Degringolada creată în mare măsură de către președintele Nicușor Dan îndeamnă la comparații cu alți lideri interbelici.
În opinia mea seamănă cel mai mult cu Iuliu Maniu, Alexandru Averescu și Nicolae Iorga.
Iuliu Maniu era inflexibil, încapățânat și tot amâna deciziile.
A permis revenirea în țară a lui Carol al II–lea numai din adversitate față de liberali.
Dacă ne gândim mai bine, PNȚ a fost la putere o singură dată, între 1928 – 1932.
După 1989 și-a reluat metehnele, ceea ce a dus la ieșirea din prim-planul politicii.
Alexandru Averescu avea imaginea de erou al Primului Război Mondial, dar la politică era zero.
Mișcarea lui Averescu, Partidul Poporului a luat amploare, fiind un partid cu de toate, cam ce se încearcă acum cu un posibil partid prezidențial.
Probabil domnul președinte Nicușor Dan se vede un lider providențial, deasupra partidelor.
Nicolae Iorga a intrat în politică ca intelectual critic la adresa sistemului politic.
Asta în teorie. În practică, ideile promovate de el i–au inspirat mult pe legionari, iar mandatul său de prim – ministru a fost catastrofal.
Pe lângă acestea, a fost slugarnic față de Carol al II–lea o perioadă, înscriindu-se și în Frontul Renașterii Naționale. A avut și un partid, Partidul Naționalst Democrat, care a existat între 1910 – 1946.
Din acest partid s–a desprins ulterior Liga Apărării Național – Creștine. Iorga a fost de fapt foarte influențat de ideile fascismului italian.
Nicușor Dan s-a afirmat ca lider independent, situat în afara partidelor, un lider antsistem.
Modelul acesta există și în alte țări, cu rezultate fie pozitive, fie negative.
Pericolul este că liderii și partidele antisistem sunt foarte buni în opoziție, dar când ajung la putere, nu au oameni și soluții.
Cam așa au fost legionarii la noi. Asta putem spune din punct de vedere ideatic.
Din punct de vedere practic, președintele Nicușor Dan se îndreaptă mai degrabă spre autoritarismul lui Carol al II lea.
Prim numirea lui Eugen Tomac și încercarea de a–și impune consilierii pe post de miniștri dovedește că vrea să acapareze și guvernul, care să fie o marionetă în mâinile sale. La fel a procedat și regele Carol.
Între 1930 și 1938 am avut 8 guverne.
În perioada dictaturii regale (februarie 93 – septembrie 1940) s-au succedat 6 guverne.
Toate au fost alcătuite mai ales din miniștri teoretic independenți. Practic erau păpușile lui Carol.
În decembrie 1938, a fost creat și partidul regal, Frontul Renașterii Naționale.
Datorită lui a fost compromisă democrația noastră, iar în 1940 am rămas descoperiți în fața vecinilor agresivi
Știm cum s–a sfârșit totul. Iar acum avem în politică urmașii legionarilor.
Carol al II–ea macar nu a făcut pact cu ei și nici nu le- a împrumutat ideile. Dar unii nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă nimic.
Ca să găsești soluții, trebuie să știi și istorie, nu numai matematică. Iar politica este un fenomen social și o muncă de echipă, nu filozofie de genii solitare.
În istoria noastră, am mai avut un lider care credea că se pricepe la toate.
În 1989 s-a văzut la ce se pricepea.
” Pe mine partidul mai mult mă încurcă.” – Nicolae Iorga
” Politicienii se gândesc la viitoarele alegeri, iar oamenii de stat la viitoarele generații. – Winston Churchill
” Pentru a deveni stăpân, politicianul pozează în servitor.” – Charles de Gaulle
” Politica: o cursă de cai troieni. ” – Stanislaw Jerzy Lec
” Un cretin e un cretin. Doi cretini sunt doi cretini. Zece mii de cretini formează un partid politic. ” Franz Kafka
