurnalismului de date: jurnaliștii neexperimentați pot căuta în arhive informații care să le confirme convingerile sau prejudecățile sau pot interoga datele în mod părtinitor. Adesea cifrele pot contrazice ipoteza inițială.

„Normele etice sunt aceleași ca în orice alt gen jurnalistic, onestitatea, corectitudinea, echilibrul rămân valabile”, a subliniat Rob Gebeloff.

Cum se pleacă la drum pentru a căuta un subiect relevant în bazele de date existente? Există două căi, se poate porni de la un subiect, o informație de interes care se va confirma sau nu prin analiza mai multor date, sau se poate căuta în baze un subiect.

Citește și: Mama lui Aleksei Navalnîi îi cere lui Putin să îi dea trupul fiului său

Descoperirile, investigațiile, analizele făcute nu înseamnă nimic dacă nu sunt învelite într-o poveste coerentă, bine scrisă și, dacă se poate, confruntată pe teren cu imediata realitate, a accentuat jurnalista Ruxandra Hurezean la atelierul de storytelling.

Continuarea, în Revista22


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Brîndușa Armanca
Brîndușa Armanca
Ziaristă, scriitoare şi profesor universitar în jurnalism. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta (2006-2012), calitate diplomatică în care a deținut președinția Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary. A lucrat ca redactor în echipe prestigioase la Radio Europa liberă, la publicații ca Expres, Temesvári Új Szó, Orizont sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timişoara, studio regional pe care l-a condus ca director timp de şase ani. Realizează rubrica Media culpa în revista „22” și continuă corespondențele la Radio Europa liberă. În afara sutelor de articole de presă, interviuri, emisiuni de radio şi televiziune care fac parte din viaţa unui jurnalist activ, a publicat volume de media și a realizat filme documentare recompensate cu premii naționale și internaționale, iar activitatea culturală cu Distincția Academiei Române și cu o înaltă distincție culturală a din partea ministrului culturii ungar pentru diplomație culturală. Este membră a Uniunii Scriitorilor și a numeroase organizații ca GDS, Societatea Timișoara, AZIR/AEJ, ECREA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ciolacu nu m-a jignit ca moldovean. Mă jignește, în schimb, ca român

Ciolacu nu m-a jignit ca moldovean, atunci când a...

Putin n-ar fi ordonat uciderea lui Navalnîi. Dar sistemul său l-a ucis

Putin n-ar fi ordonat uciderea lui Navalnîi, consideră agențiile...

O altfel de cenzură: propaganda, partidele și presa | Deutsche Welle 

O altfel de cenzură: propaganda, partidele și presa. Credibilitatea...

Vizitele externe ale domnului Marcel Ciolacu și promovarea intereselor cetățeanului român

Primul ministru Marcel Ciolacu a efectuat vizite în două...