OPINIE / Greta de la Cotroceni. Cum încearcă Iohannis să acopere eșecul celor două mandate inventând tema mediului

Data:

De doi ani, la Cotroceni s-a produs o metomorfoză totală. Candidatul Klaus Iohannis, care a câștigat alegerile cu tema justiției și a statului de drept, a fost înlocuit de un președinte care a renunțat complet la aceste teme contondente. Ca să umple golul și să arate că e preocupat de ceva, președintele Iohannis s-a transformat peste noapte în activist de mediu, preocupat de încălzirea globală și poluare. Un activist cam ipocrit totuși, având în vedere emisiile limuzinelor sale de protocol, care lasă o dâră consistentă de fum pe Valea Oltului în timpul navetei săptămânale la Sibiu.

Să ne înțelegem: tema mediului e una validă și serioasă oriunde în lume. Schimbările climatice fac obiectul unor politici consistente, cu impact major asupra vieții oamenilor. Dar în cazul României, cu zeci de probleme stringente care amenință fundamentele democratice (independența și eficiența justiției, funcționarea instituțiilor-cheie etc) sau chiar viața cetățenilor (starea deficitară a sistemului sanitar, criza energetică), mediul nu are cum să fie prioritatea zero a unui șef de stat.

Citiți articolul integral pe G4Media.ro

Citiți și

Iarna democrației a venit

[td_block_11 custom_title="Related Article" limit="1" post_ids="328426"]
spot_imgspot_img
Cristian Pantazi
Cristian Pantazi
Cristian Pantazi este redactor-șef și co-fondator al portalului G4Media.ro din 2018. Înainte, el a fost redactor-șef HotNews.ro. A absolvit Facultatea de Jurnalism (Universitatea București) și cursurile de jurnalism economic și politic pentru ziariști din Europa de Est ale Fundației Reuters.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Scurt ghid pentru alegerea și îngrijirea unor ferestre din aluminiu

Scurt ghid pentru alegerea și îngrijirea unor ferestre din aluminiu

Al Di Meola: „Datorită medicilor români am o nouă viață!”

Al Di Meola: „Datorită medicilor români am o nouă viață!”

Castelul Nopcsa din Țara Hațegului. Un monument istoric valoros, redat comunității | Hunedoara Mea

Castelul Nopcsa din Țara Hațegului. Un monument istoric valoros,...

Cea de-a treia ediție a EduFortress – Childhood Festival

Cea de-a treia ediție a EduFortress - Childhood Festival....