La insistențele lui Ciucă, președintele PNL Botoșani a renunțat la funcție

Data:

La insistențele lui Ciucă, președintele PNL Botoșani a renunțat la funcție. Costel Șoptică, președinte organizației județene a PNL Botoșani, a demisionat din funcție în favoarea lui Valeriu Iftime, președinte al Camerei de Comerț și patron al FC Botoșani.

După o lungă perioadă în care s-a tot vehiculat plecarea lui Șoptică de la conducerea liberalilor botoșăneni, astăzi, anunțul a fost făcut chiar de acesta pe rețelele de socializare. Decizia ar fi fost luată după ce afaceristul Valeriu Itfime și-a anunțat candidatura pentru președinția Consiliului Județean Botoșani din partea PNL, deși inițial se arăta interesat de un loc în Senatul României.

Citește și S-a ales președintele CJ Vrancea, funcție rămasă vacantă după decesul liberalului Cătălin Toma

„În cadrul întâlnirii de astăzi ce a avut loc la Sediul Central al Partidului Național Liberal din Modrogan, domnul Valeriu Iftime și-a anunțat candidatura pentru președinția Consiliului Județean Botoșani din partea PNL. Așa cum am promis în conferința de presă și mai cu seamă respectând deciziile BPN al Partidului Național Liberal cu privire la candidatura pentru Consiliul Județean, țin să vă anunț că mă retrag din funcția de președinte al Filialei PNL Botoșani, urmând ca domnul Iftime care și-a asumat candidatura pentru CJ să devină președinte interimar al Filialei”, a transmis Costel Șoptică.

Aproape o lună de negocieri

Încă de la începutul lui februarie au apărut primele discuții legate de înlocuirea lui Șoptică cu Iftime în vârful organizației județene a PNL Botoșani. Zvonurile au stârnit rumoare în rândul liberalilor botoșăneni, aceștia nefiind de acord cu o posibilă președinție a afaceristului. Ba mai mult, primarii din teritoriu au întocmit și o listă a susținătorilor lui Șoptică. Listă pe care președintele PNL Botoșani ar fi trebuit să o prezinte conducerii centrale a Partidului Național Liberal, respectiv lui Nicolae Ciucă.

„Nici vorbă de demisie”

Potrivit unor surse, şeful PNL, Nicolae Ciucă, i-ar fi cerut în repetate rânduri lui Costel Șoptică să facă un pas în spate. Afaceristul Valeriu Iftime ar fi fost cel care urma să preia şefia PNL Botoșani. Doar că, în cadrul conferinței de vineri, 9 februarie, Șoptică s-a rezumat la a spune că „nici vorbă de demisie. La această oră, președintele filialei Botoșani este Costel Șoptică”. Mai mult, acesta l-a prezentat pe Iftime ca fiind doar un simplu membru, dar cu care se va consultat în deciziile importante și care are o „putere foarte mare” în partid. Mai multe aflați din Monitorul de Botoșani.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum ar trebui alianțele politice să interpreteze rezultatele la alegerile politice

Valentin Naumescu, profesor de relații internaționale la Facultatea de...

Majorarea prețului gazelor cu peste 50%. Ce soluții are guvernul polonez | Aktual24

Majorarea prețului gazelor cu peste 50%. Ce soluții are...

Ce efecte are populismul asupra economiei | Revista22

Ce efecte are populismul asupra economiei? Consecințele sunt numeroase...