Noi percheziții în ancheta privind protestul pro-Georgescu de la BEC

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Noi percheziții au avut loc marți, în ancheta privind protestul pro-Georgescu de la Biroul Electoral Central, informează AGERPRES.

Alături de procurori, polițiștii Capitalei au efectuat 4 percheziții, în urma cărora au depistat 3 suspecți. Bunuri cu valoare probatorie au fost găsite în urma perchezițiilor. Persoanele implicate vor fi duse la audieri la Parchetul Tribunalului București, pentru stabilirea pașilor legali următori, arată sursa citată.

Citește și: Controversa continuă: Câți secretari de stat are MAE? Cancelaria premierului răspunde că 3. MAE răspunde că 4!

„Astăzi, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) – Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de ultraj, tulburare a ordinii și liniștii publice și distrugere”, a transmis DGPMB într-un comunicat, potrivit AGERPRES.

În 9 martie, un grup de persoane a participat la un protest spontan în apropierea sediului BEC. În timpul manifestației, o parte dintre protestatari a recurs la comportamente violente, exercitând agresiuni fizice asupra forțelor de ordine. Aceștia au aruncat obiecte dure în direcția autorităților și au provocat distrugeri în spațiul public, unele dintre acestea provocate prin incendiere.

Citește și: Primele semne de disidență organizată față de Viktor Orban și UDMR în Transilvania

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: Codrin Unici)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related