Primăria Iași a dat 813.000 de euro pe o casă, pentru ca Mihai Chirica să se pună bine cu Justiția

Data:

Primăria Iași a dat 813.000 de euro pe o casă, în urmă cu șase ani au trecut, la inițiativa lui Mihai Chirica. Clădirea a fost achiziționată de la Cătălin Crișu, soțul judecătoarei Anda Crișu Ciocîntă, actuală vicepreședintă la Curtea de Apel.

Casă era încadrată în clasa I de risc seismic, iar consolidarea costă alte 3,5 milioane de euro. Dar în acte fusese prezentată ca „renovată recent”.

După tranzacție, primarul Chirica n-a mai făcut nimic cu imobilul. „Nimeni nu este nemuritor pe aceste funcții, trebuie să le lăsăm și lucruri palpabile de care să se bucure”, argumenta Chirica decizia de a o lua.

„Să aprobăm în cadrul acestui proiect inclusiv destinația acestui obiectiv și anume muzeu dedicat sărbătoririi Centenarului”, îi ținea isonul liberalul Eduard Boz, atunci lider al Opoziției, acum aghiotant al primarului. Clădirea e în prag de colaps.

„O opinie personală pe care o lansez în momentul de față: a cumpărat-o în mod sigur să nu facă ceva cu ea. Să lase de înțeles la toată lumea că a fost un business cu familia Crișu. Asta e părerea mea. A vrut să facă lucrul ăsta. Altfel, nu-mi dau seama de ce n-a făcut ceva acolo”, a punctat Cătălin Crișu.

Citește și: Miliardarii naziști. Istoria neagră a BMW, Porsche, Dr. Oetker și a altor corporații azi populare

Primăria Iași a dat 813.000 de euro. Cronologia cazului „Callimachi”

August 2017 – Într-o ședință de Consiliu Local, a fost anunțată constituirea unei comisii speciale de negociere care să discute prețul cu Cătălin Crișu-Ciocîntă. Cotidianul Ziarul de Iași a consemnat momentul. Elementele-cheie din articolul respectiv:

1) „Preţul de achiziţie poate ajunge la 3,7 milioane lei (fără TVA), dar Primăria vrea să negocieze cu proprietarul în perioada următoare”

2) „Este vorba despre Casa Callimachi de pe str. Cuza Vodă, clădire renovată recent”

Citește și: Români blocați la Munchen. Mărturia unui pasager: Experiența a fost oribilă de la un cap la altul

3) „Liderul de grup al consilierilor PNL, Eduard Boz, a propus ca monumentul istoric să devină Muzeu dedicat Centenarului, idee la care au achiesat şi restul consilierilor”

4) „«Nu acumulăm patrimoniu ca să avem pe ce cheltui. Trebuie să acumulăm un patrimoniu pe care să-l punem în slujba comunităţii. (…) Sper că vom reuşi să conturăm şi mai bine contribuţia Iaşului la momentul Centenar», a comentat primarul Mihai Chirica”

5) „Iniţial, omul de afaceri Cătălin Crişu a oferit dreptul de preempţiune Ministerului Culturii, dar autoritatea centrală a comunicat că nu sunt resurse financiare pentru achiziţia imobilului”

Continuarea în Reporteris.ro


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Reporteris.ro)

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.
4 COMENTARII
  1. In Primarie se fura de jos pana sus, extinderea cercetarii penale asupra unor subalterni ai lui Chirica ar fi indicata, acestia detinand averi nejustificate in raport cu remuneratiile. Familiile Tomorug, Agrici, Turta, Buraga, Tulica si muuulte altele ar putea fi subiectul unui dosar penal general.

  2. DA BINE CA AU BANI SA ISI CUMPERE CASE ,MII DE EURO SI SA PLATEASCA COPIILOR BOLNAVI NU ARE BANII ,SA AJUTE COPII XARE IES DIN ISTITURIA STATULUI SI AJUNG IN STRADA SA LE DEA CASE,SA DEA BANI SALARIATIIKOR XARE SAU CASTIGAT IN HOTARE JUDECATORESTI ,ARUNCATI CU BANI FARA NUMAR DOMNUL CHIRICA SI PARINTII NU AU BANI SA TRIMEATA COPII LA SCOLA IN IASI LA LICEIE CAI SCUMP TRANSPORTUL.RUSINE DACA VOI SSNTETI BINE CE TREBUIE SA VA GSNDITI LA POPULATIE ,O SA DEA DUMNEZEUVSI O SA VA IASA PE OCHI CA NU VA MAI VOTEAZA NIMENISANTETI NISTE HOTII.

  3. DA BINE CA AU BANI SA ISI CUMPERE CASE ,MII DE EURO SI SA PLATEASCA COPIILOR BOLNAVI NU ARE BANII ,SA AJUTE COPII XARE IES DIN ISTITURIA STATULUI SI AJUNG IN STRADA SA LE DEA CASE,SA DEA BANI SALARIATIIKOR XARE SAU CASTIGAT IN HOTARE JUDECATORESTI ,ARUNCATI CU BANI FARA NUMAR DOMNUL CHIRICA SI PARINTII NU AU BANI SA TRIMEATA COPII LA SCOLA IN IASI LA LICEIE CAI SCUMP TRANSPORTUL.RUSINE DACA VOI SSNTETI BINE CE TREBUIE SA VA GSNDITI LA POPULATIE ,O SA DEA DUMNEZEUVSI O SA VA IASA PE OCHI .

  4. Apucături de nababi. Așa este în toată țara. Țara eșuată a primului turist al țării. Persoane mediocre , lacome și inconștiente ! Ciolacule vezi că nu e de bine deloc, vei plati și pentru alții .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

„Veranda”, un dosar care dezvăluie caracatița imobiliară din Iași | Ziarul de Iași

„Veranda”, un dosar care dezvăluie caracatița imobiliară din Iași...

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă din Olt | Reporter24

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă...

Candidatura unui condamnat susținut de AUR a fost respinsă | Reporter24

Candidatura unui condamnat susținut de AUR a fost respinsă....

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de 487.000 de euro | Reporter de Iași

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de...