Procurorii au cerut strămutarea procesului lui Vlad Pascu, cel care a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai

Data:

spot_img

Procurorii au cerut strămutarea procesului lui Vlad Pascu, şoferul drogat care anul trecut a accidentat mortal doi tineri şi a rănit alţi trei, în localitatea 2 Mai.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia de strămutare a procesului în care este judecat Vlad Pascu a fost înregistrată marţi pe rolul Curţii de Apel Constanţa, fiind stabilit termenul de 2 aprilie la care instanţa se va pronunţa cu privire la respectiva solicitare, informează Agerpres.

La termenul din 14 martie al procesului în care este judecat Vlad Pascu, acesta a recunoscut, în faţa instanţei de la Judecătoria Mangalia, faptele de care este acuzat de către procurori, având astfel posibilitatea de a beneficia de reducerea pedepsei.

Pascu nu a fost adus în sala de judecată, el participând la şedinţă prin intermediul sistemului online.

Unul dintre avocaţii familiilor îndoliate a depus o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei, din ucidere din culpă, în omor calificat.

Totodată, părinţii celor doi tineri decedaţi au solicitat recuzarea judecătoarei care se ocupă de acest caz, cerere ce a fost respinsă.

Citește și: Afacerile de milioane ale doctorului Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL pentru Primăria Capitalei

Instanţa a fixat un nou termen de judecată pentru data de 4 aprilie, ora 10,00.

Primul termen pe fond în acest dosar a fost pe 22 februarie. Cauza a fost amânată în condiţiile în care, potrivit avocatului Adrian Cuculis, care reprezintă familia tinerei moarte în accidentul rutier, unul dintre avocaţii lui Pascu s-a retras din dosar, iar cel de-al doilea a anunţat că nu poate participa la termenul din 22 februarie pentru că este la o acţiune de protest alături de colegi din Baroul Bucureşti.

Pe 11 octombrie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au anunţat că inculpatul Vlad Pascu, din Bucureşti, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

„În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului”, au transmis la acea dată procurorii.

Citește și: Raport al serviciilor secrete americane: care sunt provocările de securitate pentru SUA și Europa

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / George Călin)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Primarul PNL din Rovinari, trimis în judecată pentru fraudă, candidează la Senat | Reporter 24

Primarul PNL din Rovinari, Robert Filip, trimis în judecată...

Atacuri israeliene în Liban: Cel puțin 52 de morți și 72 de răniți

Atacuri israeliene în Liban. Ministerul libanez al Sănătății a...