Primarul Botoșaniului a umplut orașul cu florile preferate ale amantei

Data:

Primarul Botoșaniului a umplut orașul cu florile preferate ale amantei. Vineri, primarul din Botoşani, Cosmin Andrei, a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite.

Pe data de 25 august 2021, Cosmin Andrei ar fi emis lista cu subiectele propuse de către membrii comisiei, unei candidate la postul de „consilier clasa I, grad profesional superior” scos la concurs de instituţia condusă chiar de el. Apoi, pe data de 26 august 2021, persoana în cauză ar fi promovat concursul şi ar fi ocupat, în mod fraudulos postul respectiv. Cel care a confirmat cele întâmplate ar chiar soţul femeii care a beneficiar un „tratament special. De altfel, aceasta ar fi avut o relaţie cu primarul încă din iunie 2021, iar soţia lui a beneficiar de subiecte cu trei zile înainte de concurs. Hriţcu a dezvăluit şi faptul că primarul din Botoşani ar fi investit o sumă record, respectiv aproximativ 150.000 de lei, pentru a planta mii de lalele şi crini imperiali în oraş, florile preferate ale soţiei acestuia, mai informează sursa citată (foto: Monitorul de Botoşani)

El a mai povestit că primarul a plantat pe bulevardul Mihai Eminescu mii lalele şi crini imperiali pentru soţia lui. ”Botoşaniul are lalele şi crini imperial pe bulevard doar pentru că îs florile preferate ale soţiei mele. N-a avut Botoşaniul în viaţa lui lalele şi crin imperial”, a mai povestit bărbatul pentru Ştirile ProTV. Anul trecut, Primăria municipiului Botoșani a plătit peste 150.000 de lei pentru mii de lalele și crini plantați pe Bulevardul Mihai Eminescu. Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Primăriei, plantarea crinilor a făcut parte dintr-un proiect privind amenajarea a aproximativ 1.350 de metri pătrați de spațiu verde. În total, pe tronsonul dintre liceele „Antipa” și „Luchian” au fost plantați 11.600 de bulbi de crin și 23.100 de bulbi de lalele. Valoarea estimată a achiziției a fost de 129.500 de lei la care se adaugă TVA.

Ce avere are Cosmin Andrei?

În urma celor întâmplate, Cosmin Ionuţ Andrei şi-a anunţat demisia din PSD, printr-un mesaj pe pagina de Facebook. „În urma evenimentelor de astăzi, în care mi-a fost adusă la cunoştinţă măsura controlului judiciar, am urmat, cum era şi firesc, regulile de integritate institute în PSD şi am comunicat conducerii PSD Botoşani auto-supendarea din toate funcţiile deţinute în partid. În ce mă priveşte, îmi voi susţine cauza cu bună-credinţă şi voi pune la dispoziţia organelor de anchetă toate informaţiile care mi se vor solicita, astfel încât situaţia să se lămurească în cel mai scurt timp posibil”, a scris primarul.

Citește și Cea mai mare problemă a constructorilor autostrăzii Piteşti-Sibiu: sătenii nu vor să muncească. Preferă ajutoarele sociale

Declaraţia de avere a edilului în vârstă de 42 de ani este aproape inexistentă, conform documentelor. El nu are trecute case, terenuri, dar cu toate acestea a dat 50.000 de lei împrumut. În ultimul an, Cosmin Andrei a câştigat 154. 261 lei reprezentând indemnizaţia de primar, la care se adaugă alocaţiile celor doi copii. Mai multe aflați din Monitorul de Botoşani.

Sursa foto – Ziarul de Iași

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un tânăr jandarm din Oradea a devenit campion european la arte marţiale | Bihoreanul

Un tânăr jandarm din Oradea a fost desemnat campion european...

Grădina Zoologică din Sibiu îi așteaptă pe vizitatori cu o surpriză- animale noi

Sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni,...

Universitatea de Vest din Timișoara dezvoltă primele programe de studii în domeniul tineretului din România

Într-un efort concertat de a răspunde nevoilor de pregătire...

Primăria Iași este obligată să achite despăgubiri de mii de lei

În ultimii ani, Primăria Municipiului Iași este obligată, pe...