Iohannis: România nu va trimite combatanţi în Ucraina | VIDEO

Data:

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că România nu va trimite combatanţi în Ucraina.

„România nu va trimite combatanţi în Ucraina, este simplă discuţia şi cred că cu asta s-a şi terminat”, a precizat şeful statului, citat de Agerpres.

Referindu-se la cheltuielile pentru înzestrarea armatei, preşedintele a explicat că există două motive din cauza cărora lucrurile s-au complicat.

„Lucrurile s-au complicat din două motive: unu, pentru că toată lumea vrea să cumpere armament în ziua de astăzi şi nu mai este atât de uşor de făcut o achiziţie. Doi: inflaţia pe care am avut-o a stricat un pic socoteala şi în această zonă. Dar, în bună măsură, deja s-a corectat această cheltuială, fiindcă la Apărare s-au cheltuit foarte mulţi bani chiar la începutul acestui an pentru chestiuni care au fost planificate a fi achiziţionate în anul trecut. Din păcate, nu avem bugetare multianuală, chit că se discută de decenii despre aşa ceva. Poate odată o să avem, fiindcă nu poţi să planifici achiziţii militare cu bugete anuale decât cu mare dificultate. Nu produce nimeni armamente sofisticate de pe o zi pe alta şi nu le are nimeni pe stoc, ele trebuie comandate, produse, livrate, plătite, chestiune care de multe ori se derulează peste mai mulţi ani”, a afirmat Klaus Iohannis.

Şeful statului spune că această chestiune a achiziţiilor publice în zona înzestrării armatei a fost discutată şi „la alt nivel”.

„Eu cred că România face foarte bine ceea ce face în zona înzestrării, dar regulile de achiziţii publice de multe ori întind procesul, artificial, foarte mult. Şi, da, este o chestiune care s-a discutat şi la alt nivel, că poate e nevoie chiar în Uniunea Europeană să îmbunătăţim regulile de achiziţii publice pentru a accelera exact în această zonă”, a adăugat preşedintele.

Citește și: Cum a fost schimbată judecătoarea din dosarul „2 Mai”

“Nu există nicio ameninţare directă la adresa României”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că nu există nicio ameninţare directă la adresa României şi nu are „niciun semnal şi nicio indicaţie” că ar exista vreun pericol de atentate sau alte „evenimente nedorite” care să vizeze ţara noastră.

„Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate informaţiile pe care le am eu, pot să vă spun că România este o ţară sigură. Românii nu trebuie să se teamă, dar, sigur, trebuie să fim întotdeauna pregătiţi pentru evenimente neaşteptate. Nu este cazul să intrăm în panică sau să credem că România este cumva ameninţată. România beneficiază astăzi, prin faptul că este în NATO, de cele mai importante garanţii de securitate pe care le-am avut vreodată de când existăm şi în acest sens trebuie să conştientizăm valoarea apartenenţei noastre la NATO, la Uniunea Europeană şi aşa mai departe. Este foarte, foarte important să înţelegem că nu suntem singuri, suntem împreună cu aliaţii şi facem faţă oricărei situaţii foarte bine. Nu am niciun semnal şi nicio indicaţie că ar exista vreun pericol de atentate sau alte evenimente nedorite pe care le-aţi menţionat”, a declarat şeful statului.

Citește și: Leonard Zăicescu despre antisemitismul din România: Antisemiții continuă să rămână pedepsiți

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
3 COMENTARII
  1. România nu va trimite combatanţi în Ucraina, dar cum rămâne cu promisiunea de a ceda un sistem de apărare Patriot Ucrainei ?

    Cu prilejul vizitei in SUA de la inceputul lunii mai, Președintele Klaus Iohannis a declarat imediat după întâlnirea de la Casa Albă cu președintele Joe Biden că unul din punctele discutate a fost despre cedarea de către România a unui sistem de apărare Patriot pentru Ucraina. Fiind luat prin surprindere, Iohannis a afirmat că că suntem dispuși să oferim dar să vedem și ce putem primi în schimb, pentru că este inacceptabil ca România să rămână fără apărare anti-aeriană. Iohannis a explicat însă că o decizie în acest sens va avea loc în cadrul Consiliului Național de Apărare a Țării (CSAT). De atunci au trecut mai bine de trei săptămâni si înscă Iohannis nu a convocat CSAT.

    Europarlamentarul Traian Băsescu a criticat dur declarația președintelui Klaus Iohannis, potrivit căruia trebuie să vedem ce primește România în schimb, dacă donează un sistem Patriot Ucrainei: „România reușește în ultima vreme să facă o figură de prostălăul Europei. Ce e aia să discuți public, să vedem ce o să primim în schimb? E o prostie fără margini. Ia decizia dacă trimiți acest sistem Patriot în Ucraina sau nu și în rest negociază tăcut, fără să te dai în stambă.”
    Traian Băsescu a mai spus că presesintele Iohannis trebuie să convoace imediat CSAT-ul: „Ar trebui să judece prioritățile CSAT-ul și anume opțiunea între a participa la efortul de a-i opri pe ruși sau a nu participa la acest efort. Cred că ar fi o mare greșeală a României cu atât mai mult cu cât orice victorie a rușilor este un plus de risc pentru securitatea națională a României și nu numai. Deocamdată, ucrainenii luptă și pentru noi, nu numai pentru ei.” a mai spus Băsescu.

  2. “Nu există nicio ameninţare directă la adresa României”__–__Daca confunda Romania cu functia sa, putem accepta ca nu exista o asa amenntzare, la modul iminent, pentru ca el -ca persoana- se poate apara, inclusiv -si mai ales- prin fuga „strategica”, oriunde in Romania, dar mai ales in afara…Nu acelasi lucru se poate spune si despre tara, Romania este o tinta f, posibila chiar si armat, insa Romania este -la zi- amenintzata mai subtil, prin cresterea logaritmica a datoriilor( din orice sursa) si -automat- a cresterii deficitului bugetar, care fac tara si mai atractiva pentru o lovitura militara sau tentativa de secesiune…

  3. iar ma simt obligat sa fac o remarca pe care as fi dorit s-o mai faca si altii, anume ca ” Notez, ca iar este „imbracat ca o cizma”…( cu manecutzele negre( de functionar dedicat), arata ca un sef de gara * din filmele western…/// * sef de gara , care era omul orchestra, inclusiv vindea bilete…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related