Rise Project: Profesor de la Jurnalism, acuzat de abuz sexual și hărțuire

Data:

Un profesor de la Jurnalism este acuzat de abuz sexual și hărțuire de mai multe foste și actuale studente.

O investigație a Rise Project despre Horea-Mihai Bădău, lector universitar doctor și predă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București din 2008; are 51 de ani și din septembrie 2021 e în concediu fără plată. Aproape oricine a trecut prin FJSC a auzit despre el că face avansuri studentelor. 

Acuzațiile aduse acestui profesor de la Jurnalism

Rise Project arată, prin mărturiile unor foste studente, că lucrurile care se spuneau pe holurile facultății erau adevărate. Din poveștile lor, reiese un tipar de comportament al lui Bădău: în toți acești ani, a ales studente pe care le-a contactat în privat și, dacă ele i-au răspuns la mesaje, a dus conversația într-o direcție în care le-a sugerat repetat că au nevoie de un bărbat ca el în viața lor.

Fiindcă majoritatea s-au temut să-i spună să înceteze, a mers mai departe: le-a sunat noaptea, le-a invitat în oraș, la el acasă, în Vamă. Le-a angajat, le-a coordonat practica, le-a trimis poezii, le-a spus ce consideră el „feminin”, le-a așteptat cu flori la cămin, le-a făcut declarații de dragoste și, în cele din urmă, avansuri. S-a transformat în agresor când a ajuns să aibă relații sentimentale cu studentele, abuzându-le emoțional și psihologic, ne-au confirmat mai mulți experți.

Citește și Hackerii ucraineni au distrus serverele sateliților Rusiei (Aktual24)

Psihologii, juriștii și activiștii cu care am vorbit spun că Bădău a ieșit cu mult din granițele relației profesor-student, încălcând prevederile Codului de Etică universitară și ale Legii Educației.

Cum se apără Horea Bădău și ce spune decanul de la Jurnalism

Experții mai spun că a abuzat de puterea pe care o avea și că majoritatea comportamentelor lui constituie hărțuire sexuală. Contactat de RISE, Horea Bădău a cerut întrebările prin email.

Spunând că sunt „răuvoitoare si tendențioase” nu a răspuns punctual la cele care îl întrebau despre comportamentele descrise în acest material. A declarat, în email: „Nu am abuzat niciodată de nimeni, nu am hărțuit niciodată pe nimeni, nici sexual, nici în alt fel”.

Antonio Momoc, decanul în funcție al FJSC, spune că nu a primit plângeri despre comportamentul lui Bădău în mandatul lui, iar despre anii anteriori nu are informații. A spus „îmi pare rău” când a auzit descrierea comportamentelor și că, „dacă aceste informații există trebuie investigate și luate măsuri să nu se mai repete vreodată așa ceva”.

Citește și Tabăra de jurnalism de date în ziua 3: un invitat special a arătat cât de multă informație publică există chiar și în România

Reacția Universității din București

Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al Universității din București, spune că în registrul Comisiei de Etică „nu se regăsește nicio plângere” împotriva lui Bădău.

Oprea mai spune că, la nivelul UB, „există toleranță zero față de orice forme de abuz” și că universitatea „are toate mijloacele pentru a sancționa astfel de fapte, asigurând protecție și suport pentru victime.”

Studii făcute de ONG-uri care promovează egalitatea de gen spun că jumătate dintre studentele din România știu că există comportamente de hărțuire sexuală în universități și o treime le-au trăit, dar instituțiile se mișcă prea încet pentru a combate fenomenul.

(Universitatea din București chiar a numit hărțuirea sexuală într-un raport ca fiind „elefantul din cameră”.) Ani de zile, studentele nu au vorbit fie de frică, fie de rușine, pentru că nu înțelegeau ce li se întâmplă, pentru că credeau că sunt singure. Însă vorbesc acum.

Citiți continuarea pe site-ul Rise Project.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Sursa foto – Rise Project

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.
1 COMENTARIU
  1. Sunt sigur ca exista astfel de abuzuri, dar exista si exagerari si „victime'” care „asteapta la cotitura”, adica poate careva va incepe un proces unde sa ceara daune( banesti) si atunci-tzop si ele!- cu reclamatia lor si cu martori carora le-a spus, la timpul petrecerii faptei… Ei bine, suntem in epoca electronicii fine inclusiv a audiovizualului, oricine poate face inregistrari si apoi sa faca reclamatii, nu asa ar fi corect?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum este afectat PIB-ul de subfinanțarea Educației | Banatul Azi

Cum este afectat PIB-ul de subfinanțarea Educației, a explicat...

Universitatea Babeş-Bolyai, parteneriat cu o universitate din Marea Britanie pentru programe de studii comune

În perioada 17-19 aprilie 2024, Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) a...

Cel mai reprezentativ consorțiu universitar din România se întâlnește la Iași | Ziarul de Iași

Cel mai reprezentativ consorțiu universitar din România se întâlnește...