Primul pachet privind uniunea sănătății, bazat pe lecțiile învățate în pandemie

Data:

Parlamentul European a aprobat recent noi măsuri care consolidează capacitatea Uniunii de a preveni și controla focarele de boli transmisibile și de a aborda amenințările transfrontaliere la adresa sănătății.

Primul pachet privind uniunea sănătății, bazat pe lecțiile învățate în urma pandemiei de COVID-19, este finalizat

Uniunea Europeană va fi mai bine pregătită și mai în măsură să își coordoneze răspunsul la crizele sanitare

Norme mai clare pentru achizițiile publice comune de medicamente și dispozitive medicale

Eurodeputații au aprobat acordul încheiat cu Consiliul referitor la extinderea mandatului Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), cu 542 voturi pentru, 43 împotrivă și 9 abțineri. Noua legislație urmărește să consolideze capacitatea Uniunii de a preveni și gestiona epidemiile de boli transmisibile și de a se pregăti pentru acestea.

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) va coopera cu Comisia Europeană, cu autoritățile naționale, cu organismele Uniunii și cu organizațiile internaționale pentru a garanta că activitățile lor sunt coerente și se completează reciproc. Pentru a genera date comparabile și în timp util, Centrul va coordona standardizarea procedurilor de colectare a datelor, dar și validarea, analizarea și diseminarea datelor la nivelul Uniunii.

În plus, ECDC va monitoriza îndeaproape capacitatea sistemelor naționale de sănătate de a detecta și de a preveni epidemiile de boli transmisibile, dar și capacitatea lor de a răspunde la aceste epidemii și de a se redresa în urma lor. De asemenea, va identifica lacunele existente și va oferi recomandări bazate pe date științifice.

Planificarea prevenirii, pregătirii și răspunsului

Cu 544 voturi pentru, 50 împotrivă și 10 abțineri, Parlamentul a adoptat și acordul privind o serie de măsuri care vor permite Uniunii Europene să anticipeze și să răspundă mai bine la amenințările transfrontaliere grave la adresa sănătății.

Noile norme includ o mai bună planificare a prevenirii, pregătirii și răspunsului la nivelul Uniunii și la nivel național. Comisia va fi în măsură să recunoască în mod oficial o urgență de sănătate publică la nivelul Uniunii Europene, care ar declanșa o cooperare mai strânsă în interiorul Uniunii și ar permite dezvoltarea și stocarea în timp util a contramăsurilor medicale.

„ECDC va oferi recomandări pentru a îmbunătăți capacitatea sistemelor de sănătate”

Legislația clarifică și procedurile pentru a achiziționa în comun medicamente și dispozitive medicale, inclusiv posibilitatea de a limita achizițiile paralele și activitățile de negociere ale țărilor participante în cazul produselor achiziționate în comun la nivelul Uniunii.

Raportoarea Joanna Kopcińska (ECR, Polonia) a declarat: „ECDC va oferi recomandări pentru a îmbunătăți capacitatea sistemelor de sănătate. De asemenea, va contribui la dezvoltarea unor indicatori de sănătate care vor ajuta la gestionarea și contracararea amenințărilor prezentate de bolile transmisibile și a problemelor conexe de sănătate publică. Centrul va fi mai bine echipat să ofere expertiză științifică solidă și independentă și să sprijine acțiunile de prevenire, pregătire și răspuns la amenințările transfrontaliere la adresa sănătății.”

Raportoarea Véronique Trillet-Lenoir (Renew, Franța) a declarat: „Această legislație oferă un răspuns clar cerințelor celor 74% dintre cetățenii europeni care doresc o mai mare implicare europeană în gestionarea crizelor. Uniunea europeană a sănătății este construită pas cu pas. Vom continua acest proiect în contextul discuțiilor referitoare la o viitoare convenție de revizuire a tratatelor europene.”

În urma voturilor finale din plen, textele vor trebui acum să fie aprobate oficial și de Consiliu, urmând să fie apoi publicate în scurt timp în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Ca parte a construirii unei uniuni europene a sănătății, Comisia a propus, la 11 noiembrie 2020, un nou cadru de securitate sanitară, pe baza lecțiilor învățate din combaterea COVID-19. Pachetul include trei acte legislative: un rol mai important pentru Agenția Europeană pentru Medicamenteextinderea mandatului Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor și o propunere de regulament privind amenințările transfrontaliere grave pentru sănătate.

Sursă: Parlamentul European/ europarl.europa.eu

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Firea și Ciolacu au mers în vizită electorală de 1 Mai cu lideri de sindicat | Club Feroviar

Firea și Ciolacu au mers în vizită electorală, de...

Autobuzele din Cluj-Napoca, dotate cu suporți pentru biciclete

Clujenii pot utiliza, începând de miercuri, suporții de biciclete...

Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza

Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost...

A început deszăpezirea Transfăgărăşanului. Drumul va fi deschis mai repede în acest an | VIDEO

A început deszăpezirea Transfăgărăşanului, drum care este posibil să...