O experiență unică, unde arta și lumea subacvatică se întâlnesc, în Covasna. Expoziție de fotografie într-o galerie aflată la 3 metri sub apă

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

O galerie de artă neobişnuită poate fi vizitată în această vară la lacul de scufundări din localitatea Dalnic, unde zece fotografii cu biserici reprezentative din judeţul Covasna au fost amplasate sub apă, la o adâncime de aproximativ trei metri.

Proiectul, realizat de My Lake în colaborare cu Visit Covasna, îşi propune să promoveze patrimoniul cultural al judeţului printr-o experienţă turistică inedită, spune iniţiatorul acestuia, Szabo Kolos.

„Anul acesta avem zece poze cu zece biserici din judeţul Covasna, sub apă la 3 metri adâncime (…) Aceasta este a doua ediţie a galeriei subacvatice pe care o avem la Dalnic şi sperăm că vom continua şi anii viitori (…) Anul trecut au fost 12 poze din locuri frumoase, renumite din acest judeţ (…) De regulă, majoritatea oamenilor care vin la lacul de scufundări de la Dalnic nu sunt din judeţul Covasna, vin din Mureş, din Bucureşti, Braşov, etc şi, împreună cu Visit Covasna, ne-am hotărât să promovăm locurile frumoase din acest judeţ şi prin intermediul acestei galerii. Scopul nostru este ca turiştii care vin aici, la scufundări şi văd pozele de sub apă, să meargă să viziteze bisericile, dar şi alte atracţii din zonă. Practic, toate aceste fotografii îi motivează să meargă mai departe (…) Avem legătură directă cu preoţii, iar turiştii pot merge ca să viziteze acele biserici pe care le-au văzut înainte sub apă”, a declarat, pentru AGERPRES, Szabo Kolos.

Citește și: Programul complet al ediției aniversare TIFF Sibiu: peste 30 de filme, proiecții pentru copii și cinema german la Sala Hochmeister

Imaginile pot fi admirate doar de către participanţii la sesiunile de scufundare organizate la lac, dar şi cei care nu vor să se scufunde pot lua parte la diverse alte programe educative sau de divertisment organizate pe malul acestuia.

„Pozele, după cum spuneam, sunt sub apă, iar cine vrea să le vadă trebuie să participe la acest program de scufundări care ţine două ore, două ore şi jumate, în care facem turul lacului sub apă, unde avem tot felul de surprize, inclusiv un bar subacvatic. E un program de circa două ore, două ore şi jumătate în care fac un instructaj, explic cum funcţionează echipamentul de scufundare, explic care sunt măsurile de siguranţă şi după aceea coborâm”, a mai spus Szabo Kolos.

Acesta a precizat că numeroşi vizitatori ajung la Dalnic doar pentru a-l cunoaşte şi a afla povestea acestui loc.

„Foarte mulţi vin la noi, la lac şi nu doresc să se scufunde, vor doar să povestească cu mine, să-mi audă povestea şi, desigur, şi ei sunt bineveniţi, pentru că am deschidere să le povestesc despre toate proiectele noastre, inclusiv despre galeria de sub apă şi programul „Experience for All”, a mai spus acesta.

Kolos a dobândit pasiunea pentru scufundări de la tatăl său, Szabo Jeno, care, în urmă cu mai bine de un deceniu, a amenajat lacul artificial din localitatea Dalnic, aflată la jumătatea distanţei dintre Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc, şi a înfiinţat aici un centru de cercetări subacvatice şi terapie alternativă pentru copiii cu deficienţe.

În timpul studenţiei, Szabo Jeno a lucrat cu celebrul oceanograf Jacques Ives Cousteau într-o expediţie ce a avut ca scop evaluarea gradului de poluare a Dunării, iar în 2007 a colaborat cu Muzeul de Arheologie din Mangalia şi a făcut parte din echipa care a descoperit cetatea scufundată Callatis.

(Sursa foto: MyLake Scufundări Scuba Diving / Facebook)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related