Zilele de 9 și 11 iunie au o semnificație importantă pentru națiunea noastră. Din păcate, aceste zile sunt departe de a se bucura de atenția cuvenită în spațiul public.
Probabil prea ocupați cu formarea guvernului, sau pur și simplu pentru că istoria nu le spune mare lucru, liderii noștri politici au scăpat din vedere în aceste zile un moment important din trecut.
Și care ar fi meritat să fie invocat în această atmosferă politică tensionată și în acest peisaj social sumbru, marcat de diviziunea până la limita ciocnirii violente între viziunea europeană și cea răsăriteană.
La 9 iunie 1848, revoluționarii din Țara Românească citeau proclamația de la Islaz iar la 11 iunie, sub presiunea bucureștenilor, domnitorul Gheorghe Bibescu se vedea nevoit să accepte termenii proclamației și guvernul provizoriu.
Textul proclamației, în 22 de puncte, prevedea printre altele desființarea rangurilor feudale, egalitatea tuturor în fața legii, abolirea sclaviei romilor, înființarea unei adunări legislative alese de cetățeni, libertatea tiparului și desființarea cenzurii, reformă agrară, emanciparea mănăstirilor închinate, dreptul la educație pentru ambele sexe, domn ales pentru cinci ani din toate straturile societății (un fel de președinte, am punea spune azi) și așa mai departe.
Un text foarte liberal pentru acel an 1848, care a măturat o întreagă Europă ridicată împotriva tiraniilor. De fapt, nu chiar pe toată, românii fiind singura națiune ortodoxă luată de valul revoluționar.
Continuarea, în RFI România
