Polul copiilor crescuţi de bunici. Plecarea părintelui în străinătate nu îmbunătăţeşte situaţia economică

Data:

Polul copiilor crescuţi de bunici. Regiunea Nord-Est (NE) are cei mai mulţi copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Potrivit unui studiu realizat de Salvaţi Copiii România, aproape unu din trei copii are mama plecată.

În perioada 2021-2022, peste 130.000 de copii din regiunea Nord-Est aveau părinţii plecaţi la muncă în străinătate. În prezent, majoritatea copiilor cu ambii părinţi plecaţi au între 11 şi 12 ani, iar peste jumătate dintre părinţii plecaţi au până în 39 de ani.

Iaşul, judeţul cel mai mare ca populaţie din regiune, este din acest punct de vedere cel mai afectat.

Iașul, „polul” copiilor crescuţi de bunici

Salvaţi Copiii România a realizat o evaluare a situaţiei copiilor din regiunea Nord-Est ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Perioada vizată a fost iunie 2021-iunie 2022. La nivel naţional, 13,8% dintre copii au avut cel puţin unul dintre părinţi plecaţi la muncă în străinătate.

Adică, 536.000 din 3.896.943 copii au fost în această situaţie. Potrivit celor de la Salvaţi Copiii, rezultatele studiului sunt diferite de situaţia Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), care în aceeaşi perioadă a înregistrat 76.170 de copii.

În regiunea Nord-Est, sunt cei mai mulţi copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Mai exact, 138.065 de copii au trecut prin această experienţă în perioada iunie 2021-iunie 2022. Acest număr este de aproximativ cinci ori mai mare decât cel înregistrat de ANPDCA.

În urma consultării analizei realizate de organizaţia din România, vă prezentăm câteva date pentru regiunea Nord-Est.

Citește și: Circ la baletul Operei din Iaşi. Balerinii cer de 4 luni demiterea şefei. Aceasta îi ameninţă cu instanţa

Tatăl pleacă cel mai des

În 68% din cazuri, tatăl este cel care a plecat pentru a munci în străinătate, în timp ce mama a fost plecată în 25% din cazuri. Trebuie subliniat faptul că plecarea tatălui este mai mare la nivel regional decât media naţională.

Atât în cazul mamei, cât şi în cazul tatălui, potrivit studiului, cele mai multe plecări au fost în urmă cu cinci ani – 23% dintre mame şi 19% dintre taţi au plecat prima dată în urmă 5 ani.

Articolul integral, în Ziarul de iași


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

FOTO: (ilustrativ) Facebook Salvati Copiii Romania

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related