Când hârtiile de la Bruxelles încep să poarte cuvinte tari – „strategie integrată”, „securitate maritimă”, „hub de avertizare” – știm că lucrurile s-au complicat pe teren. Marea Neagră, multă vreme tratată ca o vecinătate periferică și o promisiune îngropată sub praful Sinergiei de odinioară, reintră astăzi în centrul agendei geopolitice europene. Dar ce înseamnă, de fapt, această nouă „strategie”? Și pentru cine?
Marea Neagră. Cine ar fi spus, acum un deceniu, că vom ajunge să vorbim din nou serios despre acest spațiu când, pe vremuri, Bruxelles-ul îl bifase politicos sub umbrela poetică a Sinergiei Marii Negre — o inițiativă lansată în 2007 cu mai mult entuziasm retoric decât impact strategic. Atunci, în epoca post-extindere, când Europa încă mai credea că va dizolva geopolitica în regulamente și standarde tehnice, regiunea fusese împachetată ca un potențial arc de prosperitate, conectivitate și dialog.
Astăzi, lucrurile arată cu totul altfel. În mai 2025, Comisia Europeană publică The European Union’s strategic approach to the Black Sea region, un document care respiră cu totul alt aer decât vechile texte normative ale Parteneriatului Estic sau ale defunctei Sinergii. Motivul e simplu: războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei a transformat Marea Neagră într-un teatru geopolitic de prim rang, unde se joacă nu doar soarta Ucrainei, ci și viitorul flancului estic al Europei.
Citește și: Cazul care a aprins Ballymena: doi minori români acuzați, violențe cu caracter rasist
Cei trei piloni ai Strategiei: ce aduce nou?
Noua strategie e construită pe trei piloni, formula consacrată prin care Bruxelles-ul încearcă să dea coerență acțiunii externe. Pe hârtie, lucrurile arată impecabil: consolidarea securității, stabilității și rezilienței; promovarea creșterii durabile și a prosperității; promovarea protecției mediului, a rezilienței la schimbările climatice și a protecției civile. Tradus în limbaj mai direct: vrem să securizăm apele, să controlăm infrastructura critică (mai ales subacvatică), să conectăm regiunea la fluxurile energetice și logistice ale Europei și, pe deasupra, să menținem și dimensiunea soft a proiecției europene.
Cel mai avansat pilon este, evident, cel de securitate. Black Sea Maritime Security Hub e conceput să fie un centru european de monitorizare multi-stratificat, menit să ofere avertizare timpurie și protecție pentru cablurile submarine, platformele offshore și rutele comerciale. O mutație notabilă: UE, atât de reticentă odinioară în a intra pe terenul „hard security”, recunoaște acum explicit că Marea Neagră nu mai este un spațiu de bune intenții, ci un câmp de confruntare hibridă, unde minele marine, sabotajele și flotele-fantomă sunt noua realitate geopolitică a regiunii.
Componenta de conectivitate nu e mai puțin geopolitică. Extinderea coridoarelor TEN-T spre Caucaz, dezvoltarea cablului verde Azerbaidjan-Georgia-România, repoziționarea Portului Constanța – toate aceste proiecte vizează ruperea vechilor dependențe și crearea unui nou arc logistic eurasiatic. Iar în contextul în care Marea Roșie devine tot mai instabilă și Coridorul Mijlociu prinde contur, Marea Neagră capătă din nou o miză strategică ce depășește cu mult granițele regiunii.
Nu în ultimul rând, pilonul de reziliență societală și climatică adaugă componenta soft. Ajutor pentru comunitățile de coastă afectate, proiecte de adaptare climatică, sprijin pentru protecția civilă – toate acestea sunt menite să întărească ancorarea partenerilor estici în ecosistemul european.
Citește și: Mesajul lui Nicușor Dan la Chișinău: România va fi mereu alături de voi!
Vulnerabilități
Privind însă cu ochii reci ai unui realist, nu pot să nu remarc că strategia suferă de câteva vulnerabilități.
În primul rând, nu are un buget dedicat clar. Finanțarea rămâne dependentă de instrumentele existente, ceea ce înseamnă competiție între priorități și riscul unui decalaj între ambiții și realitate.
În al doilea rând, relația cu NATO rămâne tratată destul de vag. Fără o armonizare operațională clară între eforturile UE și arhitectura de securitate a Alianței, există riscul unor suprapuneri sau, mai grav, al unor goluri de acoperire.
În fine, față de Turcia, documentul păstrează aceeași ambiguitate prudentă: partener strategic, da, dar fără a spune clar cum va fi Ankara integrată într-un ecosistem de securitate maritimă în condițiile în care politica sa externă a devenit tot mai autonomă și duplicitară în raport cu UE.
Citește și: Agoniseala familiei Udroiu, judecătorii cu 9 case, dintre care trei donate
O oportunitate pentru România
Pentru România, fereastra de oportunitate deschisă de această strategie este una reală. Portul Constanța poate redeveni ce ar fi trebuit să fie demult: un nod logistic major pe harta Europei. Găzduirea Hub-ului Maritim ar consolida poziția țării ca actor pivot în arhitectura de securitate regională. Integrarea coridoarelor energetice verzi prin România ar schimba jocul energetic în sud-estul Europei.
Când citești în documente de la Bruxelles cuvinte grele precum „hub de securitate”, „mobilitate militară”, „infrastructură critică subacvatică”, e clar că vechile paradigme s-au prăbușit. Marea Neagră a intrat în radarul geopoliticii europene.
Vom rata șansa?
Rămâne de văzut dacă UE va avea curajul și coerența să meargă până la capăt – și dacă România va ști, în sfârșit, să joace în liga mare a strategiei regionale. După cum spune și vechea zicală românească: „Omul își așterne locul”, așa și UE ne oferă un nou cadru. Dacă vrem ca Marea Neagră să devină o veritabilă punte de securitate, conectivitate și prosperitate, acum este momentul să acționăm. Altfel, riscăm ca peste alți zece ani să privim și această Strategie la fel cum privim astăzi Sinergia Marii Negre: o oportunitate ratată, arhivată între multe alte dosare prăfuite de la Bruxelles.
Citește și: Caută Nicușor Dan rețeta bulgărească de succes?
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
