Capturarea corporativă (corporate capture) reprezintă un fenomen sistemic prin care instituțiile statului, procesele decizionale și elaborarea legilor sunt subordonate intereselor comerciale ale marilor corporații, în detrimentul direct al cetățenilor și al binelui public. Acest mecanism nu se bazează de regulă pe acte ilegale, cum ar fi mita, ci pe instrumente perfect legale, dar profund disproporționate: bugete masive de lobby, finanțarea grupurilor de reflecție (think-tanks), fenomenul de „uși rotative” (revolving doors) și furnizarea de expertiză tehnică direct în textul legilor. Astfel, politicile publice ajung să reflecte prioritățile financiare ale multinaționalelor, neutralizând controlul democratic și transformând instituțiile de reglementare în protectori ai profiturilor private. Despre cum legislația europeană permite aceste inadvertențe sistemice vom discuta mai spre finalul materialului.
Proiectul primului centru de date cu inteligență artificială cuantică (Quantum AI) din România, dezvăluit de publicația PressOne, este o inițiativă de anvergură estimată la un miliard de dolari, planificată să fie construită complet în subteran în comuna Luna din județul Cluj. Amplasat strategic lângă Autostrada Transilvania, acest centru implică un consum colosal de resurse, estimările tehnice arătând că funcționarea sa ar putea absorbi la fel de multă energie electrică precum întregul oraș Craiova. Proiectul centrului de date din comuna Luna ilustrează perfect fenomenul de corporate capture prin modul în care resursele publice strategice și deciziile locale au fost aliniate subtil pentru a servi interesele unui consorțiu privat gigant, ocolind controlul democratic și transparența guvernamentală.
În spatele acestei megastructuri se află o puternică rețea de interese politice și militare din România și Statele Unite, condusă de firma americană DriverAI LLC în parteneriat cu grupul român Leviatan, responsabil de proiectare și execuție. Patronul Leviatan, Cătălin Podaru, este un apropiat al fostului premier Nicolae Ciucă, în timp ce elementul de legătură al afacerii este David Carstens, fost ofițer de informații militare al armatei SUA, cooptat în consiliul consultativ al grupului român chiar înainte de demararea licitațiilor pentru teren.
Mircea Abrudean (Președintele Senatului) este cel care a anunțat oficial proiectul în mai 2026 și s-a întâlnit cu delegația americană, deși nu deține o funcție executivă. Legătura sa istorică cu terenul din Luna provine din perioada în care a condus Consiliul de Administrație al Tetarom (compania județeană care administra parțial zona). De asemenea, el a fost șeful cancelariei premierului Nicolae Ciucă. Cabinetul său susține însă că implicarea sa este pur diplomatică și că speculațiile privind o facilitare a afacerii sunt nefondate.
Investigația arată că, în anul 2024, Primăria Luna a scos la licitație loturi din acest teren la preț de pășune extravilană, deși categoria sa fusese deja schimbată în zonă industrială și intravilan, fapt ce ar fi trebuit să îi crească substanțial valoarea. În prezent nu există încă un memorandum sau un document guvernamental oficial care să stabilească clar responsabilitățile și implicațiile legale ale părților implicate.
Compania DriverAI a confirmat că colaborează cu Guvernul României pentru a obține statutul de investiție strategică. Acest statut ar face proiectul eligibil pentru ajutoare de stat din partea României și pentru diverse fonduri europene destinate tehnologiilor avansate și inteligenței artificiale.
Un exemplu clasic de campanie de PR mascată în știre, de pe Digi24, grupul Leviathan își cosmetizează imaginea (image washing). Promovarea triumfalistă a unui premiu de excelență este o tactică media de a cumpăra respectabilitate și de a distrage atenția publicului de la controversele grave din jurul proiectului subteran de la Luna—cum ar fi conexiunile politice opace și concesionarea abuzivă a terenurilor la preț de pășune. Acest lobby mediatic manipulează opinia publică și încearcă să neutralizeze din fașă orice anchetă sau critică privind lipsa de transparență și impactul masiv asupra resurselor de energie și apă.
Un avertisment din Irlanda și triplarea capacității în UE
Irlanda a trimis un semnal de alarmă la nivel european din cauza problemelor severe generate de extinderea centrelor de date cu consum uriaș de energie. În ciuda acestor provocări de mediu și de infrastructură, planul la nivelul Uniunii Europene este extrem de agresiv: se urmărește construirea de trei ori mai multe astfel de facilități pe întreg continentul în următorii cinci până la șapte ani. Această expansiune masivă se lovește adesea de limitele fizice ale comunităților locale, un exemplu în acest sens fiind megaproiectele din zona Ennis, comitatul Clare (situat în vestul țării).
Acesta este cunoscut sub numele de Ennis Data Centre (sau campusul de centre de date de la Ennis). Proiectul, planificat pe o suprafață masivă de peste 140-200 de hectare, a stârnit controverse din cauza impactului său sever asupra rețelei electrice naționale și a resurselor locale de apă, devenind simbolul luptei comunităților irlandeze împotriva extinderii necontrolate a acestor facilități.
În spatele acestei presiuni enorme se află o alianță puternică între giganții mondiali din tehnologie (precum Microsoft, Google și Amazon) și grupuri de lobby extrem de influente din industrie, cum sunt EU Data Centre Association, Digital Europe și CCIA (Computer & Communications Industry Association). Acești actori privați beneficiază adesea de o puternică susținere politică externă din partea administrației Trump. Obiectivul lor principal este de a accelera construcțiile prin eliminarea blocajelor birocratice, impunând o agendă tehnologică în fața căreia comunitățile locale și guvernele naționale au o putere de decizie tot mai redusă.
Până de curând, legile UE pentru protecția naturii, integrate în procedurile standard de autorizare, reprezentau o barieră legală esențială în calea dezvoltării haotice a centrelor de date. Chiar și atunci când guvernele naționale tindeau să ignore impactul ecologic, normele europene ofereau cetățenilor și ONG-urilor o cale de atac în instanță pentru a bloca aceste proiecte nocive. Însă noile portițe legislative propuse la nivelul UE privind autorizarea rapidă elimină tocmai aceste mecanisme democratice de control asupra marilor poluatori energetici, lăsând comunitățile vulnerabile în fața expansiunii industriale.
Zone de accelerare și finanțare publică pentru interese private
Noua strategie europeană vizează crearea unor „zone de accelerare a centrelor de date” (data centre acceleration zones), în care aceste proiecte gigant ar putea fi construite fără a mai avea nevoie de permise și autorizații tradiționale de mediu. Mai mult decât atât, prin încadrarea lor drept „proiecte strategice”, aceste facilități private de calcul nu doar că scapă de reglementările riguroase, dar devin eligibile pentru a primi finanțare directă din fonduri publice. Astfel, cetățenii europeni ajung să subvenționeze din propriile buzunare megaproiecte netransparente, care le pun în pericol resursele de apă și energie.
De ce se întâlnește Comisia Europeană mai mult cu corporațiile Big Tech decât cu apărătorii mediului
Capturarea corporativă (corporate capture) despre care vorbeam la începutul articolului, distorsonează legile și reglementările instituțiilor publice și influențează masiv opinia politicienilor spre interesele marilor corporații, în detrimentul interesului public. Printre cele mai utilizate tactici folosite sunt: finanțarea masivă a campaniilor electorale și a grupurilor de reflecție (think-tanks), fenomenul de „uși rotative” (revolving doors)—prin care politicienii trec în funcții de conducere la mari corporații și invers—și redactarea directă a proiectelor de lege de către lobbyști, sub pretextul oferirii de expertiză tehnică oficialilor care nu au timp sau resurse să le studieze.
În Uniunea Europeană, cu precădere la Bruxelles (considerat a doua capitală mondială a lobby-ului), capturarea corporativă este o realitate zilnică în elaborarea directivelor. Giganții din tehnologie (Big Tech) și energie investesc sute de milioane de euro anual pentru a dilua reglementările privind confidențialitatea datelor, inteligența artificială sau tranziția verde. Această presiune profită de un dezechilibru uriaș de resurse, deoarece societatea civilă și asociațiile de consumatori nu pot concura cu bugetele sau accesul multinaționalelor la comisari și europarlamentari. În plus, deși UE deține un Registru de Transparență, criticii atrag atenția că acesta are lacune mari, lăsând întâlnirile informale și influența indirectă complet ascunse.
Deși nu adoptă legi comerciale directe, Consiliul Europei (CoE)—organizație axată pe drepturile omului și statul de drept—este vizat de o capturare corporativă mult mai subtilă. Corporațiile încearcă să modifice recomandările oficiale (soft law) ale CoE privind standardele de mediu sau drepturile digitale, cum ar fi limitarea definiției abuzurilor asupra datelor personale. Deoarece aceste recomandări devin ulterior standarde juridice în cele 46 de state membre, influențarea lor la Strasbourg asigură interesele private la nivel continental. De asemenea, parteneriatele public-privat încheiate de CoE pe teme de securitate cibernetică sau promovare a democrației oferă companiilor o platformă gratuită de legitimare, fenomen cunoscut sub numele de blue-washing.
Suntem martorii unui model profund inechitabil. În timp ce deciziile se iau în secret și profiturile uriașe sunt privatizate, riscurile de mediu, costurile de rețea și facturile uriașe la utilități sunt complet socializate, fiind trecute direct în contul comunităților locale și al cetățenilor.
Nota redacției: Autoarea articolului, Viorica Bold, corespondentă PressHUB la Cluj, este președinta Asociației Ecourovinabucureșci, organizație care asigură reprezentarea juridică și socială a comunității locale în raport cu impactul proiectelor miniere din zonă.
(Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Brett Sayles / Pexels.com)
