Romsilva a atribuit 28,25 milioane de lei prin 371 de proceduri de negociere fără publicare în 2025, potrivit unei analize a Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP). Romsilva se situează pe locul al doilea la nivel național, 82,75% dintre proceduri fiind justificate prin „extremă urgență”. Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că va cere explicații și măsuri de la conducerea regiei după raportul ANAP.
ANAP a finalizat analiza privind utilizarea, în 2025, a procedurii de negociere fără publicare prealabilă de către Regia Națională a Pădurilor- Romsilva RA, care a derulat 371 de astfel de proceduri, cu o valoare totală atribuită de 28,25 milioane de lei. Deși numărul acestora a scăzut semnificativ față de anii anteriori, Romsilva se menține pe locul al doilea la nivel național, iar 82,75% dintre proceduri au fost justificate prin „extremă urgență”, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de ANAP.
Analiza face parte din activitatea de monitorizare a funcționării sistemului de achiziții publice și continuă demersul realizat de ANAP pentru perioada 2020–2024. Scopul acesteia este de a identifica evoluții, tipare de utilizare și eventuale riscuri asociate recurgerii la o procedură de atribuire cu caracter excepțional.
Procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare este prevăzută de legislația achizițiilor publice și poate fi utilizată în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea condițiilor și cerințelor aplicabile, a precizat ANAP.
Raportul a fost transmis Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și a fost adus la cunoștința Curții de Conturi a României și Consiliului Concurenței, pentru analiză și, după caz, pentru dispunerea măsurilor care intră în sfera competențelor legale ale acestor instituții.
Președintele ANAP, Raluca Rogoz, a subliniat că negocierea fără publicare prealabilă reprezintă o excepție de la procedurile competitive de atribuire, iar nivelul de utilizare identificat justifică o monitorizare atentă și constantă.
„Recomandăm consolidarea mecanismelor de planificare a achizițiilor și a sistemului de control intern la nivelul autorității contractante, astfel încât recurgerea la această procedură să rămână limitată la situațiile în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de cadrul legal. Analizele de acest tip ne permit să identificăm din timp tipare și zone de risc și să transmitem aceste informații instituțiilor competente, astfel încât acestea să poată dispune, după caz, măsurile care intră în sfera atribuțiilor lor legale”, a declarat președinta ANAP, Raluca Rogoz.
Principalele concluzii ale analizei
Analiza, realizată de ANAP pe baza datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), relevă următoarele concluzii principale:
• În anul 2025, Romsilva RA a publicat 371 de proceduri de negociere fără publicare prealabilă, în scădere semnificativă față de anii anteriori: 860 în 2024 și un maxim de 1.324 în 2023. Cu toate acestea, Regia se menține pe locul al doilea la nivel național din perspectiva volumului de proceduri de acest tip, fiind depășită doar de Spitalul Clinic Municipal de Urgență Moinești (418 proceduri) și urmată de Spitalul Universitar de Urgență București (351 proceduri).
• Valoarea totală atribuită prin această procedură a fost de 28.254.307 lei, reprezentând 0,46% din valoarea totală a NFP-urilor publicate la nivel național în 2025, pondere în creștere față de 0,31% în 2024.
• 94,61% dintre proceduri (351 din 371) sunt încadrate în diviziunea CPV 77 – „Servicii pentru agricultură, silvicultură, horticultură, acvacultură și apicultură”, majoritatea covârșitoare vizând servicii de exploatare forestieră.
• 82,75% dintre proceduri au fost justificate prin extremă urgență, iar 17% au fost inițiate ca urmare a neprimirii niciunei oferte la procedurile competitive inițiale.
• Datele analizate indică o utilizare frecventă a negocierii fără publicare în cazul unor achiziții cu valori individuale reduse sau medii, în special în zona serviciilor silvice.
• Din punct de vedere teritorial, distribuția procedurilor evidențiază o concentrare accentuată la nivelul Municipiului București, unde au fost înregistrate 215 din totalul de 371 de proceduri de negociere fără publicare prealabilă. Orașul București este urmat de județul Suceava, cu 106 proceduri. Celelalte proceduri sunt distribuite în județele Bihor (30), Tulcea (10), Arad (5), Caraș-Severin (3) și Prahova (2), ceea ce indică o concentrare semnificativă a acestor proceduri în București și Suceava.
„O să convoc de urgență conducerea Romsilva la Ministerul Mediului pentru a vedea ce măsuri vor fi dispuse de reprezentanții Romsilva pentru a îndrepta această realitate.”, a declarat ministra Mediului, Diana Buzoianu.
ANAP a precizat că rezultatele raportului vor fi utilizate în orientarea activităților de monitorizare a sistemului național de achiziții publice și pentru informarea instituțiilor cu atribuții de control și supraveghere, în vederea evaluării, potrivit competențelor legale, a aspectelor identificate.
(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)



