Primarul Bistriței restaurează monumente istorice doar pe hârtie

Data:

Primarul Bistriței, Ioan Turc, a realizat o vizită în teren împreună cu specialiștii primăriei pentru a vedea care sunt imobilele din categoria monumentelor istorice pe care le-ar putea include într-un viitor proiect de regenerare urbană.

Reamintim faptul că într-o conferință de presă, primarul Ioan Turc a anunțat, la solicitarea saptamana.online, că Bistrița va aloca 3 milioane de euro din PNRR pentru un program prin care să se finanțeze restaurarea monumentelor istorice din centrul istoric.

Ulterior, la solicitarea noastră pentru detalii privind lista clădirilor incluse în acest program, am primit de la primărie răspunsul că încă nu există o listă a imobilelor care vor fi incluse în program și nici ghidul de finanțare nu este publicat. Precizăm că primarul are domiciliul chiar în centrul istoric, a trăit aproape toată viața lui acolo și în ficare zi în drumul spre casă de la Primărie trece pe lângă aceste clădiri, multe dintre ele aflate într-o stare de degradare vizibilă.

De remarcat faptul că primarul în exercițiu al Bistriței (PNL) s-a plâns constant de calitatea proiectelor inițiate de vechea administrație, pe care a fost nevoit să le corecteze, însă până în prezent nu a adus niciun proiect nou care să ne arate cum ar trebui accesați și folosiți banii europeni, deși ne aflăm la jumătatea mandatului său.

Primarul Ioan Turc:  “Împreună cu specialiști din cadrul Primăriei Bistrița, am efectuat o vizită în teren pentru identificarea imobilelor din zona centrală a orașului care urmează să constituie obiectul unor intervenții de restaurare.

Într-o primă etapă, au fost evaluate imobilele din Piața Centrală și de pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ce pot constitui obiectul unui caiet de sarcini pentru un studiu integrat.

Intenția este de a depune un proiect pe componenta „regenerare urbană”, echilibrat din punct de vedere estetic, eficient în ceea ce privește starea clădirilor degradate, respectând cu rigoare normele care se impun, fiind vorba de intervenții la monumente istorice.

Intervențiile principale pe care le avem în vedere constau în reparații la acoperiș, refațadizare cu schimbarea tâmplăriei (ferestre, uși, porți), iar pentru elaborarea proiectului ne vom consulta cu reprezentanți ai Ordinului Arhitecților și ai Direcției Județene pentru Cultură Bistrița-Năsăud”, titrează SĂPTĂMÂNA ONLINE.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petraș este editor al publicației bistrițene Săptămâna online. Ofițer în rezervă, analist de intelligence și jurnalist. Are o experiență bogată în analiza de intelligence, este expert în domeniul securității naționale și vrea să contribuie la dezvoltarea spiritului civic prin lansarea acestui săptămânal și alte proiecte civice interesante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related