Lider PNL, despre omul pus de PSD la şefia ANRE: Ia degeaba 11.500 € pe lună ca să păzească piaţa energiei

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Continuă războiul dintre PNL şi PSD pe tema crizei facturilor umflate la energie. Vicepreşedintele PNL Gigel Ştirbu s-a dezlănţuit la adresa lui Dumitru Chiriţă, şeful Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), fost deputat PSD timp de patru mandate, pe care îl consideră unul dintre principalii vinovaţi.

„Dumitru Chiriţă, şeful A.N.R.E., instituţia care protejează consumatorii casnici şi industriali de lăcomia distribuitorilor de energie şi gaze, este unul dintre responsabilii crizei facturilor umflate din ţară noastră. Cum este posibil domnule Chiriţă să nu mişcaţi un deget? În plus aţi mai fost şi deputat PSD în patru mandate şi ştiaţi încă din primăvară ce va urma şi nu aţi protejat consumatorii de abuzurile pe care le avem astăzi”, a afirmat Gigel Ştirbu.

Liderul liberal a acuzat că Dumitru Chiriţă, la salariul „modic” de 11.500 € pe lună pe care îl primeşte ca să păzească piaţa energiei, nu a reuşit nici măcar o informare a consumatorilor asupra liberalizării pieţei de energie electrică, nu a sancţionat exemplar niciun furnizor, nicio companie, decât cu sume mult prea mici raportat la profiturile uriaşe ale companiilor.

„De ce nu vă faceţi treaba? De ce nu acţionaţi în interesul consumatorilor? Unde este responsabilitatea Preşedintelui A.N.R.E., unde este monitorizarea şi punerea în aplicare a normelor referitoare la responsabilităţile furnizorilor de pe piaţă? Ne avertizaţi că ‘Nu o să mai putem asigura energia electrică la nevoile de consum!’ Jenant, ruşinos! Dacă vă e aşa largă basca ce mai staţi pe scaunul acela? Plecaţi acasă sau faceţi-vă treaba aşa cum trebuie!”, a declarat Gigel Ştirbu, citat de THE EPOCHTIMES ROMANIA.

spot_imgspot_img
The Epoch Times - România
The Epoch Times - Româniahttps://epochtimes-romania.com
"O nouă perspectivă asupra lumii noastre în schimbare"

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Prefectul de Timiş şi-a anunţat demisia, în urma anchetei Parchetului European

Prefectul de Timiş, Elena Micicoi, şi-a înaintat demisia din...

Athenaeum Summer Festival 2026 dă startul verii cu muzică live pe Esplanada Ateneului Român

Athenaeum Brass Orchestra va deschide pe 13 iunie Athenaeum...

Bătălie pe banii Europei: Parlamentul European spune că statele UE vor un buget prea mic pentru crizele care vin

Parlamentul European intră în conflict cu guvernele statelor membre...